Sfaturi pentru a diminua frica în momentul examenului, de la psihologul școlar Diana Ioaneș

10.531 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
În cazul în care, în ziua examenului, candidații au anxietate, atacuri de panică, acea frică paralizantă în momentul în care primesc subiectul în față, atunci trebuie să se concentreze pe respirație, să inspire și să expire lent pentru a diminua din frică, să bea apă și să nu uite că tot ce au învățat nu este uitat, trebuie doar să își creeze o stare psihică mai liniștită pentru a accesa informația din memorie, a explicat pentru EduPedu.ro psihologul școlar Diana Ioaneș. Mai jos, sfaturile punctuale pentru momentele de frică:
  • frica paralizează comportamentul și rezolvarea unui subiect, dacă ai la tine o sticlă cu apă și bei apă în momentul în care îți este frică, atunci anxietatea se mai diminuează
  • în acel moment faci exerciții de respirație, îți calmezi respirația sau ești atent la fluxul respirator, întâi inspiri lung, expiri lent apoi, important este ca respirația să duereze mai mult decât în mod normal, acest lucru te poate calma și chiar te poate scoate dintr-un atac de panică
  • pe de altă parte, tot ce am memorat este stocat în depozitul subconștientului sau în depozitul memorie. Cu cât vom fi mai relaxați, cu atât ne vom aduce aminte mai ușor. Dacă reușim să ne calmăm controlându-ne respirația, ne vom aminti mai ușor ceea ce am învățat. Totul este acolo, în minte, deci stați liniștiți, important este să vă creați acea stare prin care să puteți accesa informații stocate în memorie.

Anul acesta s-au înscris la Bacalaureat 114.163 de elevi din promoția curentă, la care se adaugă 19.520 din promoțiile anterioare, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. În total sunt înscriși 133.683 de candidați.

Calendarul bacalaureatului 2021:

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep luni, pe data de 28 iunie, cu Limba și literatura română – proba E.a), urmată pe 29 iunie de proba obligatorie a profilului – proba E.c), care se susține la Matematică sau la Istorie. Pe 30 iunie este programată proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi pe 1 iulie – cea de Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Primele rezultate vor fi afişate pe 5 iulie – până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi în intervalul orar 12:00 – 18:00.

Pe 9 iulie vor fi afișate rezultatele finale. 

Aici puteți citi sfaturile profesoarei Ecaterina Stanca, pentru examenul de Limba română, dar și ce să faci în ziua dinaintea examenului – câteva sugestii de la psihologul Ioana Podină pentru tinerii care încep luni Bacalaureatul.

Ghidul OFICIAL al Bacalaureat 2021, făcut de Ministerul Educației este aici.

Citește și:
Sfaturi pentru părinți de la psihologul școlar Diana Ioaneș: Înainte de examenul de Bacalaureat, adolescentul trebuie încurajat / Fără certuri în familie, fără amenințări

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Dorim ca tezele să fie susținute cu prezență fizică în acest an, pentru a fi relevante. Vă garantez că Bacalaureatul și Evaluarea Națională vor fi susținute, indiferent de condiții, cu prezență fizică

Examenele naționale și tezele vor fi susținute în acest an cu prezență fizică, potrivit declarației ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, făcute la Digi24. Acesta a precizat că „ne menținem dorința de…
Vezi articolul

O soluție anti-copiat ar putea fi dispozitive de bruiaj la Bacalaureat și Evaluarea Națională, spune ministrul Educației, care anunță că va discuta cu „instituțiile care se ocupă de securitate informatică și de securitatea proceselor publice”

Dispozitivele de bruiaj ar putea fi o soluție, spune ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată la Radio România Actualități despre situațiile în care subiectele de la examenele naționale, în special de…
Vezi articolul

ORAR Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2021, la 13 discipline, organizată online pentru elevii din toată țara de Universitatea de Vest din Timișoara. Prima sesiune are loc sâmbătă, 16 ianuarie

Pregătire pentru examenul de bacalaureat 2021, anunțată de universitatea de Vest din Timișoara, într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Programul se desfășoară pe Google Meet și se pot înscrie elevii din…
Vezi articolul