O decizie a Comisiei de Etică și Deontologie a unei universități din Consorțiul „Universitaria” (atașată) a stabilit, cu ocazia soluționării unei sesizări formulate împotriva unui profesor universitar din cadrul facultății sale de drept (facultate membră a Hexagonului), că preluarea într-o nouă carte a unor articole de el publicate anterior conferă cărții respective calitatea de operă, ca creație științifică. În cazul sesizat, cartea a fost utilizată și punctată în procesul de obținere a abilitării doctorale (atașat extras de pe fișa de verificare a autorului-candidat la abilitare), susținută la o altă facultate de drept din cadrul Hexagonului (abilitarea reprezintă principala condiție pentru conducerea de doctorate și pentru încadrarea în funcția de profesor universitar).
Articolele preluate, în număr de 12, fuseseră anterior publicate de profesorul universitar-subiect al sesizării în diferite reviste cu profil juridic. În noua carte, cele 12 articole au fost preluate integral, unul după altul, cu indicarea, la finalul fiecăruia, a revistei în care fusese publicat. Preluarea a fost asumată și în prefața cărții, sub forma unui „argument” în care autorul își exprimă „dorința de a reuni, între aceleași coperți, texte pe care le consideră semnificative pentru contribuția sa la evoluția dreptului bancar în România”. Reunire specifică unei antologii, ca tip de operă (științifică) derivată, adică o culegere de opere.
O carte trebuie să fie o „operă”, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Adică o creație intelectuală (în domeniul științific, în cazul de față), ce conferă autorului drepturi specifice: „Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial. […] Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera”. Prin operă științifică, art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 înțelege o comunicare, un curs universitar, un manual sau altele, precum un tratat, o monografie, un dicționar, o enciclopedie, o traducere, un îndrumar practic, o legislație ori o practică comentată. O operă derivată, definită la art. 8 din Legea nr. 8/1996 (precum o antologie, conform lit. b) a art. 8), presupune un autor diferit de autorul original. Art. 16 din Legea nr. 8/1996 – indicat chiar în motivarea deciziei Comisiei de Etică și Deontologie – stipulează că „autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza traducerea, publicarea de culegeri, adaptarea, precum și orice transformare a operei sale prin care se obține opera derivată”.
După cum observăm, Comisia de Etică și Deontologie acceptă ca autorul derivat să fie același cu autorul original, care se poate, astfel, autoriza pe sine însuși. Prin această definire a operei derivate ca având autorul original ca autor derivat, opera derivată poate fi recunoscută de standardele științifice ca o carte. În cazul analizat, cum cartea este o antologie, autorul și-a făcut la 39 de ani antologia propriei opere și s-a autoelogiat.
Calificarea ca operă derivată, de către o comisie de etică a unei importante universități, a rezultatului preluării de către autor a unora din articolele sale anterioare între coperțile unei cărți poate, de acum încolo, să fie folosită de către cei care au nevoie de cărți publicate pentru a avansa în cariera academică, situația analizată de Comisia de Etică și Deontologie având ca subiect un cadru didactic universitar ce se pregătea pentru susținerea concursului de abilitare și care a punctat ca atare cartea în fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale necesare abilitării (criteriul minimul standardelor era de 3 cărți de unic autor, iar cartea în speță este cea de-a treia de acest fel, fără de care nu ar fi întrunit acest criteriu). Deci, de acum încolo, cine are nevoie să puncteze o carte nu trebuie decât să-și preia (o parte din) articolele anterioare, simpla preluare a unor articole reprezentând, conform motivării Comisiei de Etică și Deontologie a universității în cauză, o activitate cu valoare de creație intelectuală. La fel și dispunerea acestora, într-o anumită ordine, între coperțile unei cărți. Din 30 de articole publicate de autorul analizat s-ar putea face vreo 3 cărți (numărul paginilor cărții nu contează).
Dar rearanjarea unor articole ar putea să dea naștere chiar mai multor cărți, în funcție de numărul total de articole anterior publicate și numărul de ordonări posibile. Autorul trebuie doar să scrie o prefață despre cât de importante sunt, pentru știință, preluarea și rearanjarea. Restul o face matematica, prin instrumentul combinărilor. De exemplu, dacă se rearanjează 30 de articole într-o altă ordine și/sau se împart pe noi secțiuni, s-ar putea obține un număr de cărți egal cu combinări de 10 luate câte 3, adică 120 de cărți. Sky is the limit! Însă un cadru didactic universitar nu are prea multe motive să publice la infinit, ci atât cât are nevoie pentru a îndeplini standardele minimale necesare obținerii unui anumit titlu științific sau grad universitar.
Odată acceptată această metodă, plagiatul devine redundant. Din acest moment, nimeni nu mai este obligat să scrie pentru o carte nouă. Mai mult, nimeni nu trebuie să mai riște un plagiat ce presupune, totuși, citirea altor autori, selectarea pasajelor preluate, integrarea acestora între pasajele proprii, schimbarea pe ici-pe colo a unor cuvinte care să mascheze furtul. Adică un efort intelectual mai mare decât crearea unei proprii opere derivate, egală ca efect public cu selecția pe care o face orice program legislativ ce conține și doctrină, cu câmpuri de căutare. E mult mai ușoară activitatea realizată între două coperți de selectare și împărțire a unor texte preexistente (care în trecut se numea „legătorie”).
Doritorii de titluri științifice și academice îi pot mulțumi distinsei Comisii de Etică și Deontologie, care a validat cea mai ușoară metodă legală de a publica cărți. Validare la care a contribuit și ministra educației, care, deși a fost sesizată cu aceeași problemă cu ocazia dezbaterilor publice pe marginea propunerilor de desemnare a membrilor unui înalt for științific consultativ al ministerului, for din care autorul-cadru didactic universitar face (din nou) parte, a ales să ignore sesizarea.
DOCUMENT Decizia Comisiei de Etică și Deontologie a unei universități din Consorțiul „Universitaria” care a stabilit că preluarea într-o nouă carte a unor articole de el publicate anterior conferă cărții respective calitatea de operă, ca creație științifică:
___
Despre autor:
Sebastian Bodu este absolvent și licențiat al Facultății de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu (1996). Este Doctor în drept comercial al Academiei de Studii Economice (1999-2002) și a absolvit un Master of Business Administration (2002-2004) în cadrul Coles School of Business, Kennesaw State University, Georgia, USA, prin ASEBUSS.
Din 1996 este avocat și cadru didactic universitar, în prezent profesor universitar și conducător de doctorat la Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept. De asemenea, este formator la Institutul Notarial Român. Are o bogată experiență atât la nivel practic, cât și la nivel teoretic în domeniul dreptului afacerilor, finanțelor, banking-ului, pieței de capital și fiscalității, preponderent în specializarea dreptului societar (corporate finance, corporate governance, M&A etc.). A publicat, printre altele, un Tratat de drept societar (aflat în prezent în curs de editare a celei de-a treia ediții), iar comentariile sale la Legea 31/1990 privind societățile sunt incluse în toate bazele de date folosite în România.
Redacția
R.P.
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
