Șefa direcției de învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Tania Irimia, s-ar putea întoarce la catedră, după aproape 24 de ani de minister: a luat peste 110 puncte la pretransfer, la Liceul Tehnic din Buzău

22.163 de vizualizări
Mihaela Tania Irimia / Foto: Edupedu.ro/ Ștefan Lefter
Directorul general al Direcției Generale de Învățământ Preuniversitar (DGÎP) din Ministerul Educației, Tania Irimia, a depus dosar de pretransfer la Liceul Tehnic din Buzău, pe o catedră cu 18 ore, pentru disciplina „Economic, administrativ, comerţ şi servicii / Economic, administrativ, poştă”, potrivit listei posturilor afișate de Ministerul Educației în aplicația Titularizare 2024.

Tania Irimia este de formare inginer electrotehnist și a lucrat ca profesor timp de nouă ani, între 1991 și 2000, la Grupul Şcolar Industrial “Traian Demetrescu”, Craiova, unde a predat discipline tehnice, potrivit CV-ului acesteia consultat de Edupedu.ro. În anul 2000 a obținut gradul didactic I, la Univeristatea Politehnica București, iar din toamna acelui an, septembrie 2000, lucrează în Ministerul Educației.

Mai întâi a fost Inspector şcolar de specialitate în Direcția Generală Învățământ Preuniversitar (DGÎP) până în 2009, apoi Director la Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, conform CV-ului, și apoi directorul Direcției Generale Învățământ Preuniversitar, funcție ocupată și în prezent.

Informația privind posibila repartizare din toamnă a Taniei Irimia la Liceul Tehnic Buzău pe un post titularizabil, având o viabilitate de 4 ani, apare pe titularizare.edu.ro – județul Buzău
Lista ordonată după disciplină şi numele ocupantului – pagina 1, postul cu codul 1648. Tania Irilia este profesor titular din 1996, potrivit CV-ului său.

Catedra de 18 ore este și singura din județul Buzău din domeniul Economic, Administrativ, Comerț și Servicii / Economic, Administrativ, Poștă:

Foto: captură Titularizare.edu.ro

Contactată de Edupedu.ro, Tania Irimia nu a răspuns apelurilor și mesajelor prin care solicitam mai multe detalii despre posibila revenire a sa la catedră. Vom reveni cu răspunsurile acesteia, dacă și când le vom primi.

Liceul Tehnic din Buzău a primit anul trecut, pe 28 noiembrie 2023, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler, de la președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale.

113 puncte la pretransfer, deși nu a predat în ultimii 24 de ani

Șefa direcției generale care coordonează toate politicile publice pentru învățământul preuniversitar, de la creșe la licee și școli postliceale, Tania Irimia a obținut la pretransfer 113 puncte, conform documentului cu punctajele la pretransfer 2024, publicat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Buzău.

Punctajul obținut de Tania Irimia este printre cele validate de Inspectoratul școlar în forma în care au fost calculate și înaintate de candidați, pe fișa de auto-evaluare. Potrivit datelor publice, Tania Irimia este prezentă în majoritatea grupurilor de lucru constituite la Ministerul Educației pe diverse teme, aceasta putând fi o sursă pentru punctajul obținut.

Foto: captură document ISJ Buzău

Majoritatea adreselor care pleacă dinspre minister către inspectorate și școli poartă semnătura Taniei Irimia, în calitate de director general al DGÎP. Recent, Tania Irimia apărea printre cei patru birocrați din Ministerul Educației, alături de secretarul de stat Florian Lixandru, inspectoarea Cătălina Chendea și directorul Eugen Stoica, care au semnat o adresă copy-paste adresată școlilor, prin care le anunță, cu același text din anul 2020, că profesorii pot candida să facă parte din comisia care evaluează proiectele educaționale din fostul CAEN, actualul CPEENI.

Este posibil ca Irimia să vrea doar să își transfere postul de titular, de la liceul la care a obținut titularizarea în 1997, la Liceul Tehnic Buzău, prin această mișcare, după care să rămână în minister.

Contextul ar putea fi, însă, legat și de ceea ce reclama liderul FSE, Marius Nistor, în toamna 2023, când declara că „inspectorii, șefi de departamente și alți angajați cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă și se întorc în școli, din cauza salariilor. Există o nemulțumire care se propagă în lanț, până la ultimul salariat din învățământul preuniversitar”.

Pe 13 februarie în acest an, ministra Ligia Deca le-a spus directorilor de școli și inspectorilor școlari din Bistrița-Năsăud că are “o mini-revoltă în minister” pentru că salariile nu au crescut și pentru angajații de la centru.

Conform veniturilor salariale din Ministerul Educației, salariul but pentru un director general din Ministerul Educației este de 15.000-16.000 de lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 1.500-1.300 de lei. Salariul net reprezintă circa 58% din cel brut.

Cum se acordă punctajul la pretransfer

Punctajul pentru pretransfer profesori 2024-2025 este calculat în funcție de anumite criterii stabilite Ministerul Educației printr-o fișă de evaluare. Fișa poate fi consultată mai jos. În tabel, punctajul maxim ce poate fi obținut este în jur de 120, în etapa de pretransfer.

Printre criteriile punctate: dacă profesorul face parte din comisii la nivelul unității de învățământ, dacă este lider sindical, dacă face parte din comisii de evaluare, dacă este formator de cadre didactice, dacă participă la simpozioane educaționale, dacă a scris cărți sau a lucrat la elaborarea manualelor școlar și multe altele. Sunt punctate și rezultatele de la inspecțiile anunțate de la clasă sau rezultatele cu elevii la olimpiade.

Cadrele didactice care se află pe lista Inspectoratului de pretransfer au fost repartizate în școli sau licee în perioada 19-22 aprilie. Fiecare școală își poate stabili propriile criterii de aprobare a cadrelor didactice prin transfer.

Citește și:
Profesoara de Matematică dată afară de la Liceul din Azuga, după ce a lăsat 12 corigenți înainte de Evaluarea Națională 2023, a fost repartizată de Inspectoratul Școlar București, cu cel mai mare punctaj din Capitală pe disciplina sa, la Școala Gimnazială 80 din Sectorul 3
Profesoara de matematică din Azuga, dată afară de școală după ce a lăsat corigenți 12 elevi înainte de Evaluarea Națională în 2023 și repusă în funcție de Inspectorat, vrea să se angajeze în București. Are cel mai mare punctaj dintre toți profesorii de matematică cu dosar de pretransfer, potrivit ISMB

8 comments
  1. Craiova și Buzău sunt ambele din “Moldova”? Adică, sunt 2 orașe foarte apropiate? Sau, doamna s-a căsătorit de curând cu un “moldovean de la Buzău”? Altfel, nu văd motivul transferării postului de la Craiova la Buzău, ea rămânând,desigur, tot în minister!…
    Ar fi ,totus, o explicație: rezervă catedra la Buzău și vine pe ea, catedră, vreun “nepot” de la tineretul PSD-ist!

  2. Grila de evaluare este ceva demential. Numai niste idioti din minister, care nu fac nimic altceva, au mintea atat de odihnita incat sa conceapa o asemenea grila.

  3. De unde rezultă că se întoarce la catedră?

    Doar își schimbă locul unde este titulară. Apoi il rezervă in continuare.

    Preventiv probabil.

    Asta putea face si Iohannis inainte de pensionare doar ca era deja in cel mai bun loc.

  4. Asa e facuta legislatia, din pacate, si ii favorizeaza pe cei care se ocupa cu orice altceva in afara activitatii pentru care ar trebui platit un profesor, de fapt – transmiterea eficienta a cunostintelor si competentelor in domeniul pe care ar trebui sa-l stapaneasca foarte bine. Tuturor elevilor, pentru ca vorbim de invatamantul de masa!

    Ma indoiesc ca doamna respectiva va merge la post. Daca va pleca din minister, cumva, cel mai probabil si-a aranjat deja ceva tot in zona de politic si administratie, sau poate isi deschide o scoala privata avand deja toate demersurile indeplinite, toate aprobarile luate, toate drumurile deschise. S-a mai intamplat si cu alte persoane din minister, e deja un parcurs banalizat.

    Ideea principala este ca un absolvent/ profesor foarte bun care ar dori sa ocupe postul respectiv sau altul printr-un concurs cinstit nu va putea sa o faca niciodata. Nu ar avea puncte deloc, daca nu participa la zeci de simpozioane, concursuri, proiecte, comitete, comisii, sesiuni de comunicari etc etc etc…. si deci nu ar avea nicio sansa. Si aici e problema cea mai mare, care va ingropa si ce a mai ramas din invatamantul nostru de stat. Nu mai vorbim de planuri cadru, programe, regandirea ciclurilor scolare si multe altele.

    Cine doreste sa obtina voturi de la TOTI cetatenii sau de la marea lor majoritate, asta ar trebui sa includa in primul rand in platformele electorale: o reforma adevarata si majora a invatamantului. Si sa se tina de ce promit! Este cea mai urgenta si importanta chestiune pentru intreaga societate, si in fapt si in perceptie, cred.

  5. Una este transferul în alta unitate de învățământ , ca titular și alta este funcția ocupată în Minister. Articolul dvs este foarte manipulator: cum sa echivalați transferul dintr-o funcție publică , pe un post profesional???
    Sau autorul articolului nu are proprietatea termenilor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

10 burse de 1.000 de lei pentru elevii performanți care trăiesc în medii defavorizate, acordate de Academia Română / Care sunt criteriile de selecție și ce trebuie să cuprindă dosarele candidaților. Bursele se acordă anual până la finalizarea studiilor de liceu sau facultate

10 burse de câte 1.000 de lei pentru elevii care trăiesc în medii defavorizate și care au rezultate școlare excepționale vor fi acordate de Academia Română, în anul 2023, potrivit…
Vezi articolul

Profesorii își vor primi astăzi salariile după ce au existat probleme tehnice la nivelul trezoreriilor, potrivit liderului sindical Marius Nistor / „Nu se poartă încă nicio discuție” despre indexarea cu inflația a salariilor cadrelor didactice, mai spune acesta

Cadrele didactice urmează să primească astăzi salariile, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Aceasta a spus că a fost o problemă…
Vezi articolul

Evaluarea online, modificarea structurii anului școlar și felul cum s-a făcut testarea Covid-19 a elevilor – surse majore de nemulțumire pentru profesorii participanți la un nou studiu despre școala în pandemie / Cei mai mulți spun că și-au întărit abilitățile digitale, jumătate – că vor continua să folosească platformele online

Predarea online a produs reacții împărțite în rândul profesorilor, însă opiniile lor devin mult mai categorice, mai precis de dezacord, atunci când vine vorba despre evaluarea online sau despre măsuri…
Vezi articolul
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

Eliminarea declarațiilor pe propria răspundere pentru părinți, prin care se obligă să nu înregistreze orele online, cerută Ministerului Educației de Federația Asociațiilor de Părinți: Încalcă dreptul la educație al elevilor

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți solicită Ministerului Educației eliminarea declarațiilor pe propria răspundere pentru părinți, cele introduse recent, prin care aceștia se obligă să nu înregistreze orele online. “Încalcă…
Vezi articolul