Sindicatele din educație reclamă probleme la aplicația de salarizare a profesorilor, EduSal: sistemul merge greu, datele nu se salvează mereu și apar discordanțe între vechimea în muncă și sporul aferent – adresă FSLI către Ministerul Educației

Foto: captură - EduSal

O serie de probleme legate de aplicația EduSal, în care școlile calculează și înregistrează date despre salariile profesorilor, sunt semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-o adresă trimisă luni, 21 noiembrie, către Ministerul Educației. Printre acestea se numără faptul că, la secțiunea destinată calculării diferențelor salariale prin ordonanța de urgență (OUG) 48 din 2018, aceleiași persoane îi pot apărea sume diferite, dacă este accesată de două ori.

Într-o listă de 13 observații, redată complet mai jos, sindicatele menționează mai întâi despre “modificările frecvente ale aplicației EduSal, chiar și atunci când nu intervin modificări legislative în ceea ce privește salarizarea personalului din învățământ”.

O problemă este și faptul că transmiterea noilor variante ale aplicației EduSal “se face cu foarte mare întârziere raportat la data când trebuie finalizate statele de plată, ceea ce conduce la un termen de lucru extrem de scurt”, mai scrie în adresă, disponibilă mai jos.

“În cazul salariaților care au contractul de muncă suspendat și revin la post, aceștia apar cu roșu în planificarea concediului de odihnă, nefiind posibilă modificarea acestei planificări; în aceste condiții, statul de plată nu poate fi trimis la server”, potrivit documentului.

De asemenea, “adeverințele necesare la medicul de familie sau pentru alte raportări către sistemul de sănătate nu pot fi direct printate din aplicația EduSal“. Declarația 0112, anume “Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, dă erori de completare, mai informează federația sindicală.

Iată adresa FSLI către Ministerul Educației:

Textul integral al adresei:

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vă transmite o serie de probleme privind utilizarea aplicaţiei EduSal, care ne-au fost sesizate de membrii de sindicat, personal didactic auxiliar, care gestionează aplicaţia în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Astfel:

1. modificările frecvente ale aplicaţiei EduSal, chiar si atunci când nu intervin modificări legislative în ceea ce priveşte salarizarea personalului din învăţământ;

2. transmiterea noilor variante ale aplicaţiei EduSal se face cu foarte mare întârziere raportat la data când trebuie finalizate statele de plată, ceea ce conduce la un termene de lucru extrem de scurte;

3. în cazul salariaţilor care au contractul individual de muncă suspendat şi revin la post, aceştia apar cu roşu in planificarea concediului de odihnă, nefiind posibilă modificarea acestei planificări; în aceste condiţii statul de plata nu poate fi trimis la server;

4. în modulul “O.U.G. 48/2022” dacă se accesează o persoană de două ori, se afişează sume diferite;

5. declaraţia 0112 dă erori la completare în aplicaţia EduSal;

6. adeverinţele necesare la medicul de familie sau pentru alte raportări catre sistemul de sănătate nu pot fi printate direct din aplicatia EduSal;

7. în cazul cadrelor didactice care au/au avut şi plată cu ora, pe lângă norma de bază, dacă se modifică tranşa de vechime în învăţământ, sumele cuvenite pentru plata cu ora apar ca diferenţe de plată, ca şi când nu ar fi fost încasate;

8. apar neconcordanţe între vechimea în muncă şi cuantumul sporului de vechime în muncă, în cazul personalului nedidactic;

9. ordinele de plată pe nivel antepreşcolar nu preiau automat contul IBAN aferent acestui nivel, completarea acestora făcându-se manual;

10. planificarea concediului de odihnă nu poate fi modificată în cazul în care intervin schimbări în situaţia lunară a salariatului (concediu medical, revenire din concediu creștere copil);

11. aplicaţia EduSal rulează foarte greu, ceea ce duce, de multe ori, la nesalvarea informaţiilor introduse;

12. în modulul “O.U.G. 48/2022”, în cazul salariatului care nu are nici o sentinţă, dacă i se modifică salariul de bază prin trecerea la o altă tranşă de vechime în învăţământ (art. 1 din OUG 48/2022), celelalte drepturi salariale (dirigenţie, gradaţie de merit, spor neuropsihic) se calculează prin raportare la noul salariu de bază stabilit. În cazul în care salariatul are o sentinţă prin care a fost dispusă trecerea la o altă tranşă de vechime în învăţământ şi, implicit, stabilirea unui alt salariu de bază, drepturile salariale anterior menţionate se stabilesc în raport de vechiul salariu de bază;

13. în modulul “O.U.G. 48/2022”, în ianuarie 2019, în cazul promovării în altă tranşă, programul diminuează drepturile greşit (scade diferenţa O.U.G. nr. 114/2018 + Legea 5/2020 încă o dată în total drepturi). De exemplu, un salariat are 72 lei diferenţă de tranşă, 7 lei neuropsihic, – 18 lei diferenţa pe O.U.G. nr. 114/2018 şi rezultă un rest de 61 lei, dar în program scrie 43 lei.

Cu respect,

Președinte Simion Hăncescu.

Amintim că Edupedu.ro a scris încă de acum o lună despre problemele create în programul de salarizare a personalului didactic, semnalate de sindicate, în aplicarea Ordonanței de Urgență nr 48/2022, prin care profesorii ar fi trebuit să primească prima tranșă de 5% din sumele restante, conform prevederilor legii salarizării neaplicate corespunzător.

Ministerul Educației a intervenit atunci și a anunțat public că nu sunt probleme cu salarizarea personalului didactic.

Pe 11 noiembrie, Ministerul Educației a dat un ultimatum inspectoratelor școlare prin care le cerea să centralizeze cuantumul sumelor câștigate de profesori prin hotărâri judecătorești, pentru ca aceștia să fie acordați în decembrie, luna viitoare.

Citește și:
DOCUMENT Ultimatum dat inspectoratelor școlare de Ministerul Educației, ca să ceară banii pentru profesori, câștigați prin hotărâri judecătorești: Dacă până pe 25 noiembrie, la ora 12, nu ați comunicat cuantumul sumelor, considerăm că acestea nu există / Banii ar urma să fie primiți în decembrie
Probleme la calcularea salariilor profesorilor în aplicația Edusal, acuză liderul sindical Marius Nistor: Au fost calculate sume în minus între 10.000 și 24.000 de lei / Pentru ministrul Ligia Deca acordarea tranșelor de bani prin Ordonanța 48 a părut ca o noutate
Ministerul Educației: Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ / În data de 1 noiembrie va pune la dispoziția inspectoratelor sumele pentru plățile pe Ordonanța 48
Exit mobile version