Simulare Bacalaureat 2024. Peste 146.000 de elevi de clasa a XII-a încep luni, 4 martie, probele de examen. Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie

4.149 de vizualizări
Foto: © erkan kurt | Dreamstime.com
Peste 146.000 de elevi din ultimul an de liceu vor participa la simularea examenului de Bacalaureat 2024 de luni, 4 martie, începând cu proba de limba și literatura română, transmite Ministerul Educației (ME) într-un comunicat de presă sâmbătă dimineață. Peste 1.320 de școli vor fi centre de examinare, potrivit sursei citate.

Simularea examenului național de Bacalaureat 2024 începe luni, 4 martie, cu proba la Limba și literatura română, continuă marți, 5 martie, cu proba la alegere în funcție de profil – Matematică sau Istorie și, miercuri, 6 martie, cu proba la alegere a profilului și specializării – fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie. Pe 7 martie este proba de limba maternă pentru elevii care aparțin minorităților naționale, prevede calendarul oficial al simulării.

Pentru elevii din 14 județe din țară care au fost în vacanță în această săptămână, adică din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea, zilele de simulare coincid cu primele zile din modulul 4 de cursuri, la revenirea din vacanța de schi.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat, conform procedurii Ministerului Educației. Accesul este permis în sală elevilor până la ora 08:30.

Potrivit comunicatului de la Ministerul Educației (ME), „rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens”.

Notele nu se trec de regulă în catalog, „însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog”, conform informării ME.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15.00, pe pagina web dedicată, precizează sursa citată. Edupedu.ro va publica subiectele și baremele atunci când vor fi afișate online de Ministerul Educației.

Lucrările elevilor, corectate digitalizat. Rezultatele vin la peste o săptămână de la proba la alegere

Este a doua sesiune de corectare digitalizată a unor lucrări la nivel național, după simularea Evaluării Naționale de acum aproape o lună. Rezultatele simulării EN VIII 2024 centralizate la nivel național au arătat că peste 135.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au obținut nota 7 la Matematică și că trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei.

Procesul de corectare digitalizată prevede scanarea lucrărilor în sălile din centrele de examen, urcarea lor pe platforma de corectare digitalizată și repartizarea lor către profesori din toată țara, fără să fie din județul de origine al candidatului, în vederea notării. Corectarea digitalizată la nivel național a fost pilotată la Bacalaureat 2023 – sesiunea de toamnă și ar urma să continue după simulările de Bacalaureat, examenele propriu-zise, chiar și la concursurile/examenele profesorilor, potrivit ministrei Educației, Ligia Deca.

Ce se întâmplă dacă pică platforma în care se scanează lucrările sau dacă un elev scrie prea mic? Un ghid cu 12 răspunsuri a fost lansat de Ministerul Educației.

Foto: © erkan kurt | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Programa pentru simularea examenului de BAC 2024. Lista conținuturilor pentru cele 14 discipline
OFICIAL Simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie / Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate
Cum se scanează lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale – ghidul profesorului asistent
Ghidul profesorului evaluator la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Pașii pe care îi au de parcurs cadrele didactice
Ce înseamnă evaluarea digitalizată a lucrărilor de la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Un profesor va corecta, de regulă, 50 de lucrări, inclusiv de acasă
Secretarul de stat Florian Lixandru, despre orele elevilor care nu dau simulările naționale: Procesul educativ să se desfășoare în condiții normale, școlile fie vor modifica programul, fie vor decala programul
Orele elevilor care nu dau simulările naționale pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 trebuie să se desfășoare corespunzător, le transmite Ministerul Educației școlilor
La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, anunță Ligia Deca

2 comments
  1. Liceul la seral și facultățile privatizate au dus la dezastrul din învățământ . Sunt niște fabrici de diplome care au produs bugetari ( învățământ , administrație publică , etc . ) . Se aplică vorba românească : Mama prostiei este permanent gravidă !

  2. Digitalizare? Verificati ce presupune aceasta!
    Usureaza procedura initiala? Nu. O ingreuneaza.
    Cum sa stai ore in sir in fata ecranului unui calculator!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu vorbește despre aceleași 5 componente necesare pentru învăţământul digitalizat pe care le menționează de peste un an: conectivitate generalizată la internet, echipamente, profesori pregătiţi pentru predarea online și platforme securizate

La peste un an distanță de când vorbea despre nevoia de digitalizare și un sistem de educație online, Sorin Cîmpeanu folosește aproape aceleași cuvinte când vine vorba despre digitalizarea învățămânțului:…
Vezi articolul

Ministerul Culturii va acţiona în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Naţional „George Enescu”. Doar un sfert din lucrări sunt gata, deși ar fi trebuit să fie finalizate

Ministerul Culturii a anunţat că va acţiona în instanţă executantul lucrărilor de consolidare şi restaurare a Muzeului Naţional “George Enescu” – Palatul “Cantacuzino”, după estimarea contabilă şi judiciară a prejudiciului…
Vezi articolul

Cîmpeanu va demite șefii de inspectorate care nu le plătesc elevilor naveta și bursele: „Am anunțat deja cu părere de rău că acest lucru va fi considerat o gravă deficiență managerială și va fi plătit de către fiecare șef de instituție”

Sorin Cîmpeanu a anunțat că șefii inspectoratelor școlare care nu le plătesc elevilor naveta și bursele vor fi demiși. „Am anunțat deja cu părere de rău că acest lucru va…
Vezi articolul

Subiecte și bareme Olimpiada de Limba română pentru minorități și elevii români din diaspora – etapa județeană 2024 / Pagină de jurnal despre dorința de a descoperi un mister, cerință la clasa a IX-a

Subiectele și baremele de corectare pentru Olimpiada de Limba și literatura română (OLLR) dedicată elevilor aparținând minorităților și elevilor români din diaspora au fost publicate pe subiecte.edu.ro. Proba a avut loc…
Vezi articolul