Silvia Mușătoiu a demisionat de la conducerea Colegiului Șincai din București: Nu e un moment bun să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile: inspectorat, primărie, minister. Este o lume care nu este a mea

6.584 de vizualizări
Silvia Musatoiu / Foto: Facebook Silvia Musatoiu
Silvia Mușătoiu a demisionat din funcția de director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București. În locul său, inspectoratul l-a numit, la propunerea sa, pe fostul inspector de matematică Vlad Drinceanu. Demisia “e o decizie care îmi aparține. Cred că nu este un moment bun ca eu să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile de deasupra Colegiului. Mă refer la ceea ce are școala deasupra în mod direct și aici vorbesc despre inspectorat, despre primărie, despre minister. Este o lume care nu este a mea”, a declarat pentru Edupedu.ro fosta directoare Silvia Mușătoiu.
  • Amintim că Silvia Mușătoiu a anunțat public în februarie că refuză să semneze contractul de management administrativ-financiar cu primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Contractul respectiv a fost modificat față de forma originală, adoptată de ministerul Educației, în ianuarie 2017, susținea atunci directorul Colegiului Șincai, care avertiza că dacă ar semna, ar trebui să deruleze toate achizițiile numai după semnătura primarului și doar prin firmele agreate de acesta la prețuri mult mai mari.

Contactată acum de Edupedu.ro, Silvia Mușătoiu a declarat că și-a depus demisia pe 11 iunie 2019. “S-a luat act de ea, l-am propus pe această funcție pe profesorul Vlad Drinceanu, fost inspector de matematică, și a fost numit de inspectorat în această poziție”, a precizat Mușătoiu.

Aceasta a declarat că motivele demisiei “sunt multe, dar nu pot să spun că este un motiv imediat acesta al neînțelegerilor cu primarul. În acest moment, școala este finanțată. Acea minimă sumă pe care a dat-o și altor școli din sectorul 4, primarul a dat-o și Colegiului Șincai, chiar dacă nu am semnat contractul. Nu înseamnă ca a fost finanțat prea mult, dar în buget există acum niște sume cu care putem să spunem că începem anul școlar”.

Primarul nu a făcut diferența între un director care a semnat contractul și altul care nu. Și nu se punea problema ca eu să semnez acest contract”, a afirmat fosta directoare a Colegiului Șincai.

Problema a fost intervenția inspectoratului, care a cerut de urgență semnarea acestui contract. Cu toate astea, primarul a finanțat până la urmă școala”, a continuat aceasta.

Silvia Mușătoiu a precizat că demisia “e o decizie care îmi aparține. Cred că nu este un moment bun ca eu să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile de deasupra Colegiului. Mă refer la ceea ce are școala deasupra în mod direct și aici vorbesc despre inspectorat, despre primărie, despre minister. Este o lume care nu este a mea”.

Într-un astfel de context pe care îl cunosc și ei, este o decizie pe care am luat-o în final de an școlar. Rămân profesor, în cancelarie”, a adăugat fosta directoare.

Mușătoiu a declarat pentru Edupedu.ro că “și doamna director-adjunct a decis să își dea demisia odată cu mine. Nu a fost influența mea, așa a decis dumneaei”.

Directoare a Colegiului din septembrie 2013 și până această lună, Silvia Mușătoiu a afirmat pentru Edupedu.ro că “am preluat o școală care avea mari probleme financiare și de patrimoniu, cu niște decizii grele ale Curții de Conturi, referitoare la managementul anterior, pe care le-am dus la capăt. Așteptările mele erau acelea de a pune școala pe hartă, ceea ce s-a întâmplat, și cred că ceea ce am avut de făcut am făcut, în contextul acesta în care existăm”.

Mai multe aș fi putut să fac dacă la nivelurile superioare ar fi existat o altă concepție despre ce înseamnă o școală bună. Și, în primul rând, orice școală bună ar trebui să aibă capacitatea și voie prin lege să își angajeze oamenii și să aibă pârghii ca, atunci când omul nu este competent sau este un impostor, să îl poată elimina. O școală nu are astfel de pârghii”, a avertizat fostul director.

  • Precizăm că Legea educației Funeriu-Miclea din 2011 prevedea trecerea angajărilor de la inspectorat la școală, ceea ce ar fi făcut ca și concedierea unui profesor să poată fi făcută la nivelul școlii. Însă prevederea a fost scoasă din lege de Guvernul Ponta, în 2014, printr-o Ordonanță de urgență care a modificat Legea în 97 de puncte. Detalii aici

Profesorul despre care știi că nu este competent are un statut de titular, care îi conferă un confort până la pensie, pentru că nu există niște proceduri clare de evaluare și eliminare din sistem, dacă nu dă randament”, a explicat Silvia Mușătoiu pentru Edupedu.ro.

Aceasta a precizat că “cel care vine în acest post va avea tot sprijinul meu, dacă va fi un om cinstit și care va respecta valorile școlii: cinste, onoare și performanță. Acestea sunt valorile care ne ghidează. Dar voi fi primul opozant, daca nu va fi așa”.

Cred că era un moment potrivit pentru demisie, pentru că este final de an școlar și asta înseamnă că m-am întors la catedră fără să elimin un suplinitor de pe postul meu, deci fără să creez probleme de încadrare. Pe de alta parte, timp o vară inspectoratul școlar are vreme să se organizeze. Și nu mi-am dat demisia în situație de criză”, a continuat Mușătoiu.

Citește și:

 

 

 


2 comments
  1. Dna aceasta “principială” și care-i răspundea în “teoreme” primarului Băluță, a făcut atâtea ilegalități cât timp a fost directoare încât la data scrierii acestui comentariu CN Gh. Șincai este probabil singura instituție de învățământ din țară care are conturile blocate în urma unor hotărâri judecătorești date în procesele deschise de câțiva profesori contra deciziilor ilegale și abuzive ale acestei doamne pnl-iste, venită de la CN Mihai Eminescu, după ce a fost și acolo directoare și a fost destituită.

    PS Poate faceți o știre și despre faptul că CN Gh. Șincai are conturile blocate iar profesorii își primesc banii “în mână”, ca acum 20 de ani.

  2. Asta ne lipsea, sa ne de directorii afara ca nu ii pupam….
    Doamna o fi vreo persoana corecta si principiala. Majoritatea directorilor care nu mai stiu ce sa faca ptr a ramane in functie nu sunt asa. De-abia asteapta si chiar coc situatii in care sa “te prinda cu ocaua mica” ptr a scadea calificativele si a te baga in restrangeri sau transferuri ptr a titulariza yesmenii pe 253. Alta ajustare de lege. 253 trebuia aplicat asa cum era prevazut. Cu note din ultimii 3ani, cu titulatura doar pe scoala respectiva. Sau mai bine NU.
    Daaar tre sa multumim isj, sindicat, directori ca doar au si ei de rezolvat obligatiile lor atat cat stau in functie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții ai căror copii de grădiniță sau elevi au acasă rude cu vulnerabilități sau recomandare de la medic și au dreptul să facă școală online, indiferent de scenariul epidemiologic, nu pot solicita zile libere angajatorului din cauza legislației neactualizate

Părinții ai căror copiii de grădiniță sau elevi locuiesc cu rude care au comorbidități și au dreptul să stea acasă de luni și să facă școală online, indiferent de scenariul…
Vezi articolul

Niciun card pentru prima de carieră profesională, de 500 de lei, nu a fost încă dat angajaților din școlile din Bihor, arată datele de la Poșta Română, care asigură livrarea / În niciun județ cardurile nu au fost distribuite în totalitate, deși legea prevedea că în octombrie oamenii vor avea primele

În județul Bihor niciun card pentru prima de carieră profesională nu a fost distribuit personalului nedidactic din învățământ, până la data de 8 ianuarie 2024, potrivit unui răspuns transmis de…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ministerul Educației anunță că a deblocat plata salariilor din 30 de unități de învățământ special și de masă din București. Corpul de Control verifică Inspectoratul Școlar al Capitalei

Ministerul Educației transmite, joi, într-un comunicat de presă că a intervenit în vederea “soluționării problemei create la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București” și “astăzi, 18 februarie 2021, au fost efectuate plățile…
Vezi articolul

Toate școlile și liceele pot promova elevii, după ce aplicația informatică SIIIR a fost deblocată. Singurele clase care pot fi promovate fără formațiune viitoare sunt cele terminale – document

Școlile și liceele pot promova elevii, după ce aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) a fost deblocată. Potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean…
Vezi articolul