Secretarul de stat Florian Lixandru a fost eliberat, la cerere, din funcția din Ministerul Educației: propunerea lui Dăncilă de ministru, refuzată de baronii lui Dragnea

7.233 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Florian Lixandru
Florian Lixandru a eliberat, la cerere, funcția de secretar de stat pe preuniversitar pe care a ocupat-o în Ministerul Educației din martie 2018 și până în prezent. Decizia privind plecarea lui Lixandru din Minister, semnată de premierul Ludovic Orban, a fost publicată în Monitorul Oficial luni seară, 11 noiembrie.
  • Eliberarea din funcție, la cerere, a lui Lixandru, vine la 3 zile după ce secretarii de stat Ioan Ștefan Groza și Petru Andea, tot din Ministerul Educației, au fost dați afară de premierul Orban.
  • Tot la finalul săptămânii trecute, Dănuț Ghican a fost schimbat din funcția de secretar general al Ministerului Educației, cu Ioana Lazăr, și a fost demis și subsecretarul de stat din Educație Bogdan-Cezar Alexandru.
Decizia privind eliberarea lui Florian Lixandru din funcția de secretar de stat, publicată în Monitorul Oficial

Susținător puternic, pe rând, atât al monopolizării editării manualelor inițiate de Liviu Pop, cât și al cumpărării de manuale prin licitație în mandatul Ecaterinei Andronescu, Lixandru a fost cunoscut, succesiv, ca “omul lui Liviu Pop”, “protejatul Ecaterinei Andronescu”, apropiat și susținut de Gabriela Firea, pentru ca apoi să se întoarcă la sprijinul lui Andronescu.

Secretarul de stat Florian Lixandru a fost cel propus de Viorica Dăncilă, în partid, să ocupe funcția de ministru al Educației, după ce a demis-o pe Ecaterina Andronescu. Lixandru nu a fost acceptat, însă, în celebra ședință de CEX a PSD în care baronii locali din aripa Dragnea au respins, în premieră, pe linie toate propunerile făcute de premierul Dăncilă pe educație.

Propunerea ca Lixandru să fie ministru a fost primită cu ostilitate de baronii social-democrați, care au reproșat că acesta este lipsit de voință proprie, că nu s-a implicat până acum în niciun proiect concret și că a fost complet la dispoziția oricărui ministru, conform surselor Edupedu.ro. La finalul acelei ședințe din 23 august 2019, Șerban Valeca a devenit propunerea PSD pentru Educație, însă a fost respins apoi de Klaus Iohannis.

Lixandru este cel care a inițiat eliminarea obligativității ca lucrările de BAC și Evaluare Națională să fie corectate încrucișat între județe (detalii aici).

“Persoană foarte volatilă”, care s-a declarat mereu un sprijin pentru ministrul în funcție, Lixandru a fost secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar din martie 2018 și până în prezent.

A fost inspectorul școlar general pe București în perioada 2015 – 2018, după ce anterior fusese inspector adjunct. A fost director al Școlii gimnaziale “Titu Maiorescu” din București, în 2009-2012. Este licențiat în contabilitate și informatică de gestiune la ASE București, iar în 2016 a obținut o diplomă în domeniul “Securitate și bună guvernare” de la Colegiul Național de Apărare. Vezi aici CV-ul lui Florian Lixandru

Tot Lixandru este cel care a semnat procedura privind desfășurarea examenului de titularizare 2019, care a prevăzut posibilitatea de a te retrage din examenul de titularizare, din motive personale sau medicale, fără nicio repercusiune (detalii aici).

Citește și:

 

 

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Niciun candidat nu a promovat bacalaureatul în peste 50 de licee. Numărul școlilor fără promovați la Bac s-a dublat în ultimii 4 ani. Din 2020 și până în prezent, PNL a condus Ministerul Educației, cu miniștrii impuși de Klaus Iohannis

În peste 50 de licee, niciun candidat de la Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, nu a promovat examenul, potrivit platformei bacplus.ro. Spre deosebire de anul trecut, numărul loc a crescut. Din 2020…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății: Elevilor nu li se mai măsoară temperatura când vin la școală, metoda este ineficientă. Triajul zilnic va fi făcut acasă de către părinți / Doar 2% din populația României are anticorpi de COVID-19

Nu se va mai măsura temperatura elevilor la intrarea la cursuri, din toamnă, a declarat Dragoș Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la dezbatertea despre începutul anului școlar organizată…
Vezi articolul

Se pot face analize la nivel de clase ale aceluiași profesor, în funcție de rezultatele elevilor de la simulările examenelor naționale, anunță Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Este esențial să se întâmple lucrul acesta

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, referitor la rezultatele de la simularea examenelor naționale 2025, că se…
Vezi articolul

UPDATE Strategia Națională pentru Susținerea Părinților, adoptată după multe încercări eșuate de-a lungul anilor: Este promovată „parentalitatea pozitivă”. Până în 2025 trebuie să se înființeze o platformă online care să ofere sfaturi pentru părinți

Guvernul a adoptat Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024-2030 la jumătate de an de la lansarea în dezbatere publică a proiectului, strategie tergiversată de ani de zile de miniștrii care…
Vezi articolul