Sesizarea președintelui Iohannis privind legea care interzice referirea la identitatea de gen în școli, dezbătută miercuri de judecătorii CCR

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Curtea Constituţională ia în dezbatere miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen, transmite Agerpres, citat de G4Media.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”, precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii nr. 1/2011.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Citește și: Mai multe organizații de studenți, profesori universitari, reprezentanți ai societății civile și experți în drepturile omului se opun, la Curtea Constituțională, proiectului ce interzice dezbaterea despre identitatea de gen în educație

Exit mobile version