UPDATE Site-ul Olimpiadei Internaționale de Engleză 2023, care va avea loc la București, lansat cu secțiuni inaccesibile și greșeli / România găzduiește competiția în premieră, pentru elevi din zeci de țări / Site-ul era virusat, susțin administratorii

3.743 de vizualizări
Foto: captură ielo.sincaibm.ro
Site-ul Olimpiadei Internaționale de Limba Engleză (IELO) 2023 a fost lansat recent. Competiția se va desfășura în România peste câteva luni pentru elevi calificați din zeci de țări, potrivit surselor noastre, dar informațiile pentru aceștia sunt de negăsit. Data, locul desfășurării, regulamentul de organizare și subiecte din anii trecuți sunt puse ca secțiuni pe site, însă sunt inaccesibile. Mai mult, există și câteva greșeli de scriere în limba engleză, cu toate că Departamentul de Engleză al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) a Universității din București (UB) apare ca unul din partenerii olimpiadei.
  • UPDATE Site-ul a suferit un atac cibernetic, susțin administratorii domeniului, într-o declarație pentru Edupedu.ro, cu privire la mai multe articole afișate în mod ciudat, fără legătură cu olimpiada. Detalii mai jos.

Olimpiada Internațională de Limba Engleză ar urma să se susțină în România, în „septembrie 2023”, după cum se arată în calendarul oficial al „concursurilor și olimpiadelor școlare internaționale desfășurate în România și în străinătate la care participă elevii români – 2023”, publicat în ianuarie 2023.

Chiar dacă în calendar scrie doar că se va susține în România, iar asupra lui nu s-a venit cu vreo erată de completare de la Ministerul Educației, olimpiada se va susține în București, după cum se arată pe site-ul ielo.sincaibm.ro și după cum a confirmat, pentru Edupedu.ro, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației Florian Lixandru, responsabil cu desfășurarea competițiilor școlare în anul școlar curent.

Pe site, la categoria „Regulations”, unde se presupune că ar trebui să existe un regulament de organizare, există butonul „Download as PDF” („Descarcă ca PDF”) care duce la o pagină inexistentă:

Foto: captură site

O greșeală gramaticală se găsește tocmai la secțiunea în care ar trebui să se afișeze detalii pentru olimpicii la engleză despre programul zilelor de concurs petrecute în Capitală. „Information” este un cuvânt nenumărabil („uncountable noun” în limba engleză), căruia nu i se poate pune desinența „-s” de plural, potrivit dicționarului Cambridge.

Foto: captură site

De asemenea, pe pagina principală, este afișat și următorul mesaj scurt: ”Actualisation in progress”. Numai că substantivul „actualisation”, oricât de apropiat ar suna de substantivul „actualizare” din limba română, nu are același sens. Verbul din care provine, „to actualize”, înseamnă a face ceva să se întâmple, de exemplu în cazul unui sportiv care își potențează abilitățile pentru a câștiga, mai indică și exemplifică dicționarul Cambridge.

  • Am cerut un punct de vedere administratorului site-ului. În momentul primirii, îl vom publica.

Am încercat să vedem ce cuprinde secțiunea „Bibliografie” pentru participanți, însă și aceasta este goală. La fel și secțiunea cu exemple de subiecte și contact. Există, la categoria „Formulare de înregistrare”, două linkuri de Google Forms pentru participanți. La parteneri, apar Universitatea din București prin Departamentul de Limba și literatura engleză de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei.

În mod ciudat, pe prima pagină apar 4 „articole” care ar putea deruta participanții care verifică pagina pentru informații. Fără nicio legătură cu olimpiada, acestea conțin linkuri către site-uri necunoscute, sub ideea că sunt materiale utilitare despre cum să îți protejezi telefonul de viruși sau informative – despre „diferite surse de energie folosite la generarea energiei”.

Revenind la organizarea olimpiadei, Edupedu.ro a cerut precizări despre desfășurarea IELO 2023 de la secretarul de stat Florian Lixandru. „Încă se mai înscriu echipe”, a spus acesta. În momentul primirii unui răspuns mai lămuritor marți, 6 iunie, vom actualiza articolul.

România are o tradiție constantă de inovare în educație, precum și un interes constant în promovarea excelenței academice. În fiecare an, Olimpiada Internațională de Matematică, născută la inițiativa Societății Române de Științe Matematice în 1959, reunește participanți din 90 de țări de pe cinci continente.

În 2015, România a fost prima țară care a găzduit Olimpiada Internațională de Limba Franceză pentru membrii Organizației Internaționale a Francofoniei. Ambele evenimente anuale au atras numeroși participanți, ale căror rezultate academice în domeniile respective sunt remarcabile.

Sperăm că Olimpiada Internațională de Limba Engleză, a cărei primă ediție va fi organizată de Ministerul Educației în parteneriat cu parteneri de renume și care va avea loc la București, România, în 2023, va călca pe urmele competițiilor menționate mai sus și va satisface, și poate chiar depăși, așteptările fiecărui participant”, scrie pe site care, după denumire, ar fi găzduit pe domeniul site-ului Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare, sincaibm.ro.

Foto: captură site

În calendarele cu competițiile internaționale la care participă elevii români în 2019 și în 2022 (în 2020 și 2021 olimpiadele și concursurile școlare au fost suspendate), Olimpiada Internațională de Limba Engleză (IELO) nu apare. Posibile explicații sunt că România nu a avut calificați la această olimpiadă, pentru că titlul listei menționează „la care participă elevii români”, ori că ea nu s-a susținut în acești ani, ipoteză mai puțin probabilă.

Pe Internet nu există un site oficial al acestei competiții internaționale, cum există la Lingvistică, Matematică sau Informatică, unde să se poată vedea cum s-au desfășurat edițiile din anii trecuți, clasamentele și subiectele primite de participanți.


4 comments
  1. “În momentul primirii unui răspuns mai lămuritor marți, 6 iunie, vom actualiza articolul.” …

    Între timp, se pare că administratorii au schimbat “informations”, dar site-ul la fel de inaccesibil și virusat rămâne :/

  2. A fost virusat… Loool! Varianta 2023 pt “mi-a mancat cainele tema”… Dezastru pe 2 picioare sunteti acolo, la minister. Doar prostia va inainteaza in grad…

  3. Valoarea lor,valoarea lor.Dezastru și prostia exista și cresc in România educata ,realitatea este că este distrusa Romania .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii vor face triajul epidemiologic „observațional” al elevilor și nu mai au reguli impuse de distanțare în cancelarie, potrivit proiectului de ordin de ministru pentru redeschiderea școlilor

„Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare”, potrivit noului ordin de ministru cu regulile pentru redeschiderea școlilor, obținut de Edupedu.ro în stadiu de proiect.…
Vezi articolul

FOTO Sindicatele din Educație continuă protestele marți și miercuri. Marius Nistor, despre schimbarea la față a politicienilor: Au un discurs total diferit față de cel dinainte de intrarea la guvernare, atunci vorbeau de cele două tranșe, plus indexarea cu rata inflației, acum dintr-odată discutăm de jumătatea pătrimii

Reprezentanții profesorilor protestează și astăzi în fața Guvernului timp de trei ore. Mitingul a început la ora 13:00, la fel ca ieri, iar mâine cadrele didactice se întorc în stradă…
Vezi articolul

Membru CNSAS: Securiștii recrutau copii în vârstă de 13-14 ani pentru a furniza informații despre părinții sau profesorii lor / Metoda era ilegală chiar și în acea perioadă, am predat 50 de dosare la Parchetul Militar

50 de ofițeri de securitate care s-au ocupat de recrutarea unor copii ar putea fi cercetați penal. László Csendes, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, relatează portalului de…
Vezi articolul