Secretarul de stat Sorin Ion nu le dă nicio soluție celor peste 1.000 de profesori suplinitori, care au luat peste 7 la concursul național și care au cerut în mai multe memorii titularizarea fără examen

27.566 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com/ ISMB
Ministerul Educației nu le dă nicio soluție profesorilor pentru titularizarea fără examen cerută de peste 1.000 de profesori suplinitori pe posturi cu viabilitate până în 4 ani. Potrivit unui răspuns semnat de secretarul de stat Sorin Ion pentru învățământul preuniversiar, pentru memoriile mai multor profesori, instituția nu a găsit vreo soluție pentru cererea cadrelor didactice și care „să nu contravină ordinii normative constituționale”.

Mai mulți profesori au cerut într-un nou memoriu către ministra Educației, Ligia Deca – document care poate fi descărcat mai jos din articol – titularizarea fără examen odată ce au ocupat un post cu viabilitate de 1-3 ani.

Deși cererile sunt adresate Ligiei Deca, răspunsul obținut de Edupedu.ro de vineri, 14 iunie, este semnat de Sorin Ion.

În cel mai recent memoriu, peste 1.000 de profesori au menționat că vor să primească o soluție pentru „situația paradoxală produsă în învățământ la nivelul angajaților pe viabilitatea postului/catedrei”.

Profesorii au subliniat că, spre deosebire de celelalte memorii, „prezentul memoriu nu are același conținut”, pentru a fi clasat și pentru a nu primeai răspunsul nefolositor, potrivit profesorilor, că piedica pentru soluția la problema lor este o hotărâre a Curții Consitutționale (CCR).

Sorin Ion le-a răspuns profesorilor că orice răspuns ar emite, instituția Ministerului Educației trebuie să se raporteze la prevederile legale în vigoare și nu poate trece peste o decizie a Curții Constituționale. În plus, Ion a scris că reiterează răspunsurile de până acum și că nu a găsit soluții:

Raportat la solicitarea dumneavoastră ca răspunsul elaborat să aibă un anumit conținut, respectiv să evite trimiterile la Decizia C.C.R., precizăm faptul că prevederile legale în vigoare nu statuează cu privire la o anumită formă sau conținut al răspunsului, ci reglementează că este de competența instituției publice căreia i s-a adresat o cerere/petiție/memoriu să formuleze răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

De altfel, faptul că dumneavoastră nu sunteți de acord cu incidența în speță a deciziilor Curții Constitutionale nu afectează/restrânge/anulează efectul acestora, efect juridic statuat chiar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și functionarea Curtii Constituționale, republicată cu modificările și completarile ulterioare, în sensul că deciziile, hotărârile și avizele Curţii Constituționale publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

De asemenea, referirile privind incidența Codului muncii nu sunt temeinice, Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2024 (sic!), cu modificările și completările ulterioare, lege organică, este legea specială aplicabilă, derogatorie de la cadrul legal comun. Acest aspect este subliniat chiar de Codul muncii pe care îl invocați, în cuprinsul art. 1, alin. (2), reglementânduse faptul că « prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii ».

Astfel, reiterăm răspunsurile formulate și vă informăm că la nivelul Ministerului Educației nu au fost identificate soluții care să susțină propunerea dumneavoastră și să nu contravină ordinii normative constituționale”.

FOTO DOCUMENT Iată răspunsul secretarului de Stat Sorin Ion:

DOCUMENT Iată memoriul profesorilor:

Context. Edupedu.ro a scris pe 30 aprilie despre faptul că profesorii angajați pe posturi cu viabilitate pot fi titularizați pe acestea dacă le obțin prin concurs în același an și au propunerea scrisă a Consiliului de Administrație (CA) al școlii că postul respectiv poate fi ocupat pe perioadă nedeterminată.

Cu alte cuvinte, prin modalitatea deja prevăzută de lege, după cum se arată în explicațiile secretarului de stat din Ministerul Educației Sorin Ion (PNL), trimise în Parlament la solicitarea senatoarelor Laura Georgescu și Liliana Sbîrnea (PSD).

Ministerul Educației a răspuns senatoarelor la întrebările legate de situația celor peste 1.200 de profesori despre care a scris și Edupedu.ro. Aceștia au cerut printr-un memoriu adresat Ministerului Educației titularizarea în Învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, dacă au fost angajați pe un post cu viabilitate și au nota peste 7.


19 comments
  1. Nu am in prezent tangenta cu sistemul de învățământ, dar din multe aspecte sistemul de învățământ se îndreaptă spre HAOS! Există prognoze ca din ce în ce mai putini absolvenți se vor îndrepta spre acest sistem! Soluția pe care as adapta-o, ar fi acceptarea acestor 1000 de persoane pe varianta de mandat asa cum solicita ei la 4 ani, dar angrenarea acestora intr-un program obligatoriu de formare continua, dar și supravegherea atentă a claselor unde aceștia predau prin inspecții periodice și predare paralela, inclusiv predare paralela cu profesori cu experienta, evident un timp limitat cu scopul de audit! Avantaje: pregătirea avansata a cadrelor didactice implicate în mod continuu și accederea la cunoștințe noi dpdv profesional și didactic, pregătirea, stimularea elevilor prin învățare în mod continuu. Haideți sa încercăm cu acest experiment, în condițiile în care varsta medie a profesorilor din sistemul de învățământ romanesc a ajuns spre varsta de 50 de ani! Haideți sa acordam șanse celor care vor sa urmeze aceasta profesie!

    1. Vine cineva care are de ales între un post de casier la un lanț de magazine oarecare (nu buticurile de familie, vorbesc de lanțuri cunoscute, unde salariul nu se dă pe sub masă, cel puțin nu oficial) și un post de profesor.

      Pot pune pariu fără teama că-mi pierd banii că după o lună de experiment în unele școli (poate nu prin cele mai de centru colegii, dar acelea-s puține), toți se duc casieri la supermarket și își fac cruci cu două mâini că au scăpat cu mintea-ntreagă.

  2. Sunteti într-o grava eroare.Suplinitori sunt și profesorii care au note de 9 și peste 9 care nu se pot titularizare din lipsa de posturi.
    SUPLINITOR nu este egal cu nota 4-5.Profesorii care nu sunt titulari, deși au note peste 7 dau acest examen în fiecare an în speranța că apar posturi titularizare!
    Încă ceva cei care obțin 4 sau 5 la examenul de titularizare nu obțin continuitate, deci nu pot fi profesorii aceleiași clase 4 ani.Uneori un suplinitor cu 5 este un profesor mai bun decât unul cu 7 luat acum 30 de ani, care nu mai are niciun chef sa facă nimic , sa se adapteze la nou pt ca este TITULAR și nimic nu l poate afecta!!!!

  3. Prof. Biologie gradul I din 2010, titularizat prin concurs national in 2007, pretransfer in 2012, 5 generatii de asistenti medicali generalisti de f. buna calitate dati societatii.
    Contextul nefavorabil a dus la sustinerea unui nou concurs national in 2016 (nota 8.90), un altul in 2023 (nota 9.75).
    In prezent, suplinitor la 3 scoli, dintre care 1 cu naveta.
    Cui trebuie sa-i “multumesc”?

    1. Pana la concursul national de titularizare posturile dispar deja prin diferite canale. Unul din ‘canale’ a fost art.253 si urmatoarele, a fost nevoie de 10 ani sa fie declarat neconstitutional. Ca urmare in lege nu mai apare asa ceva. Dar s-au gandit sa introduca ceva asemanator in metodologia de miscare personal (art.64, alin(13)), acest lucru facandu-se cu metodologiile din anul 2020 sau 2021, adica dupa ultima decizie a CCR. Nu stiu cine face metodologiile de miscare de personal, dar am un sentiment ca dl. Sorin Ion nu ar fi strain de ele. Asa ca, aveti cumva, o directie cui trebuie sa-i ‘multumiti’.

  4. și eu m-am titularizat cu 253 și nu îmi este rușine. în 2010 când am participat la ultimul concurs, am obținut media 9, a doua pe țară.

    1. Daca ai reusit folosind o metoda declarata neconstitutionala si nu ai nici o jena esti ideal/a pentru programul Romania Educata, rezultatele se vad deja.

  5. Acest politruc PNL -ist are ,zilele ,,sau lunile numărate în M.EN. …în anul 2025 nu va mai fi pe funcția ce o ,,ocupă,, …de corupția ce a adus-o și haosul din sistem nu scoate o vorbulită!

  6. Asta este memoriul cadrelor didactice care nu obtin acordul consiliului de administratie conform art.64 alin.(13) si carora le pare rau ca s-a abrogat 253-ul, 93-ul si alte articole neconstitutionale care le facea titulare pe shustache.
    Cele care obtin acordul CA-ului din scoala tac malc. Pentru ele este ca si cum 253-ul nu s-a abrogat.
    Pe de alta parte si Ministerul Educatiei greseste prin introducerea unor termeni neclari cum ar fi ‘viabilitatea’. Ar trebui sa fie precizata durata determinata 1, 2 sau 3 ani si poate ar trebui precizata si clasa/clasele postului. De exemplu, daca postul are 2 ore clasa a 6-a si 2 ore clasa a 7-a la disciplina istorie (care se preda si in clasa a 8-a) atunci viabilitatea este de 2 ani.

    1. și eu m-am titularizat cu 253 și nu îmi este rușine. în 2010 când am participat la ultimul concurs, am obținut media 9, a doua pe țară.

  7. Pe bune? Ce solutie sa dea politrucul asta?

    Se visa presedinte al Consiliului Judetean Dambovita, dar a luat prea putine voturi. A castigat ciuma rosie. Aceasta valoare penelista va ramane la minister. Aici nu trebuie sa-l voteze nimeni.

  8. Între timp sunt mii de suplinitori care nu au nici examen de Titularizare și nici examen de suplinire national care au aceleași drepturi ,aceeași catedra ca unul care a învățat toată vara.
    O fi corect?

  9. Cum adică fără examen de titularizare timp de 4 ani?! Dar asta este enorm și extrem de grav-4 ani înseamnă un ciclu de învățământ. Adică, dacă copilul tau are “norocul” de un astfel de suplinitor, să zicem, la fizica, iar suplinitorul este, in cel mai bun caz de nota 4-5, dar nu mai da examen, pt că,de, sta 4 ani, copilul cu siguranță nu va cunoaște nimic din acea materie! Este îngrozitor! Așa trebuie sa arate Romania educata?!

    1. Ce pile?Sa vedeți ce pile a adus Deca.Ti se face frică,nu alta.Este foarte interesant cum au gândit totul slugile politice.Este prăpăd prin școli cu corigente din purtare sau la materii.Si totul e politic.Intr-o școală unde de ani de zile nu s-a scăzut o nota la purtare dintr-o data au rămas pe capete din notă de la purtare.Dovezi?Zero dar de ce X a rămas pe purtare și Y nu?Dovezi?În școală s-au distribuit de la secretariat materiale de propagandă politică. Și apoi faci legătura. Trăim intr-o lume bolnava,bolnavă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii retrași de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling nu mai pot reveni prin transfer la școală, anunță Inspectoratul Școlar Mureș. Învățământul la domiciliu nu este recunoscut în țara noastră

Sistemul educațional de tip „homeschooling” nu este recunoscut în România și încalcă Legea educației naționale și Codul Penal, potrivit unui document publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Instituția semnalează…
Vezi articolul