Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat ministrului Educației, Ligia Deca, să precizeze public că la acest moment nu există niciun proiect privind salarizarea diferențiată în funcție de performanță. Potrivit unui document consultat de Edupedu.ro, solicitarea a fost făcută marți, 6 august, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Educației.
Amintim că, pe 1 aprilie, Ministerul Educației anunțat că a decis “constituirea unui grup de lucru” cu sindicatele, ca să „să elaboreze proiectul de Metodologie privind salarizarea diferențiată a personalului didactic pe baza unor criterii de performanță”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
„Calendarul de desfășurare a activităților va fi stabilit la prima întâlnire a grupului de lucru”, este menționat în informarea sindicatelor, document trimis în teritoriu marți, 6 august. Asta lucru înseamnă că grupul de lucru nu s-a mai întâlnit de pe data de 1 aprilie.
În documentul consultat de Edupedu.ro apare că noile criterii de performanță ar trebui să fie cuprinse în noua lege a salarizării angajaților din sectorul bugetar.
„În plus, FSLI și FSE „SPIRU HARET“ au solicitat Ministerului Educației să precizeze public că la acest moment nu există niciun proiect privind salarizarea diferențiată în funcție de performanță și că, în momentul în care un astfel de proiect va exista, acesta va fi supus dezbaterii publice și negocierii cu organizațiile sindicale reprezentative la nivel de negociere colectivă învățământ preuniversitar.
Reamintim că pe 1 aprilie a.c., reprezentanții federațiilor din educație au avut o întâlnire cu ministrul educației Ligia Deca. Tema discuțiilor a fost stabilirea demersurilor în vederea identificării unor criterii pentru salarizarea diferențiată a cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar pe criterii de performanță. În cadrul discuției a fost agreată, ca prim pas, constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Educației și reprezentanți desemnați ai federațiilor sindicale reprezentative, care să elaboreze proiectul de Metodologie privind salarizarea diferențiată a personalului didactic pe baza unor criterii de performanță. Noile criterii ar trebui să fie cuprinse în noua lege a salarizării angajaților din sectorul bugetar. Calendarul de desfășurare a activităților va fi stabilit la prima întâlnire a grupului de lucru”, se arată în informarea sindicatelor din Învățământ.
Menționăm că, în 2016, au mai fost discuții despre introducerea unor criterii de performanță în învățământ, dar sindicatele profesorilor au respins salarizarea pe baza acestor criterii de performanță, după cum a scris publicația informatiazilei.ro.
Informații de context
Amintim că premierul României, Marcel Ciolacu, după publicarea rezultatelor de la testele PISA 2022, a cerut public ministrului Educației, Ligia Deca, să prezinte criterii de performanță pe baza cărora salariile profesorilor să poată fi crescute diferențiat. „Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește“, a declarat Ciolacu. Acesta făcuse referire la astfel de criterii încă de la preluarea mandatului de premier.
Pe 8 decembrie, la prezentarea Raportului național PISA 2022 pe România, Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, a precizat că salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“.
Pe 15 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a declarat „nu pot să accept că un profesor care are 10 olimpici să fie plătit la fel cu unul în care toată clasa nu a luat Bacalaureatul”, la Antena 3, potrivit G4Media.ro.