Senatorul PSD Vasile Dîncu a atras atenția liderilor Guvernului să nu uite că implementarea strategiei România Educată trebuie să fie una transpartinică, așa cum s-a stabilit la Cotroceni, fiind un proiect de principii pe baza căruia se va realiza, începând din toamnă, o nouă lege a educației în Parlament, iar orizonul de timp pentru implementare și rezultate este de 16 ani.
„În consultarea cu noi, Iohannis a spus că este o strategie transpartinică și la implementarea ei vor trebui să participe și membrii din opoziție. (…) Astăzi l-am auzit pe domnul Cîțu vorbind doar despre ce va face el, planul de la Guvern. (…) Nu se va putea implementa această strategie dacă jumătate din România, care are conducători și din partea PSD-ului (consilii județene sau cei 1.500 de primari), nu vor fi luați în calcul în viziunea generală și mai ales în zona măsurilor. (…) Cred că le putem rezolva dacă lucrăm împreună. Însă, dacă devine una din strategiile politizate, atunci va avea un eșec total și rapid”, a spus Dîncu în cadrul unei intervenții la Digi24.
Declarațiile au venit în contextul în care premierul Florin Cîțu a spus la începutul ședinței de Guvern, în care a fost aprobat memorandumul pentru proiect, că „avem nevoie de o Românie educată, avem nevoie de reforme pentru o Românie puternică și liberală!”.
De altfel, președintele Klaus Iohannis a spus în repetate rânduri că aceasta nu este strategia lui personală, ci un plan de țară la care vor conlucra toate partidele politice fiindcă educația viitoarelor generații ar trebui să fie mai importantă decât orgoliile politice.
„Proiectul ”România educată” este unul foarte aproape de sufletul meu. Cred că este deopotrivă o oportunitate istorică, dar şi o mare responsabilitate pentru actuala clasă politică de a genera schimbări pe termen lung, nu doar de a rezolva problemele specifice unui singur ciclu electoral”, a declarat Klaus Iohannis.
Și ministrul Sorin Cîmpeanu a reiterat acest lucru în conferința de presă de după ședința de Guvern, când a fost întrebat dacă va exista un pact politic între toate partidele de la putere și din opoziție pentru implementarea acestei reforme în educație.
Reporter: Nu ar fi nevoie de un pact semnat de toate partidele parlamentare pentru că actuala majoritate se va schimba peste câțiva ani?
Cîmpeanu: Cu siguranță, da. Și chiar dacă există rezerve cu privire la această sintagmă „pact pentru educație”, până la urmă tot acolo ar trebui să ajungem într-un fel sau altul. Da, este nevoie să prezentăm cu argumente lucrurile în așa fel încât să fim permeabili la observații argumentate din partea tuturor pentru a avea un proiect, o lege a educației care să nu mai fie schimbată în funcție de schimbările guvernamentale.
Declarația lui Florin Cîțu, de la începutul ședinței de Guvern de astăzi:
„Ulterior, acest proiect trebuie să fie adoptat cât mai rapid de Parlamentul României, pentru că întreaga clasă politică, indiferent de partid, trebuie să conștientizeze că ”România Educată” trebuie să fie lege! Avem nevoie de o Românie educată, avem nevoie de reforme pentru o Românie puternică și liberală! Domnule președinte, vă mulțumim! Eu și întreg Guvernul vă suntem parteneri, astfel încât ”România Educată” să devină realitate”, a declarat premierul Cîțu.
Mai jos, declarația completă a lui Vasile Dîncu, la Studio Politic de la Digi24:
„Am participat la consultările pe care le-a făcut președintele României la Cotroceni și am stabilit acolo (și s-a statuat în discursul președintelui) că nu este vorba de o strategie a PNL-ului și nici a președintelui României, domnia sa a spus că a înțeles să nu folosească această strategie nici măcar în campania electorală și nici să nu lase PNL-ul să facă asta, ci este una a României. În consultarea cu noi a spus că este o strategie transpartinică și la implementarea ei vor trebui să participe și membrii din opoziție.
Astăzi l-am auzit pe domnul Cîțu vorbind doar despre ce va face el, planul de la Guvern, și l-a tratat ca pe un fel de lucru pe care-l face până în octombrie și s-a terminat. Aici este vorba de o strategie, adică de o colecție de principii rezultate din consultări, o colecție de principii la care am aderat și noi, sigur aducând câteva propuneri în plus din partea opoziției, dar care sunt în consens cu ideea de egalitate de șanse în educație, ideea de participare a familiei mai activ în asta, de a democratiza sistemul de învățământ, dar nu a îl democratiza într-atât încât să-l conducă elevii sau studenții, ci a primi un feedback mai important din partea lor. Este o strategie la care va trebui să lucrăm în următorii 16 ani, atâta durează un ciclu.
Această generoasă colecție de principii a durat destul de mult, 6 ani până acum, o puteam face și mai repede, dacă va mai dura planul de acțiune încă șase ani, am pierdut din nou această șansă pe care o avem. Noi, cei din opoziție, vrem să participăm la implementare.
Nu se va putea implementa această strategie dacă jumătate din România, care are conducători și din partea PSD-ului (consilii județene sau cei 1.500 de primari), nu vor fi luați în calcul în viziunea generală și mai ales în zona măsurilor. Pentru ca principiile să fie generoase, trebuie să fie măsuri corecte. (…) Vrem să-i aducem aminte domnului Cîțu că aceasta este condiția principală a participării PSD și a celorlalți din opoziție la această strategie, pentru că este un lucru foarte important acolo, această strategie trebuie să țină cont de administrația locală.
Până acum am descentralizat și una dintre problemele cele mai importante pe care le-am descoperit a fost aceea că s-au descentralizat lucruri în educație, dar fără fonduri, fără bani. Spre exemplu, se plătesc doar 10% din burse în unele locuri pentru că acestea trebuie plătite din fondurile Consiliului Local. În foarte multe comune, Consiliul Local nu are bani să le dea burse copiilor și mai sunt multe alte lucruri în afară de asta. Cred că le putem rezolva dacă lucrăm împreună. Însă, dacă devine una din strategiile politizate, atunci va avea un eșec total și rapid.”
Proiectul România Educată, așteptat de 7 ani, a fost publicat în această dimineață de Președinție pe pagina oficială romaniaeducata.eu.
Sursă foto: Alex Tudor / Agerpres Foto