Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, recunoaște că rezultatele simulării Evaluării Naționale din acest an sunt mult mai slabe decât cele de anul trecut (n. red este o diferență de aproape 17% la matematică și puțin peste 1% la limba română). Într-o declarație pentru Observatornews.ro, secretarul de stat remarcă: “Nu ne propunem să dăm subiecte foarte ușoare că să fie toată lumea fericită”. Amintim, puțin peste jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a nu au luat nota 5 la proba de matematică la simulare, arată rezultatele publicate de Ministerul Educației, care indică un record negativ la simulare: cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică.
Secretarul de stat Sorin Ion a spus că rezultatele de la simularea Evaluării Naționale din acest an au fost mai slabe decât cele de anul trecut. La matematică au luat peste 5 cu aproape 17% mai puțini elevi decât la simularea din 2023.
“Rezultatele sunt mult mai slabe decât anul trecut, dar să știți un lucru, nu ne propunem să dăm subiecte foarte ușoare că să fie toată lumea fericită. Apetența copiilor pentru matematică nu lipsește doar în România”, spune Sorin Ion.
De altfel, Edupedu.ro, a comparat rezultatele de la simulările Evaluării Naționale din ultimii ani cu rezultatele de la examenele din vară, și reiese faptul că procentul elevilor care iau peste 5 la simulări este mai mic decât cel de la examenul real din vară. Acest lucru poate indica gradul de dificultate diferit al subiectelor sau pregătirea mult mai bună a elevilor pentru examenul propriu-zis, în câteva luni rămase până la probe.
Anul | Examen | Limba și literatura română | Matematică |
---|---|---|---|
2021 | Simulare Evaluare Națională | 71,17 | 59,77 |
Evaluare Națională | 84,0 | 67,4 | |
2022 | Simulare Evaluare Națională | 70,53 | 60,58 |
Evaluare Națională | 85,9 | 77,5 | |
2023 | Simulare Evaluare Națională | 75,3 | 59,2 |
Evaluare Națională | 77,4 | 75,4 | |
2024 | Simulare Evaluare Națională | 73,98 | 42,37 |
Sursa date: Ministerul Educației
În perioada 2021-2014 se poate observa că procentul notelor egale sau mai mari ca 5 este mai mic la simulare decât la examenul din vară. Spre exemplu, în 2023, la simularea de la matematică, 59.2% din elevii participanți au luat note egale sau mai mari ca 5, iar la examenul din vară procentul lor a crescut până la 75.4.
Ion Ionici, directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, a declarat pentru Edupedu.ro că „cine face subiectele (pentru examenele naționale – n.red) nu cred că mai lucrează în sistem, adică nu mai este la catedră”. El se întreabă: “se dau subiecte grele acum, ca să le dau ușoare în vară?”.
Secretarul de stat Sorin Ion a spus din nou la Observat News că “subiectele au fost făcute așa cum trebuie, după programă”, a mai spus Sorin Ion.
Rezultate de la simularea Evaluării Naționale
Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale arată la matematică o situație îngrijorătoare: puțin peste jumătate nu au luat nota 5 la proba de matematică, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, care indică un record negativ la simulare: cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani.
Pentru că anul acesta lucrările au fost corectate digital, Ministerul Educației a prezentat și o statistică pe itemi rezolvați de elevi, de unde a reieșit că 75% elevi de clasa a VIII-a nu au obținut niciun punct la ultimul item al subiectului III, de geometrie, la simularea Evaluării Naționale 2024. La acest subiect, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim, adică 0,70%.
În plus, unul dintre exerciții era la nivel de clasa a II-a, iar un elev din cinci nu l-a rezolvat, “ceea ce este foarte grav”, a spus Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul „Şaguna” din Braşov, într-o analiză punct cu punct a rezultatelor simulării Evaluării Naționale.
Controverse legate de subiecte
Subiectele de la proba de matematică au stârnit controverse în mediul online. Părinții și elevii au acuzat că subiectele au fost prea grele, că nu le putea face orice elev de clasa a VIII-a, ci doar cei care au făcut meditații, sau că nu au avut suficient timp la dispoziție.
Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul „Şaguna” din Braşov, a mai remarcat faptul că “anul trecut nivelul de dificultate al subiectului I era în jurul clasei a IV-a – a V-a, anul acesta exercițiile au fost un pic mai ridicate, astfel încât s-a trecut la nivel de clasă a VII-a – a VIII-a, într-un mod real”, a spus Ciupală. Ar putea fi una dintre explicațiile pentru aceste note.
Secretarul de stat Sorin Ion a spus și pe 6 februarie, la Euronews, referitor la subiectele de la proba de matematică, simularea Evaluării Naționale 2024, că sunt “așa cum trebuie să fie niște subiecte la un examen național”.
Și ministra Ligia Deca, a spus despre subiectele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că subiectele au fost echilibrate, au asigurat atât grad mediu, dar și înalt de dificultate, să putem avea departajare. Ministrul Educației a spus că, în ultimii ani, a văzut o inflație de note mari și „trebuie să avem și subiecte care departajează între copiii cu performanță medie și copiii cu performanță înaltă”.