“Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Reacția FSLI, unul dintre cele două mari sindicate din învățământul preuniversitar, vine după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit într-o emisiune televizată despre majorările salariale din învățământ. Concret, ministrul a încercat să exemplifice cât a câștigat la salariu un profesor cu vechime peste 25 de ani și grad II, după creșterile de salarii din ultimii ani.
Exemplul ministrului vine cu cifre mai mari decât primesc în realitate profesorii, spun sindicatele, ceea a făcut ca numeroase cadre didactice să întrebe pe forumurile de specialitate dacă trebuie să ceară o recalculare a salariilor. “Prezentarea unor date eronate într-o emisiune de dezbatere electorală ne face să ne simțim, pur și simplu, folosiți în campania electorală”, acuză președintele FSLI, Simion Hancescu.
“În cadrul unei emisiuni televizate, difuzate ieri, 1.05.2019, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi a prezentat o serie de cifre privind creșterile salariale de care au beneficiat angajații din sistemul public. Exemplul oferit de oficialul Guvernului României se referă la profesorul S cu grad didactic II, cu o vechime de peste 25 de ani în sistemul de învățământ, care are un salariu net aferent lunii martie de 5.526 lei. Comparativ cu luna decembrie a anului 2016, s-ar fi aplicat o creștere salarială de 297%. Cifrele sunt ERONATE, lucru demonstrat de calculele realizate de experții FSLI, dar mai ales de fluturașii de salarii ale agajaților aflați în această situație. Astfel, salariul net REAL pentru această categorie de profesori este de 3.360 de lei, în timp ce salariul brut, incluzând și indemnizația de hrană, este de 6.100 de lei, la nivelul lunii martie 2019. Un calcul matematic simplu ne arată faptul că majorarea aplicată salariului net 2019 vs 2016 este de 78%“, spune FSLI în comunicatul remis Edupedu.ro.
Comunicatul integral remis Edupedu.ro de către FSLI:
“FSLI: Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenția opiniei publice asupra declarațiilor făcute de Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, într-o emisiune televizată, privind majorările salariale din sistemul de învățământ. Exemplul oferit de ministrul Muncii, potrivit căruia salariul net al unui profesor S cu grad didactic II și cu o vechime de peste 25 de ani, a ajuns în luna martie 2019 la valoarea de 5.526 lei, este ERONAT!
FSLI solicită, pe această cale, ministrului Muncii să iasă în spațiul public cu o rectificare și să arate datele reale, întrucât aceste declarații false aduc deservicii grave angajaților din educație și arată o profundă lipsă de respect la adresa acestei categorii socio-profesionale.
În cadrul unei emisiuni televizate, difuzate ieri, 1.05.2019, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi a prezentat o serie de cifre privind creșterile salariale de care au beneficiat angajații din sistemul public. Exemplul oferit de oficialul Guvernului României se referă la profesorul S cu grad didactic II, cu o vechime de peste 25 de ani în sistemul de învățământ, care are un salariu net aferent lunii martie de 5.526 lei. Comparativ cu luna decembrie a anului 2016, s-ar fi aplicat o creștere salarială de 297%.
Cifrele sunt ERONATE, lucru demonstrat de calculele realizate de experții FSLI, dar mai ales de fluturașii de salarii ale agajaților aflați în această situație. Astfel, salariul net REAL pentru această categorie de profesori este de 3.360 de lei, în timp ce salariul brut, incluzând și indemnizația de hrană, este de 6.100 de lei, la nivelul lunii martie 2019. Un calcul matematic simplu ne arată faptul că majorarea aplicată salariului net 2019 vs 2016 este de 78%.
Mai mult de atât, în urma creșterilor salariale care urmează să se aplice și în perioada următoare, salariul net al profesorului S, cu grad didactic II și cu o vechime de peste 25 de ani, va ajunge, în 2020, la 3.775 lei. Acest lucru ne demonstrează faptul că ministrul Muncii este departe de cifrele reale și mai ales de sumele pe care le încasează, cu adevărat, anagajații din educație.
“Este obligatoriu ca ministrul Muncii să ofere opiniei publice, dar mai ales angajaților din sistemul de învățământ, explicații privind cifrele pe care le-a prezentat. Vrem să știm ce calcule au fost făcute și cine se face vinovat de răspândirea unor neadevăruri. Datele sunt FALSE și credem că ministrul Muncii trebuie să dea dovadă de responsabilitate, întrucât angajații din educație sunt în acest moment lezați de declarații publice din partea unui oficial al Guvernului României care reprezintă politicile sociale, dar și justiția socială, așa cum impune titulatura ministerului, pe care îl conduce. FSLI nu contestă faptul că salariile au crescut în ultimii trei ani, dar, totodată trebuie să spus că și prețurile au cunoscut o creștere accelerată, ceea ce înseamnă că angajații din educație nu au parte de o putere de cumpărare comparabilă cu procentul de creștere a salariului net. Ministrul Muncii ar trebui să se informeze corect, înainte de a avansa ceva în spațiul public iar funcția pe care o deține îl obligă să spună adevărul. Salariații din învățământ merită să fie respectați! Prezentarea unor date eronate într-o emisiune de dezbatere electorală ne face să ne simțim, pur și simplu, folosiți în campania electorală. Sistemul de educație nu trebuie să reprezinte o armă politică, domnule ministru!”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.”
7 comments
”Exemplul oferit de oficialul Guvernului României se referă la profesorul S cu grad didactic II, cu o vechime de peste 25 de ani în sistemul de învățământ, care are un salariu net aferent lunii martie de 5.526 lei” – Aceasta este o minciuna propagata de un oficial in spatiu public, sindicatele ar trebui sa ceara, inclusiv pe televiziuni, demisia ministrului mincinos, altfel fac doar ”joc de glezne”.
Referitor la comentariul de mai sus, cu 1000 de euro net, spun ca e in visele (sau fumurile) altor manipulatori ! Acei 1000 de euro net pot sa ii aiba numai profesorii cu grad I, peste 20 de ani vechime si care au gradatie de merit (5% din personal) ! Media salariului net in scoli nu depaseste cu siguranta 3300 lei, pentru oameni care lucreaza 8 ore pe zi ! Doar niste neaveniti considera ca munca profesorului se reduce la intratul la ore ! Inseamna multe alte activitati, care sunt normate, si care depasesc adesea 8 ore pe zi !
Asa este. Suntem din nou mințiți. Sau cei care fac astfel de afirmații, habar nu au de realitate. Deci cum o dai, incompetenta se numește!
78% crestere din 2016 – prezent e putin? Daca scolile ar afisa salariile cadrelor didactice de predare si auxiliare, asa cum ii obliga legea dar nu o fac, ati fi socati! Echivalentul a 1000 euro net e media. Ceea ce nu putin pentru cineva care la ora 12 rupe poarta scolii! E drept ca aici intra si plata cu ora, pentru orele pe care insa ar trebui sa le predea dupa ora 16. Dar ia sa – i intrebi te linseaza nu alta!
Ai să fii șocată ce salarii ”mari” sunt la auxiliari raportat la munca pe care o fac, față de ăia de rup ușa la ieșire pe la 12…
Revin la comentariul meu și vă întreb: aveți curajul sa spuneți adevărul așa cum v-am sugerat? V-as cere să ne răspundeți.
“Prezentarea unor date eronate într-o emisiune de dezbatere electorală ne face să ne simțim, pur și simplu, folosiți în campania electorală”, acuză președintele FSLI, Simion Hancescu.
Îmi cer scuze, credea cineva că nu sunteți masă de manevră a PSD? Vă mai dă pe ici pe colea ceva în speranța deșartă că poate mai fac rost de niște voturi de la profi?
Buna ziua.
In societate circula informații despre creșterea salariilor Dvs ca apropiate de cele ale ministrului.
Va sugerez sa faceți publice veniturile nete totale ale profesorilor, pe grade, categorii, rural și urban, etc, cu toate sporurile incluse. Organizați o conferință de presă și ați închis subiectul.