Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, se întreabă dacă nota la română este relevantă pentru elevii de la mate-info care au medii egale de admitere în clasa a IX-a, după cum a spus într-o intervenție la Euronews România. De menționat este că, pentru admiterea la liceu 2023, reprezentanții Ministerului Educației au decis ca nota la limba și literatura română să fie primul criteriu de departajare, indiferent de profilul la care merge absolventul de gimnaziu.
Secretarul de stat Sorin Ion este unul dintre autorii criteriilor de departajare pentru admiterea la liceu 2023. În intervenția de la Euronews România a lăsat de înțeles că se bazează pe experiența diferitelor persoane, fără să fie menționați și experții în educație: „Și dacă îmi spuneți care poate fi această selecție, sunt de acord și o aplicăm de la anul”, a spus secretarul de stat.
„Vorbim de criteriu de departajare în momentul în care am copii cu aceeași medie pe ultimul loc. Să nu se înțeleagă cumva că facem repartizarea la liceu în funcție de media claselor V-VIII. Repartizarea o facem după media de la Evaluarea Națională și doar în situații excepționale, când pe ultimul loc există elevi cu medii medii legale – ori asta nu este o regulă, este o excepție – atunci aplicăm criteriile de departajare. Dar eu vă întreb: dacă am fi aplicat criteriul de departajare nota de la evaluare de la limba română era ea relevantă pentru un copil de la mate-info sau invers? Trebuie să stabilim o ordine a criteriilor și întrebarea este care este cel mai relevant. E relevantă notă la matematică? E cea la română? Nu trebuie să dăm impresia că asta este regula de admitere la liceu. (…) Criteriul de departajare se aplică doar la medii egale”, a declarat Sorin Ion.
Moderatoare: Dacă tot vorbim de criterii de departajare, de ce trebuie să avem criterii de departajare pe parcursul învățământului obligatoriu? De ce dăm această Evaluare Națională la finalul clasei a VIII-a ca să intre copiii la liceu, dacă liceul e obligatoriu?
Sorin Ion: Să vă spun foarte cinstit. Pentru că, în acest moment, eu, personal, nu văd o metodă prin care am putea trece elevii de la gimnaziu la liceu fără un fel de selecție. Și dacă îmi spuneți care poate fi această selecție, sunt de acord și o aplicăm de la anul.
Moderatoare: Dar de ce trebuie să facem selecție? În străinătate cum se face?
Sorin Ion: Am să vă spun de ce. În România, istoric, avem școli gimnaziale, avem licee. La un moment dat, copiii de la școli gimnaziale trebuie să meargă la licee. Și am să vă pun o întrebare ipotetică. La Liceul X din București, unde am 100 de locuri, vor să vină 1.000 de copii, pentru că așa vor ei. Atunci avem varianta a)- să extindem liceul și să îi mai facem cinci etaje sau să găsim un mod de a-i sorta pe copii. Asta este realitatea.
Moderatoare: Nu putem să mergem pe criterii de proximitate?
Sorin Ion: Dacă puneți criteriul de proximitate, vă garantez că mâine explodează tot ce înseamnă părinți în această țară. Și mai e ceva. Cum faceți cu criteriul de proximitate, de exemplu, la liceele pedagogice: luăm la învățământul pedagogic toți elevii din jurul liceului pedagogic? Este absurd. (…) Vă pot adăuga o listă lungă de excepții. Învățământ tehnologic – faptul că în apropierea locuinței mele am un liceu tehnologic, mă obligă să mă duc la tehnologic, iar eu vreau la teoretic? Lucrurile nu-s chiar așa de simple. Sigur că, ideal, da, am putea să facem, cum spuneți dvs.. În practică, prea curând nu o se întâmple. (…)
Informații de context
Pentru admiterea la liceu 2024, media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere. Este vorba despre ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2024 – 2025.
Până acum, media claselor V-VIII era ultimul criteriu de departajare pentru candidații cu medii egale, nu primul.
La articolul 2, documentul consultat prevede următoarele: „(8) Prin excepţie de la prevederile art. 5 alin. (2) şi (4) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;
c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;
d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale;
(9) În cazul în care la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (8) lit. a) – d) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.”
În această vară, profesorul Cătălin Ciupală semnala faptul că, în situația în care elevii au medii egale, nota la Limba și literatura română este primul criteriu de departajare, indiferent de profilul la care vor să intre candidații.
Media claselor gimnaziale nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu. Ordinul ministrului educației 5.243 din 31 august 2022 a eliminat media claselor V-VIII din calculul mediei pentru admiterea în clasa a IX-a.
În mai 2022, Sorin Câmpeanu, ministru al Educației, spunea că mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu: „În lipsa unei evaluări standardizate, notele și-au pierdut foarte mult din relevanță. Dacă și-au pierdut foarte mult din relevanță, să le mai și premiem, luându-le în calcul la examene din momente importante ale copiilor, nu cred că este fair (n. red. corect).”
Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a avea o pondere de 20% în calculul mediei de admitere la liceu (media de la Evaluarea Națională având o pondere de 80).
Amintim că eliminarea mediei din clasele de gimnaziu pentru admiterea la liceu a fost luată în calcul de fostul ministru al Educației, Monica Anisie, înainte de criza produsă de pandemie, la sfârșitul lui 2019, dar premierul de atunci, Ludovic Orban, a spus atunci că orice schimbare în organizarea examenelor trebuie făcută la început de ciclu.