Fostul președinte al Agenției române de Asigurare a calității în școli – ARACIP, Șerban Iosifescu, semnalează, pe pagina de socializare, referitor la rezultatele de la testarea PISA 2022, că „în 2009, au început, practic, primele programe finanțate din bani europeni”, ale căror rezultate ar fi trebuit deja să apară. Acesta se întreabă „care este, deci, impactul miliardelor cheltuite de atunci pentru combaterea părăsirii timpuri a școlii (rămasă la același nivel, fiind ultimii din UE)”. Reacția vine după ce ieri au fost făcute publice rezultatele la testarea standardizată internațională PISA.
- Edupedu.ro a scris că România stagnează față de precedenta sesiune, în privința rezultatelor la testarea standardizată internațională PISA, potrivit datelor publicate marți de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru ediția din 2022 a programului. Țara noastră a obținut 428 de puncte la toate cele trei domenii testate, Matematică, Lectură/Citire și Științe, fiind, în raport cu ea însăși, aproape la același nivel cu cel atins în 2018, considerat cel mai slab din 2009 încoace.
- Dezbatere online, joi de la ora 15:00: PISA 2022 – fața necosmetizată a școlii / Directorul OCDE pentru Educație, Andreas Schleicher, fostul ministru Mircea Miclea, cercetători, profesori și reprezentanți ai mediului de afaceri dezbat cheia reală de citire a rezultatelor și opțiunile României
„De ce e important 2009? Pentru că atunci au început, practic, primele programe finanțate din bani europeni (vă mai amintiți de POS-DRU?), ale căror rezultate ar fi trebuit, deja, să apară. Care este, deci, impactul miliardelor cheltuite de atunci pentru combaterea părăsirii timpuri a școlii (rămasă la același nivel, fiind ultimii din UE) și pentru îmbunătățirea rezultatelor (rămase la același nivel, fiind cam tot pe acolo)?”, scrie Șerban Iosifescu.
Acesta a adus în atenție faptul că multe elemente de reformă din Legea Educației Naționale 1/2011 au fost neglijate:
„Legea din 2011, plus legislația și programele subsecvente, puteau însemna mult mai mult, acum, dar multe elemente fundamentale de reformă (de exemplu, accentul pe competențele cheie) au fost neglijate: câți dintre profesori își fac planificările și predau gândindu-se la competențele cheie? Cine este în stare să monitorizeze acest aspect și să acorde asistență profesorilor, pentru ca să se întâmple? Învață viitorii profesori, în facultate, despre acest aspect?”
Redăm textul lui Șerban Iosifescu:
„Despre rezultatele la PISA s-a cam spus tot ce se putea spune, după o citire sumară a rapoartelor (au fost publicate primele două volume). Ca urmare, câteva constatări generale, având în vedere și faptul că efectele reformelor în educație se văd după circa 10-15 ani.
Am pus graficul făcut de Edupedu (https://www.edupedu.ro/romania-in-pisa-conservarea…/…), care arată evoluția în timp a rezultatelor, din 2009 încoace, constatarea fiind că rezultatele din 2022 sunt aceleași cu cele din 2009 la Matematică și Științe, cu o ușoară creștere la Lectură. De ce e important 2009? Pentru că atunci au început, practic, primele programe finanțate din bani europeni (vă mai amintiți de POS-DRU?), ale căror rezultate ar fi trebuit, deja, să apară. Care este, deci, impactul miliardelor cheltuite de atunci pentru combaterea părăsirii timpuri a școlii (rămasă la același nivel, fiind ultimii din UE) și pentru îmbunătățirea rezultatelor (rămase la același nivel, fiind cam tot pe acolo)?
A doua constatare: relativa îmbunătățire a rezultatelor din anii 2012 și 2015 este datorată reformelor inițiate cu 10-15 ani în urmă. Încă mai cred că prima și singura reformă sistemică reală a avut loc în anii 1997-2002, ale căror rezultate se văd în acea creștere de care vorbeam. După care a început scăderea constantă a rezultatelor, datorată ”contra-reformei” declanșate în 2001.
A treia constatare: revirimentul se poate produce. Faptul că avem cam aceleași rezultate ca în 2018 este un motiv de optimism, factorii determinanți fiind deja amintiți – introducerea clasei pregătitoare, noul curriculum la primar și gimnaziu și, aș adăuga eu, noile standarde (”reperele de dezvoltare”) și noul curriculum la preșcolar – poate și altele (dar cine să le cerceteze?). Pe de altă parte, Estonia și Cehia se află pe la nivelul anului 2009, Polonia la nivelul anului 2006, Finlanda și Ungaria tot scad din 2006 încoace etc. Deci, practic, la nivel global, pandemia a șters 15 ani de progres.
Legea din 2011, plus legislația și programele subsecvente, puteau însemna mult mai mult, acum, dar multe elemente fundamentale de reformă (de exemplu, accentul pe competențele cheie) au fost neglijate: câți dintre profesori își fac planificările și predau gândindu-se la competențele cheie? Cine este în stare să monitorizeze acest aspect și să acorde asistență profesorilor, pentru ca să se întâmple? Învață viitorii profesori, în facultate, despre acest aspect?
În sfârșit, se confirmă faptul că principala mare problemă a învățământului românesc este inechitatea sistemică și sistematică: a crescut prăpastia între cei care au (de toate) și cei care nu au. Cu toate declarațiile sforăitoare și cele jde programe aferente, decalajele au crescut în loc să scadă. Mai mult, devine clar că măsurile luate în timpul pandemiei i-au ajutat doar pe cei ”care au”, restul fiind lăsați de izbeliște.”
Fostul președinte al ARACIP, în funcție din 2005 și până în 2021, a fost demis de ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu.