Secretar de stat în ministerul Tineretului: Taberele încep într-o săptămână, dar fără zilieri o să le punem lacăt. Copiii dumneavoastră o să se întoarcă acasă

1.811 vizualizări
Copiii care vor pleca anul acesta în taberele gestionate de ministerul Tineretului şi Sportului “se vor deplasa la locul respectiv şi se vor întoarce acasă”, potrivit declaraţiei secretarului de stat din ministerul Tineretului Remus Munteanu, cel care se ocupă de tabere. Acesta a fost prezent în plenul Consiliului Economic şi Social marţi, ca să susţină avizarea unui proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede reglementarea folosirii zilierilor şi în taberele de tineret.

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului propus spre avizarea CES prevede completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi pune taberele ministerului tineneretului pe lista activităţilor în care pot fi angajaţi zilieri.

La şedinţa CES secretarul de stat Remus Munteanu a recunoscut că nu are toate avizele necesare, pentru că proiectul “a fost făcut pe repede înainte”. După care acesta a tras un semnal de alarmă spumnându-le celor prezenţi că el se ocupă de tabere şi că dacă nu vor putea fi angajaţi zilieri în aceste locuri, “le punem lacăt”.

Proiectul de OUG a fost publicat în transparenţă decizională de minister pe 5 iunie, în condiţiile în care legea zilierilor este în vigoare de anul trecut şi se ştiu de atunci activităţile în care se pot angaja zilieri. În plus, taberele încep în fiecare an la finalul anului şcolar şi au loc pe toata perioada vacanţei de vară.

Iată cum a decurs discuţia din CES:

Preşedintele CES: Aveţi avizele interministeriale?

Remus Munteanu, MTS: Avem doar avizele de la Ministerul Muncii

Preşedintele CES: De unde nu aveţi?

Remus Munteanu, MTS: De la Justiţie şi Finanţe

Preşedintele CES: Întrebarea mea e următoarea – de ce nu le-aţi obţinut în termen?

Remus Munteanu, MTS: Pentru că a fost făcut pe repede înainte.

Preşedintele CES: Aţi fost sincer, vă rog.

Remus Munteanu, MTS: Însă, vreau să vă comunic tuturor care sunteţi aici că mă ocup de taberele de la tineret. Taberele încep într-o săptămână, iar fără zilieri le punem lacăt. Iar copiii dumneavoastră, nepoţii, o să se deplaseze la locul respectiv şi o să se întoarcă acasă. Vă mulţumesc!”

Potrivit legislaţiei CES, dar şi procedurilor, proiectul de OUG fără avize interministeriale a fost respins şi va fi rediscutat când va avea toate avizele cerute de lege.

Cine este Remus Munteanu

Ioan Munteanu, SURSA: PSD Neamt

Remus Munteanu este fiul fostului preşedinte al PSD Neamţ Ioan Munteanu (foto) şi fost portar la echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, potrivit e-nergia.ro. Înainte să fie secretar de stat la Ministerul Tineretului, Remus Munteanu a fost numit administrator al bursei OPCOM, pe care se tranzacţionează energie.

În perioada 1998-2002, a fost fotbalist la FC Ceahlăul Piatra Neamţ, şi din 2002 până în 2007 a fost director al firmei Daria SRL Piatra Neamţ.  Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, firma are ca obiect de activitate “repararea echipamentelor electronice şi optice”. În 2017 compania care a raportat că are un singur angajat, a avut o cifră de afaceri de 281.000 de lei şi un profit net de 136.000 de lei, potrivit Digi24.ro.

Din 2007 şi până în prezent, Remus Munteanu este, potrivit CV-ului, director la SC LRD Company SRL, din localitatea în care îşi are şi domiciliul, Alexandru cel Bun, din judeţul Neamţ. Conform Ministerului de Finanţe, firma, care are ca obiect de activitate “lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor” a înregistrat venituri totale de 309.000 lei în 2017, şi a raportat un profit net de circa 50.600 de lei.

Programul Național „Tabere Studențești” a fost gestionat în ultimii ani de către Ministerul Tineretului și Sportului, iar în implementarea acestui program ajung să fie implicate atât universitățile, Casele de Cultura ale Studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, cât și federațiile și organizațiile studențești din România.

ANOSR anunță că, pentru prima dată, în acest an și studenții de la forma de învățământ „cu taxă” au putut merge în astfel de tabere studențești.

De asemenea, Alianța precizează că în acest an s-au suplimentat locurilor de tabără cu 4.000 de locuri, observându-se o creștere cu 66,6%, de la 6.000 la 10.000 de locuri. “Dar gestionarea acestei creșteri de către Ministerul Tineretului și Sportului a fost deficitară, ceea ce a atras o serie de probleme. În primul rând, numărul de operatori economici a fost prea mic, așadar locurile au fost insuficiente”, spune ANOSR.

Raportul privind modul de implementare a Programul Național „Tabere Studențești” din anul 2018 a fost redactat pe baza chestionarelor completate de către studenții beneficiari de locuri de tabără din seriile și locațiile în care ANOSR a avut delegați în comandamentele de tabără, precum și pe baza rapoartelor întocmite de către membrii delegați de ANOSR în aceste comandamente. Astfel, au fost completate 385 de chestionare de către studenții participanți proveniți din 15 locații de tabără diferite, aferente celor 12 serii de tabără, și au fost întocmite 22 de rapoarte de tabără de către membrii în comandamente.

Descarcă de aici Raportul integral realizat de ANOSR

Studenții cer demisia ministrului tineretului și sportului. Motivele: scăderea numărului de locuri pentru tabere și exercitarea președinției României la Consiliul UE


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like