Sindicaliștii amenință cu plângeri penale conducerea ministerului Educației după ce ar fi trimis la ISJ Iași doar 37% din banii promiși pentru dobânzile către profesori

Laviniu Lăcusta / Foto: USLIP Iași

Sindicaliștii acuză ministerul Educației că, deși Inspectoratul Școlar Județean Iași ar fi solicitat o sumă de 15.800 de lei pentru dobânzi remuneratorii și alta de 27.000 de lei pentru dobânzi penalizatoare, de la centru ar fi ajuns la ISJ Iași doar suma de 15.800 de lei. Într-un comunicat trimis Edupedu.ro de către USLIP Iași, reprezentanții sindicatului susțin că a ajuns la ISJ „doar 37,6% din suma solicitată”.

„99% dintre hotărârile judecătorești de la nivelul municipiului Iași fac referire la plata dobânzilor legale, care în accepțiunea instanței implică și plata dobânzilor penalizatoare”, mai arată comunicatul.

„USLIP Iași ia în calcul formularea unor plângeri penale în fața instanțelor competente în acest sens, împotriva funcționarilor și demnitarilor din MEN, care prin interpretări și acte emise subminează autoritatea judecătoarească”, scriu sindicaliștii în comunicat.

CONTEXT: În plină campanie electorală, pe 9 mai 2019, după o întâlnire cu sindicatele din Educație la Guvern, liderii sindicali anunțau că profesorii vor primii plata integrală a sumelor rezultate din hotărârile judecătorești.

Guvernul a aprobat înainte de acest act, pe 3 mai, tot în plină campanie electorală, acordarea de dobânzi pentru profesorii care au de recuperat sume din hotărâri judecătoreşti rămase definitive la 31 decembrie 2018. Anunţul a fost făcut atunci chiar de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Am introdus şi prevederea legală prin care putem să alocăm cadrelor didactice care au câştigat prin decizie judecătorească dreptul la a obţine dobânzi pe sumele cuvenite pe legea 221. A trecut şi această prevedere şi considerăm că ea se adaugă ca un drept ce se cuvine colegilor din învăţământ,” a spus Ecaterina Andronescu la finalul şedinţei de Guvern.

Cheltuielile cu salariile din Educație cresc cu 5 miliarde de lei față de execuția bugetară de anul trecut. Se vor da și banii din hotărâri judecătorești, suține Ministerul

Exit mobile version