Secretarul de stat Sorin Ion a spus, ieri, la Profit News, că a făcut meditații, dar nu a plătit impozit la stat: „Sincer, nu (nu am plătit – n. red.), dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie. Și, în general, am făcut-o cu apropiați, cunoștințe, de ani buni – zero”. Sorin Ion este profesor de matematică.
Moderator: Ați dat vreodată meditații?
Sorin Ion: Da.
Moderator: Ați plătit impozit la stat? Sincer.
Sorin Ion: Sincer, nu, dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie. Și, în general, am făcut-o cu apropiați, cunoștințe, de ani buni – zero.
Moderator: Și cum vedeți acum această decizie, acest avânt al președintelui ANAF de a verifica dacă profesorii plătesc impozit din meditații, pentru că legea există?
Sorin Ion: Nu trebuie să ne prefacem că nu există și o problemă. Meditațiile există pe piață, au existat dintotdeauna și vor mai exista. Pe de altă parte, dacă simplificăm problema, fiecare cetățean trebuie să-și asume datoriile lui față de statul român. Prin urmare, mi se pare natural, ca atunci când prestezi o activitate, să plătești impozit. (…)
Informații de context
Șeful ANAF, Lucian Heiuș a declarat recent la Euronews că din 2023 și-ar dori ca “instituția să aibă un sistem performant prin care să trimită un SMS către profesorii care oferă meditații, pentru a le atrage atenția că nu este legal și că reprezintă o infracțiune, dacă primesc bani de la părinții copiilor și nu plătesc impozit pe ei”.
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre fiscalizarea meditațiilor: “Dacă profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată, am oarece întrebări în această speță, însă nu se pot accepta excepții.” – detalii aici
În aprilie, Fiscul a publicat un ghid al profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat – document.
Amintim că Edupedu.ro a scris în luna mai că Sorin Cîmpeanu a anunțat că propune introducerea în Legea Educației a interdicției ca profesorii de la clasă să facă meditații cu elevii lor.
„Vrem să avem relevanța notelor și vrem să avem respectarea condițiilor de etică în sistemul de educație. Relevanța notelor are de suferit atunci când un profesor face meditații cu un elev de la clasă pe care apoi îl notează. Pe de altă parte, în activitatea de predare și evaluare la clasă îi este interzis, dorim să propunem prin lege, se desfășoare meditații cu elevii de la clasă având ca obligație de diligență să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare, la modul general, și asta pentru atinge profilul de competențe ale absolvenților din ciclul în care predă”, a declarat ministrul Cîmpeanu. – detalii aici
Ministrul Educației a mai spus că o comisie națională de inspecție școlară va ancheta profesorii care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau și îi va sancționa.
Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, declara că „nu suntem de acord nici cu ideea de a interzice meditațiile total. Pregătirea suplimentară, pregătirea în privat sunt lucruri care au existat și vor exista întotdeauna. Nu vrem să eliminăm o cerință a pieței”. – detalii aici
De precizat, ministrul Cîmpeanu a îndemnat profesorii să-și facă PFA-uri pentru a da meditații: „Este o modalitate transparentă de a plăti impozit aferent”.
În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.
Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.