Federațiile sindicale din învățământ, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ, solicită conducerilor partidelor care formează coaliția de guvernare (PSD, PNL și UMDR) o întâlnire comună pentru discutarea problemelor actuale cu care se confruntă învățământul românesc, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.
- Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“.
„Indiferent de prevederile care vor fi incluse în noua lege a salarizării, Guvernul trebuie să găsească soluțiile pentru aplicarea, în perioada următoare, a Anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 (legea salarizării în vigoare) și pentru rezolvarea problemelor privind salarizarea personalului nedidactic”, se arată în comunicat.
Redăm comunicatul integral:
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ, ale căror drepturi și interese le reprezintă, solicită conducerilor partidelor care formează coaliția de guvernare (PSD, PNL și UMDR) o întâlnire comună pentru discutarea problemelor actuale cu care se confruntă învățământul românesc.
Astăzi, după întâlnirea avută cu Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, a reieșit foarte clar că este nevoie de o decizie politică asumată de toate partidele aflate acum la guvernare privind reforma educației și salarizarea angajaților din învățământ.
După cele patru ore de discuții avute cu Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Educației Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministrul Muncii Marius Budăi, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, secretarul de stat Gigel Paraschiv și directorul general al Direcției Financiare din cadrul Ministerului Educației Mihai Păunică, s-a agreat găsirea soluțiilor pentru rezolvarea următoarelor:
- Inițierea, în vederea adoptării, a unei Ordonanțe de Urgență reparatorii, astfel încât întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite, conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 ( menționăm că, la ora actuală, pe rol sunt mii de procese deschise de organizațiile sindicale, multe dintre acestea fiind deja câștigate în primă instanță, iar continuarea lor poate conduce la blocarea activității instanțelor de judecată);
- Achitarea tranșelor din hotărârile judecătorești – în urma proceselor câștigate de sindicate în numele membrilor;
- Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice – la ora actuală, foarte multe unități de învățământ se confruntă cu deficit de personal;
- Inițierea unei Ordonanțe de Urgență pentru plata orelor suplimentare;
- Salarizarea personalului din învățământ să se facă printr-o singură anexă care să cuprindă personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic. Poziționarea salariaților din sistemul de învățământ pe trepte superioare în grila de salarizare.
Deși astăzi, 8 februarie 2022, am observat o deschidere din partea Prim-ministrului și a miniștrilor prezenți la discuțiile privind problemele din educație, ne este foarte clar că deciziile majore așteptate de angajații din învățământ nu pot fi luate decât în urma unui consens politic. Indiferent de prevederile care vor fi incluse în noua lege a salarizării, Guvernul trebuie să găsească soluțiile pentru aplicarea, în perioada următoare, a Anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 (legea salarizării în vigoare) și pentru rezolvarea problemelor privind salarizarea personalului nedidactic.
Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că întâlnirea solicitată la nivelul coaliției de guvernare este singura soluție pentru detensionarea situației din sistemul educațional.”
6 comments
Demisia liderilor de sindicat la nivel național.
De salarii se vorbeste…despre siguranta studentilor nu? Imunizare de turma, vorbe pentru a scapa de raspundere…de ce nu recunoasteti ca online-ul asta i-a depasit chiar pe profesorii de la universitati de profil?
Visteria e goală!De unde?
Este goala rau, dar salariile din justitie s-au marit cu 20 %, ca ministrul lor ”sa evite” eventuale procese! De procesele profesorilor ii doare in cot!
Pensiile s-au marit deavalma, chiar si cele de sute de milioane! Vai, dar visteria nu mai e goala?
Durerea in got fata de invatamant inseamna distrugerea tarii! Imi pare rau sa spun, dar e aproape de desavarsire!
Nu avem un prim ministru de onoare, avem un politruc! Nu are viziune, nu intelege ca viitorul oricarei tari se obtine investind in educatie! Educatie de calitate nu se face cu profesori platiti la limita subzistentei!
N-or sa dea nimic.E pierdere de timp ca oamenii sa nu facă altceva:cum ar fi găsirea unei soluții care sa funcționeze.
Sigur că da…..
Domnii încă lideri de sindicat, presați de nemulțumirile angajaților din învățământ și speriați de ideea de a-și pierde posturile călduțe (plătite regește din cotizațiile mebrilor de sindicat), s-au angajat (cu jumătate de gură, având mare grijă să nu ”deranjeze” decidenții politici) în ”discuții” cu premierul și alți actori politici.
Domnilor lideri de sindicat, nu mai dorim ”discuții”! Solicităm imperativ aplicarea legii”!
Dacă nu sunteți capabili să reprezentați interesele angajaților din învățământ, aveți o singură optiune – demisia de onoare!