Shanghai Ranking 2021 după domenii de studiu: Universitățile românești au o prezența modestă în clasamentele menționate de ministrul Cîmpeanu ca referință pentru finanțarea cercetării universitare / 8 din 14 apariții revin universităților din Cluj

6.778 de vizualizări
Foto: © Gaudilab | Dreamstime.com
Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects 2021. Opt din totalul de 14 apariții identificate de Edupedu.ro în clasamentele publicate miercuri, ce includ sute de universități la fiecare dintre cele 54 de domenii, revin universităților din Cluj-Napoca – Babeș-Bolyai, UMF Iuliu Hațieganu și USAMV. Două revin Universității din București, iar celelalte – UMF Carol Davila București, UMF Victor Babeș Timișoara, Universității de Vest din Timișoara, Universității Transilvania din Brașov. Cele mai multe apariții românești sunt concentrate la categoriile Științe naturale și Științe medicale, în timp ce, la fel ca anul trecut, la Științe sociale, Edupedu.ro nu a putut identifica nicio universitate românească.

Astfel, nici în aceste clasamente – ca în altele recente – universitățile românești nu “prind” apariții în domenii-cheie precum cele economice, drept, comunicare sau științe sociale.

Au apariții multiple la științe naturale și medicale, dar numai câte una la științele vieții sau inginerie.

De cele mai multe ori, universitățile românești apar în coada clasamentului pentru domeniul de studiu, iar în rareori la mijlocul lui. Edupedu.ro a identificat o singură apariție în prima parte a clasamentului, în cazul domeniului Medicină clinică.

Aceste clasamente au fost menționate, în martie, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ca referință pentru realizările universitare, în funcție de care Ministerul Educației planifica finanțarea suplimentară a cercetării în universități. În cele din urmă, noul fond de 100 de milioane de lei a fost introdus prin ordin de ministru la începutul lunii mai, printre criteriile de repartizare a banilor fiind folosit scorul universităților în Metarankingul Universitar 2020.

  • În clasamentele globale sunt incluse peste 1.800 de universități din 93 de țări. Universitățile americane apar de 4.782 de ori, urmate de cele din China (2.895 de apariții) și Marea Britanie (1.623 de apariții). Rankingurile se bazează pe indicatori academici precum premiile internaționale, calitatea cercetării, rezultatele academice, colaborarea internațională. Detalii despre clasamente și despre universitățile cu cele mai bune performanțe – pe site-ul ShanghaiRanking.

În total, Edupedu.ro a identificat, în ediția din acest an, 14 apariții, cu una mai mult decât anul trecut, astfel:

  • Universitatea Babeș-Bolyai – 4 apariții
  • UMF Iuliu Hațieganu – 3 apariții
  • Universitatea din București – 2 apariții
  • Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Transilvania, USAMV Cluj Napoca, UMF Carol Davila, UMF Victor Babeș – câte o apariție
Domeniile la care apar universități românești
Științe naturale

Matematică (o categorie cu 500 de locuri): 

  • Universitatea din București (201-300)
  • Universitatea Babeș-Bolyai (401-500)

Fizică (total 500 de locuri):

  • Universitatea de Vest Timișoara (301-400)
  • Universitatea Transilvania din Brașov (401-500)

Științele Pământului (total 500 de locuri):

  • Universitatea Babeș-Bolyai (401-500)
  • Universitatea din București (401-500)

Ecologie (total 500 de locuri):

  • Universitatea Babeș-Bolyai (401-500)

Edupedu.ro nu a identificat apariții ale universităților românești la studiile de:

  • Chimie, Geografie, Oceanografie
Inginerie

Energie (total 400 de locuri):

  • Universitatea Babeș-Bolyai (301-400)

Edupedu.ro nu a identificat apariții ale universităților românești la studiile de:

  • Inginerie mecanică, Electrică și electronică, Automatizare & Control, Telecomunicații, Tehnologii și instrumente, Inginerie biomedicală, Informatică, Inginerie civilă, Inginerie chimică, Știința materialelor, Nanoștiință & nanotehnologie, Științele mediului, Resurse de apă, Știință și tehnologie alimentară, Biotehnologie, Inginerie Aerospațială, Inginerie marină, Transporturi, Remote Sensing, Minerit și minerale, Metalurgie
Științele vieții

Științe veterinare (total 300 de locuri):

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca (201-300)

Edupedu.ro nu a identificat universități românești în cazul domeniilor:

  • Biologie, Biologie umană, Științe agricole
Științe medicale

Medicină clinică (total 500):

  • UMF Carol Davila (101-150)
  • UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca (401-500)
  • UMF Victor Babeș din Timișoara (401-500)

Tehnologie Medicală (total 400 de locuri):

  • UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca (301-400)

Farmacie și Farmaceutică (total 500 de locuri):

  • UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca (201-300)

Edupedu.ro nu a identificat universități românești în clasamentele pentru:

  • Sănătate publică, Stomatologie, Asistență medicală
Științe sociale

La niciunul dintre domeniile incluse la Științe sociale edupedu.ro nu a putut identifica Universități românești. Este vorba despre:

  • Economie
  • Statistică
  • Drept
  • Științe politice
  • Sociologie
  • Educație
  • Comunicare
  • Psihologie
  • Administrarea afacerilor
  • Finanțe
  • Management
  • Administrație publică
  • Managementul turismului și ospitalității
  • Biblioteci/Studii informaționale

Foto: © Gaudilab | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Universitățile românești – apariții răzlețe în clasamentele Shanghai Ranking, 2020 după materiile de studiu / Babeș-Bolyai – cele mai multe apariții
Noul fond de 100 de milioane de lei, pentru cercetarea în universități. Consorțiul Universitaria: inițiativa trebuie permanentizată, dublată de finanțare pentru infrastructură și resurse umane
Fiecare domeniu din universitățile românești, prezent în Top 500 Shanghai, primește o jumătate de milion de lei, anunță ministrul Educației. Cîmpeanu: 10% din finanțarea de bază a universităților va putea fi cheltuită pentru investiții, printr-un proiect de OUG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marian Preda, rectorul Universității din București, despre prezența sa în comisiile care aleg membrii CNADTCU: Eu sunt acolo tocmai pentru a preveni formarea unei comisii în care să nu fie reprezentate cele mai bune universități

Marian Preda, rectorul Universității din București și unul dintre cei 12 rectori care vor să numească membrii CNATDCU, a declarat pentru Edupedu.ro că dacă Ministerul Educației vrea să le interzică…
Vezi articolul

DOCUMENT Sesizarea celor de la USR pentru verificarea de plagiat a tezei lui Lucian Bode, respinsă de Consiliul pentru atestarea titlurilor universitare – CNATDCU, după ce semnatarii nu și-au completat datele personale și dosarul conform procedurii / Politicienii, “rugați“ să revină cu documentația completă

Sesizarea celor de la USR făcută pe 18 octombrie 2022 la secretariatul CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – a fost respinsă, potrivit unui…
Vezi articolul

Tragedia triajului. Despre etica alocării resurselor medicale limitate în timpul COVID-19 – Alexandru Volacu, conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București

Analiza este semnată de Alexandru Volacu, conferențiar universitar la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București, cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA…
Vezi articolul

Studenții români – pe locul al treilea ca număr, între studenții din Uniunea Europeană care studiază în Marea Britanie, în creștere cu peste 50% în ultimii patru ani

În anul universitar 2020/2021 erau înregistrați 12.860 de studenți din România în universitățile din Regatul Unit față de 8.250 în 2016/2017, o creștere cu 55,8%, potrivit datelor publicate de Higher Education Student Statistics, organism public independent,…
Vezi articolul