Patru organizații care reprezintă sindicatele, elevii și părinții s-au întâlnit cu reprezentanții alianței „O voce pentru Educație”, formată din societatea civilă și mediul de business, pentru a discuta propuneri privind noua lege a educației, se arată într-un comunicat de presă.
Mai exact, este vorba de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, Consiliul Național al Elevilor și Federația Asociațiilor de Părinți din România.
Împreună cu reprezentanții alianței, au discutat depolitizarea sistemului școlar, îmbunătățirea statutului de profesor și modernizarea carierei didactice, digitalizarea sistemului preuniversitar și creșterea nivelului de autonomie a unităților de învățământ din perspectiva guvernanței, se arată în comunicat.
Alianța a propus atât Ministerului Educației, cât și Administrației Prezidențiale mai multe teme de reformă, care sprijină modernizarea educației pe 10 teme stringente de reformă, care au fost selectate pentru a contribui la modernizarea educației din România:
(1) Cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice;
(2) Management școlar și guvernanța sistemului de educație;
(3) Finanțare;
(4) Curriculum (abordări curriculare pentru susținerea dezvoltării competențelor relevante în societatea actuală – literație, STEM și SEL – social and emotional learning);
(5)Evaluarea rezultatelor învățării;
(6) Alfabetizare funcțională;
(7) Educație incluzivă;
(8) Digitalizare;
(9) Învățământ dual;
(10) Infrastructură.
„Întâlnirea avută cu reprezentanții alianței „O Voce pentru Educație“ îmi dă speranța că împreună putem găsi cele mai bune soluții pentru școala românească. Învățământul românesc trebuie reformat, însă nu numai pe hârtie, iar pentru a implementa schimbările propuse este nevoie de finanțare corespunzătoare. Sper ca împreună să reușim să determinăm clasa politică să investească în educație“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“.
„Activitatea desfășurată de reprezentanții FSLI alături de organizațiile non-guvernamentale implicate în domeniul educației creează premisele unei schimbări reale pentru creșterea statutului profesorului în societate – pilon important pentru asigurarea reușitei școlare pentru fiecare elev. Suntem conștienți că împreună: elevi, profesori, părinți și societate civilă avem forța necesară de a reda școlii adevăratul rol în societate. În toate capitolele care au fost abordate (dezvoltarea carierei și parcursului profesional, evaluarea, digitalizarea) am reușit să ne armonizăm punctele de vedere. Este evident că orice schimbare este posibilă cu o investiție corespunzătoare în acest domeniu strategic care este educația, de aceea considerăm că este importantă alianța dintre ,,O Voce pentru Educație” cu reprezentanții profesorilor din România prin sindicatele reprezentative din învățământ, reprezentanții elevilor și ai părinților. Este o voce puternică a întregii societăți pentru susținerea educației pentru viitor”, a spus Simion Hancescu, Președinte – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
„De mult mi-am dorit ca schimbările din sistemul educațional să aibă în prim plan managementul sistemului privat, bazat pe experiență, profesionalism, competiție – în sensul valorii adăugate – și pe soluții permanente de atragerea de fonduri suplimentare. Se pare că se formează o VOCE – antreprenori, societatea civilă (elevi și părinți), sindicate, ONG-uri – care să conteze cu adevărat la nivelul reformei mult așteptate”, a spus Iulian Cristache, președinte Federația Asociațiilor de Părinți din România.
„Educația din România are nevoie de o reformă reală, curajoasă și de substanță, care să se bucure de o largă susținere din partea tuturor organizațiilor relevante din educație, mai ales după doi ani pandemici, care au schimbat radical paradigma învățământului românesc. Consiliul Național al Elevilor se va implica activ în alianța O Voce pentru Educație, astfel încât propunerile, în forma lor finală, să răspundă cu adevărat nevoilor elevilor” a declarat Robert Avram, președinte Consiliului Național al Elevilor.
„Sunt surprins plăcut de deschiderea partenerilor noștri și nivelul ridicat la care conversațiile au avut loc. Sunt niște parteneriate strategice, iar colaborarea noastră este critică pentru a ne asigura că atât companiile, cât și partenerii din societatea civilă integrează propunerile lor”, a declarat Dragoș Anastasiu, președinte Eurolines și reprezentant „O Voce pentru Educație”.
Alianța „O Voce pentru Educație” s-a constituit în luna aprilie și este formată din organizații non-profit din domeniul educației și cele mai importante companii din România, reprezentând 50% din PIB-ul României.