Federațiile sindicale din Învățământ au depus joi la cabinetul ministrului Ligia Deca o solicitare de modificare a unui ordin de ministru, pentru a putea calcula în indemnizația pentru concediu și norma de hrană de care beneficiază cadrele didactice, conform unui document obținut de Edupedu.ro. Joi a fost o ședință de Consiliul de Dialog Social (CDS) la Ministerul Educației, la care sindicatele au făcut această propunere.
Liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu arată în textul adresei că „personalul din învăţământ a beneficiat — si beneficiază în continuare — de plata lunară a indemnizatiei de hrană (plafonată), cu exceptia perioadelor în care s-a aflat în concediu de odihnă”. Aceștia au cerut explicații de la Ministerul Muncii, iar pe 29 martie 2023 instituția le-a răspuns că „indemnizaţia de hrană acordată potrivit art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 se include în media zilnică pe baza căreia se calculează indemnizatia de concediu si nu se adaugă suplimentar la aceasta”.
În perioada grevei generale din Educație 22 mai – 12 iunie, Guvernul ar fi „oferit asigurări că această situație va fi rezolvată în sens favorabil salariaților din învăţământ”, spun sindicaliștii, care cer modificarea normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin O.M.E. nr. 4050/2021.
Ce modificări cer sindicatele:
„1. La articolul 5, alineatul (1) se modifică si va avea următorul cuprins:
„(1) Personalul didactic de predare care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora, în baza unui alt contract individual de muncă, distinct de cel încheiat pentru funcția de bază, are dreptul la concediu1 de odihnă plătit pentru fiecare dintre contractele individuale de muncă. Pentru contractul individual de muncă încheiat în regim de plata cu ora concediul de odihnă se acordă proporțional cu perioada lucrată în regim de plata cu ora în anul scolar respectiv, iar cadrul didactic are obligația efectuării propriu-zise a acestor zile de concediu, anterior încetării contractului de muncă pe durată determinată, concomitent cu efectuarea de zile de concediu cuvenite pentru functia de bază.” Motivare: Legea nr. 31/2020, art. 35 alin. (1), art. 144 alin. (1) si art. 150 alin. (1) din Codul muncii.
2.La articolul 8, alineatul (1) se modifică si va avea următorul cuprins:
„Art. 8 (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, majordrile/cresterile salariului de bază, sumele compensatorii, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent — inclusiv indemnizatia pentru titlul tiintific de doctor, indemnizatia de hrană indemnizatia pentru zone izolate, sporul de suprasolicitare neuropsihică — pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus mentionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu.” Motivare: art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 150 alin. (1) si (2) din Codul muncii, art. 23 din 0.G. nr. 10/2008 și art. 7 din H.G. nr. 250/1992.
3. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un alineat nou, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Calculul indemnizatiei de concediu de odihnă cuvenite pentru activitatea desfdsuratd în regim de plata cu ora se face în raport de numărul de zile de concediu i de salariul de bază calculat potrivit art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare sicontrol, precum si pentru cadrele didactice metodiste din unită ile de învăţământ preuniversitar de stat siunităţile conexe, anexă la Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4827/2018,”. Motivare: corelare cu propunerile de la pct.1.
Documentul depus la cabinetul ministrului, de către sindicate:
Foto: © Kantver – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
14 comments
draga Oana M…devino bugetara,draga,daca esti asa invidioasa…te asteptam:))
nu inteleg insa de unde si de ce atata venin si vrajba…
Sindicatele ar fi trebuit sa ceara asta de acum cativa ani, dar au tacut.
De atunci, trebuia aplicata corect legea !!!
In plus, nu inteleg de ce trebuie tot timpul ordine de ministru (date cu intarizre de ani de zile) pentru a aplica niste prevederi legale ( in unele cazuri destul de clare) ?!
Nu cumva e o modalitate de a eluda prevederile legii ani de zile sau (uneori ) pana la calendele grecesti ?
Ar mai trebui si alte modificari in ordinul de ministru pentru a fi in deplina legalitate, in concordanta cu prevederile Codului muncii. Spre exemplu: vezi art. 150 alin (3) din Codul muncii si modul in care se plateste de catre ministerul educatiei indemnizatia de concediu de odihna ( plata integrala se face aproximativ la doua saptamani dupa terminarea CO din timpul vacantei de vara ) .
Pentru functionarii din ministrul educatiei, neaplicarea legii sau modificarea cu rea vointa a acesteia prin acte inferioare, poate intra si sub incidenta legii penale.
Pentru Oana M – chiar daca e nedrept, norma de hrana are alt statut juridic fata de tichetele (bonurile de masa) .
Eu lucrez la o firmă în sistemul privat și eu dacă sunt în concediu de odihnă nu primesc bonuri de masă, așa că la bugetari leneși (și în această categorie pot fi incluși foarte mulți profesori) de ce să li se dea? Nu mi se pare corect.
De-al dreacu, ca sa te oftici tu!
Slavă Cerului că nu plătesc impozit pe salariu, dar în rest plătesc alte taxe și impozite, care nu ar trebui să intre în buzunarele unor bugetari leneși
Oana M clar are un cui impotriva profesorilor…si un unu impotriva bugetarilor…i am mai citit comentariile rautacioase…
Păi, toți cei care lucrăm în privat avem ceva cu voi, bugetarii, că după ce că nu faceți mare lucru, mai aveți și pretenții de salarii mari, pe care foarte mulți dintre voi nu le meritați. Nu sunt singura care are ceva împotriva voastră, a bugetarilor leneși și cu pretenții proaste
Tu „lucrezi” la useleu, lasă vrăjeala.
Vorbești tâmpenii. În nicio țară din Europa bugetarii nu sunt plătiți mai bine decât cei care lucrează în privat, nu mai în România se poate așa ceva. 99.8% dintre voi nu meritați salarii mari că nu faceți mare lucru. Mulți dintre voi sunteți degeaba în sistemul bugetar de stat și da, susțin sistemul privat și sistemul homeschooling pentru copilul meu (când voi avea). Nu va călca în sistemul de învățământ, putred și plin de leneși și materii inutile.
draga oana m…dta ai facut scoala in privat??? adica sper ca nu acolo in sistemul lenes:))
Din nefericire, nu, pentru că atunci când am început școala era după revoluție și acesta a fost regretul părinților mei, că atunci când au apărut școlile private trebuia să mă fi mutat acolo, dar am făcut facultatea la una dintre cele mai bune facultăți private (și nu este Spiru Haret), la “Titu Maiorescu” și chiar mă mândresc cu asta
De ciudă 💰💰
Daca poti sa ne spui ce valoare au bonurile matale de masa iti raman recunoscator. Un bugetar are 190 Ron lunar(net).
Ar trebui modificată și ultima OUG. Auxiliarii care nu beneficiază de prezența în anexe (adică cei de pretutindeni, referenți, ingineri, chimiști, biologi etc) au fost reîncadrați cu un plus de 1300 lei, strict, indiferent de gradația de vechime. Cel puțin la Universitatea de Vest din Timișoara. În OUG trebuie precizat în clar că se adaugă la funcția cu gradația 0, cei 1300 lei. Deocamdată e pusă în practică o discriminare de neînțeles. Departamentului de resurse umane și celui juridic nu le pasă de spiritul legii, o interpretează strict pe litere și virgule. Cert e că această OUG a fost scrisă pe “genunche”, cert e că a provocat noi discriminări.