De circa un deceniu, s-a cristalizat o „aristocrație” oengistică în educație. Este vorba de un număr mic de ONG, care apar peste tot, ai căror reprezentanți acaparează mass media și social media și sunt puși în fereastră la tot felul de evenimente oficiale – de ajung să se întâlnească (și să se premieze) mai ales între ei (semn că reprezentații altor ONG din educație nu prea mai au loc).
În plus, respectivii oengiști sunt puși în vitrină și de mediul de business și de cel universitar (cu multe ”laudationes” reciproce), atunci când statul, universitățile și oamenii de afaceri vor să arate buna lor colaborare cu ”societatea civilă”. Ba chiar unii reprezentanți ai acestor ONG ajung, când și când, consilieri ai unor politicieni sau în funcții publice (chiar demnitari), predau prin universități sau obțin joburi bine plătite la firmele servite, redevenind, apoi, ”voci ale societății civile” – după principiul bine cunoscut al ”revolving doors”: nici usturoi nu au mâncat…
Această confuzie este cu atât mai mare în educația școlară privată: activitate de educație este definită de lege ca ”non-profit”, dar reprezentanții ei sunt recunoscuți și premiați, în mod repetat, ca ”oameni de afaceri”…
Mai mult, ca persoane ”cu vizibilitate” (la fel ca alte categorii – actorii, sportivii de succes sau jurnaliștii, de exemplu), respectivii reprezentanți ai societății civile sunt chemați, în mass media și social media, să-și dea cu părerea și pe spețe complet în afara ariei lor de competență – inclusiv în chestiuni politice, politicienii sperând (și chiar obținând!) influențarea alegătorilor într-o direcție sau alta.
Atunci când nu reflectă, pe față, poziții politice, mesajele aristocraților oengiști se limitează la lăudarea propriilor ”bune practici” (neevaluate, însă, independent), la repetarea unor mesaje (bune în sine, dar peste care a început, deja, să se pună praful) și/sau la discutarea unei / ultimei cărți citite. Adesea, promovarea propriilor poziții se reduce la o difuzare ”între noi” / ”între connoisseurs” – pe baza principiului ”mulți vede puțini cunoaște”. Ca urmare, impactul mesajelor respectivelor ONG este (aproape) nul, fiind și ușor de combătut cu o întrebare simplă (și la care nu au răspuns): ”Pe ce te bazezi?”
Citește analiza integrală pe blogul autorului.
R.P.
Redacția
Ioana Nicolescu
2 comments
Când erai rege peste ARACIP cu salariu de mii de euro nu aveai puncte de vedere.
Excelentă analiză.
Aș adăuga chiar că uneori așa zisele ONG uri sunt chiar cele care lansează teme false de discuție in societate, ca proxy, in locul Ministerului, care testează astfel (fără să suporte consecințe) reacția populației.
Să ne amintim disimularea frecventa a personalului didactic, părinți si a altor voci relevante cu reprezentații acelorași ONG in momente cheie (noua lege a educației, noul ROFUIP etc)