SIDA a ucis un copil la fiecare 5 minute în 2020

Foto: Pixabay.com

În 2020, cel puțin 310.000 de copii din întreaga lume au contractat HIV, unul la fiecare două minute. Alți 120.000 de copii au murit din cauze legate de SIDA, unul la fiecare cinci minute, relatează agenția de presă ANSA, preluat de G4Media.

Doi din cinci copii din lume trăiesc cu HIV fără să știe și numai puțin peste jumătate dintre copiii cu HIV au acces la tratamente antiretrovirale. Aproximativ 88% dintre decesele copiilor cauzate de SIDA au avut loc în Africa sub-sahariană, iar pandemia de COVID-19 agravează situația, scrie în noul raport realizat de UNICEF și intitulat: „HIV and AIDS Global Snapshot”, prezentat cu două zile înainte de Ziua Mondială pentru Lupta împotriva HIV/SIDA, care se sărbătorește ca în fiecare an, pe 1 decembrie.

„Epidemia de HIV intră în al cincilea deceniu, în contextul unei pandemii globale care a supraîncărcat sistemele de sănătate și a restrâns accesul la servicii de salvare a vieții. Între timp, sărăcia în creștere, problemele de sănătate mintală și abuzurile cresc riscul de contaminare pentru copii și femei”, a declarat directorul general UNICEF, Henrietta Fore, într-un comunicat.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Exit mobile version