Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin astăzi, 28 martie 2022, proba scrisă a simulării la Limba și literatura română, potrivit calendarului. Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment in care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Ministerul Educației va publica subiectele la ora 15, cu baremele de notare.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, după cum se arată în procedura privind organizarea și desfășurarea simulărilor naționale.
Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, astfel încât obiectiv colectivele de elevi să nu fie amestecate, prevede procedura.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării examenului național de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
- Proba obligatorie a profilului are loc pe 29 martie, în timp ce pe 30 martie este programată proba la alegere a profilului și a specializării. În data de 31 martie este simularea la limba și literatura maternă.
Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii.
În procedură se mai arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
„Fiecare unitate de învățământ analizează rezultatele la simulările naționale pentru elevii pe care îi școlarizează și elaborează un raport pe care îl transmite inspectoratului școlar. Raportul include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de remediere în cazul în care acest fapt se impune”, conform procedurii amintite.
Amintim că Edupedu.ro a scris că de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației, a publicat la sfârșitul lunii noiembrie primul set de teste de antrenament pentru elevii care susțin anul acesta examenul de Bac.
- Elevii de anul trecut aveau deja experiența susținerii a 4 seturi de teste de antrenament până la momentul susținerii simulărilor. Amintim că pe 22 martie 2021 a avut loc proba scrisă a simulării la Limba și literatura română.
Descarcă mai jos modele de subiecte pentru Bacalaureat 2022:
- E a Limba şi literatura română
- E b Limba şi literatura maternă
- E c Matematică
- E c Istorie
- E d Anatomie – Biologie
- E d Chimie
- E d Fizică
- E d Geografie
- E d Informatică
- E d Logică
- E d Psihologie
- E d Sociologie
- E d Filosofie
- E d Economie
Programa pentru simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat 2022.
Calendarul simulărilor pentru BAC 2022:
- 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;
- 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – proba obligatorie a profilului;
- 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – proba la alegere a profilului și specializării
- 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;
- 14 aprilie – afișarea rezultatelor
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil