“Sunt absolut convins că în perioada următoare, cel puțin atâta timp cât va fi valul 4, nu vor exista teste pe bază de salivă în școli”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor la Digi24. Reprezentantul elevilor susține că despre testele non-invazive s-a vorbit, au existat hotărâri ale CNSU, dar că ele nu există în școli.
Morcan susține că „fără măsuri suplimentare de protecție pentru copii și pentru profesori, cu siguranță că învățământul față în față, în momentul actual, în contextul multor localități cu peste 6 la mia de locuitori incidență, este extrem de periculos pentru orice participant la actul educațional”.
„Învățământul online nu este un substitut al școlii față în față, pentru că școala e cea pe care o cunoaștem cu toții, școala este cu format fizic, cu siguranță, dar nu ne putem permite ca în localitățile cu rată mare de infectare de COVID-19 să mergem la școală și să ne îmbolnăvim. Vedem că numărăm din ce în ce mai multe clase carantinate, școli închise pe fondul infectărilor și testele rapide de salivă, acele teste non-invazive, cu care guvernul s-a lăudat în ultimele zile, întârzie să apară. Adică vedem că sunt hotărâri CNSU care se aprobă, dar licitațiile nici măcar nu au început și dacă ne uităm la experiența licitațiilor din trecut, inclusiv cele pentru tablete, sunt absolut convins că în perioada următoare, cel puțin atâta timp cât va fi valul 4, nu vor exista aceste teste în școli.
Adică avem, cel puțin la nivel declarativ și pe hârtie, nevoie de 70 milioane de teste de salivă, dar la momentul de față ele nu există în școli și fără măsuri suplimentare de protecție pentru copii și pentru profesori cu siguranță că învățământul față în față, în momentul actual, în contextul multor localități cu peste 6 la mia de locuitori incidență, este extrem de periculos pentru orice participant la actul educațional”, a spus Silviu Morcan.
Declarația vine în contextul în care peste 700 de localități au trecut de rata de infectare 6 la mie, iar peste 300 de școli s-au închis numai în ultimele 36 de ore.
- Agenția Națională a Medicamentului a anunțat că nu are ce să omologheze în privința testelor de salivă care vor fi folosite în școli, omologarea fiind deja făcută de către Comisia Europeană, după cum a explicat pentru Edupedu.ro președintele Agenției Naționale a Medicamentului, Robert Ancuceanu.
Premierul României, Florin Cîțu, a cerut agenției – la începutul lunii – „să lase tergiversările şi prostiile şi să vină mai repede cu decizia” de omologare sau autorizare.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).
Cîmpeanu a mai declarat ulterior, pe 4 octombrie, că elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și că pentru asta este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat pe 9 octombrie achiziția de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, potrivit hotărârii 83. Este vorba de cele 70 de milioane de teste care urmează să fie achiziționate prin Inspectoratul general pentru Situații de Urgență. Decizia este una procedurală, la o săptămână după ce a fost anunțată public introducerea de teste pe bază de salivă în școli, ca măsură complementară de monitorizare după eliminarea pragului de infectare de 6 la mie din procedura de decizie pentru închiderea unei unități de învățământ.