Sindicatele anunță că reducerea numărului de ore de școală nu va fi aplicată din toamnă: “anul școlar 2020–2021 se va merge pe programa școlară veche”

12.550 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Reducerea numărului de ore de școală, promulgată deja de președintele Iohannis și care ar trebui aplicată din septembrie, va fi amânată, au anunțat sindicatele afiliate FSLI. “Anul școlar 2020–2021 se va merge pe programa școlară veche și pe planul de încadrare deja conturat”, se arată într-un mesaj trimis de sindicaliști către directorii de școli, obținut de Edupedu.ro.

Însă sindicaliștii spun că Ministerul Educației va pilota programe școlare noi, dar care nu vor “afecta numărul de ore al profesorilor din celelalte unități de învățământ”.

Mesajul sindicatelor afiliate FSLI către directorii de școli:

“În data de 26.02. 2020, a avut loc la București, la sediul FSLI ședința CNL (Colegiul Național al Liderilor), în care au fost dezbătute următoarele probleme:
(…)

  • În ceea ce privește reducerea numărului de ore de la clasă, în momentul de față se va desfășura un program Pilot, în care se vor crea programe noi, dar care nu va afecta numărul de ore al profesorilor din celelalte unități de învățământ, mai ales că Planul de încadrare a fost deja trimis la ISJ […], și acesta nu va putea fi schimbat în septembrie. Deci, în concluzie, anul școlar 2020 – 2021 se va merge pe programa școlară veche și pe planul de încadrare deja conturat de conducerea unității școlare”.

Anunțul sindicatelor vine în contextul în care Ministerul Educației nu a anunțat clar când se va aplica tăierea numărului de ore. În luna ianuarie, secretarul de stat pe preuniversitar declara pentru Edupedu.ro, despre o posibilă amânare a reducerii numărului de ore: “Se iau în calcul toate variantele posibile”.

Referitor la pilotarea unor noi programe școlare, Consiliul Național al Elevilor a anunțat în februarie 2020 că Ministerul Educației se pregătește să piloteze chiar din toamnă o nouă “arhitectură curriculară”, despre care niciun oficial al Ministerului nu a vorbit, însă, public.

Informații de background

Noua arhitectură curriculară anunțată spre pilotare și de sindicate, și de elevi vine în contextul în care Ministerul Educației înregistrează două mari restanțe, cu privire la curriculum:

  • nu există o decizie cu privire la înnoirea curriculară care trebuie aplicată la liceu peste doar 2 ani – amintim că reforma curriculară începută acum 7 ani cu aplicarea unor programe școlare și planuri-cadru noi la prima clasă de școală va ajunge în 2 ani la liceu, iar Ministerul Educației este obligat să modifice curriculumul liceal pentru a fi în concordanță cu ce au învățat copiii în gimnaziu
  • nu există planuri-cadru și programe școlare de gimnaziu pentru anul viitor, în concordanță cu Legea care taie cu până la 9 numărul de ore pe săptămână în gimnaziu. Legea se va aplica începând din toamnă

Pe 21 noiembrie 2019, ministrul Monica Anisie anunța la Realitatea TV că “în ianuarie putem să vedem primii pași de consultare publică pentru planurile-cadru” noi, conforme legii care a redus numărul de ore de școală.

Există deja o lege. Legea este lege și trebuie aplicată. Ea scade numărul de ore. Trebuie să aplicăm legea, de aceea am anunțat deja că trebuie, prin consultare publică, să realizăm noile planuri-cadru. Stabilim disciplinele și numărul de ore și după aceea stabilim grupurile de lucru pentru noile programe”, a declarat Anisie.

  • Legea care prevede, începând cu anul școlar următor, 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV, 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu și 30 pentru liceu, ceea ce înseamnă reduceri de până la 9 ore/săptămână la gimnaziu, a fost promulgată pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis.

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

Photo by Andrey Grushnikov from Pexels

Citește și:

 


5 comments
  1. Putin spus program cat cel al unui adult. Ca adult mai poti iesi la o discutie cu un coleg sau orice altceva. Deja se poate spune ca acesti copii sunt condamnati, iar toate aceste actiuni se vor vedea in sanatatea lor peste 20-30 de ani.
    In Romania, unde e lege e si tocmeala.
    Si eu pot spune…da nu sunt de acord cu legea Y, nu vreau sa o aplic. Pot face asta? NU!
    Dar aici avem sindicate si toti incuiatii de prin prafuite birouri.
    “… să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”

  2. Sindicatele din învățămant întotdeauna se vor opune oricărui fel de reformă în învățământ.
    Pentru ele, este bine așa cum… este.

  3. Oare când ne vor anunța sindicatele din învățământ că s-a rezolvat problema copiilor din clasa a VII-a? Până acum nu și-au făcut timp să se ocupe de amânarea procedurii admiterii la liceu a acestor copii. Nu li s-au predat materiile interdisciplinar dar examenul de admitere este interdisciplinar. Nu e urgentă acestă problemă. E vorba despre copii nu despre profesori și sindicate….

  4. Era prea frumos să fie adevărat! Ca de obicei, profesorii sunt în centrul atenției nu copiii așa cum ar fi logic. Nu se face nimic pentru binele copiilor. Profesorii să fie mulțumiți, restul nu contează. În loc să își completeze normele prin lucru suplimentar cu cei care au rezultate slabe sau să îi pregătească pentru performanță pe cei care doresc acest lucru , e mai simplu să vină în clasă să predea o lecție, la 34 de copii, care pentru unii este prea grea iar pentru ceilalți este plictisitoare.

    1. Asa este, nu se gandeste nimeni la copii. Sunt coplesiti de programa incarcata dar si de programul efectiv cat cel al unui adult. Si situatia pare ca se perpetueaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nereguli la proiectul noii legi a rezidențiatului, semnalate de reprezentanții studenților. Horia Onița: Studenții ar putea face rezidențiatul la orice spital „atestat” de universitate, inclusiv spitalele private în care lucrează cadrele didactice, fără a ști cum se face această atestare de universitate

Noua lege a rezidențiatului, care este momentan în stadiul de proiect în Parlament, permite practica rezidenților în spitale publice și private atestate de universitățile de medicină și farmacie (UMF-uri), iar…
Vezi articolul

Doctoranzii Universității din București deja au fost puși să semneze contracte cu tăierea plății pe oră de la 1 octombrie, deși rectorul susținea că nu a fost luată o decizie și că există doar o „discuție”

Doctoranzii Universității din București au fost puși deja de instituție să semneze un act adițional la contractul pentru plata cu ora, care prevede reducerea plății pe oră la aproape jumătate…
Vezi articolul

Universitatea din București, despre situația din Ucraina: instituția “condamnă ferm orice formă a războiului”, anunță că va sprijini studenții și profesorii “care fug din calea atacului”

Universitatea din București condamnă, printr-o poziție emisă joi pe tema situației din Ucraina, “orice formă a războiului”: “Credem în confruntarea de idei și în dialogul constant ca soluții la problemele…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor: Este imperios ca lecțiile să fie înregistrate. Unde erau principiile echității și egalității de șanse, când ar fi trebuit să faceți achiziții pentru dispozitive electronice pentru elevi și profesori?

“Anul școlar va începe într-un mod haotic, iar responsabilitatea vă aparține întru totul. În tot acest timp, tot ceea ce vă interesează este campania electorală”, este acuzația lansată la adresa…
Vezi articolul

Încă 150 de milioane de euro pentru școlile care vor să combată abandonul școlar prin PNRAS. Ministerul Educației anunță că redeschide runda a doua, după ce 40 de școli au fost declarate neeligibile la cel mai recent apel de proiecte

Cel puțin 50 de școli vor putea să obțină fonduri prin Programul Național de Reducere Abandonului Școlar (PNRAS) – runda a doua, de până la câte 300.000 de euro, după…
Vezi articolul