Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 încep în data de 20 martie, iar pentru BAC 2023, pe 27 martie – surse

106.061 de vizualizări
Admiterea la liceu, simularea Evaluării Naționale
Foto: Pixabay.com
Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 se desfășoară în perioada 20-22 martie, iar cele pentru examenul de Bacalaureat 2023 au loc între 27 martie și 30 martie, potrivit surselor Edupedu.ro. Până acum, mai multe județe au organizat simulări județene, cu subiecte făcute de comisii de specialitate constituite la nivelul inspectoratelor. Simulările naționale organizate în martie vor fi pentru toți elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet al simulărilor examenelor naționale.

Disclaimer: Până la publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de ministru, datele pot suferi modificări.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2023 pentru absolvenții clasei a VIII-a
  • 20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă 
  • 21 martie 2023: Matematică – probă scrisă 
  • 22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă 
  • 29 martie 2023: Comunicarea rezultatelor
Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2023
  • 27 martie 2023: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 28 martie 2023: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 29 martie 2023: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 30 martie 2023: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 6 aprilie 2023: Comunicarea rezultatelor

Potrivit ordinului consultat de Edupedu.ro, „rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.

Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog, conform sursei de mai sus.

Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2023 este următorul:
  • 6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională
  • 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă
  • 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023:
  • 29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

1 comment
  1. Doamna Ministru, ar trebui sa luati atitudine si sa interziceti simularile judetene!!! La Constanta suntem obligati si amenintati sa dam simulari in fiecare luna!Sunt scoli unde 5 zile pe saptamana nu se fac ore din lipsa spatiului, a profesorilor, pentru ca sunt la simulari! Ce vina au ceilalti copii? Il mai tineti in functie pe acest individ dupa tot ce se intampla in inspectorat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like