Se va organiza rapid un alt concurs pentru posturile de directori rămase neocupate după ce va fi finalizat acesta, anunță ministrul Educației

34.407 vizualizări
Foto: gov.ro
„Se va organiza rapid un alt concurs, de îndată ce va fi finalizat acesta”, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, jurnaliștilor acreditați la Ministerul Educației, întrebat ce se va întâmpla cu locurile neocupate după concursul de directori.

Reamintim că 3.434 de candidați, dintre cei care au fost validați, nu au luat proba eliminatorie desfășurată vineri, 15 octombrie.

Au fost scoase la concurs 8.652 de posturi de directori de școală, pentru care s-au înscris 9.221 de profesori. După etapa de verificare a dosarelor au fost validați pentru a participa la proba scrisă 9.110 candidați, dar s-au prezentat și au finalizat proba 8.627 candidați (94,7%). Dintre aceștia, 5.676 au promovat proba scrisă în această sesiune (65,8%), înainte de contestații, obținând cel puțin nota 7.

Dacă toți acești candidați ar fi validați ca directori după proba interviului, ar rămâne, teoretic, 2.976 de posturi neocupate.

Cele mai slabe rezultate s-au obținut în județele:

  • Mehedinți (44%),
  • Călărași (45,1%),
  • Satu Mare (50,3%).

În Municipiul București au promovat proba scrisă 64% dintre candidați.

Acest concurs de directori se încheie la finalul acestui semestru al anului școlar actual.

Calendarul de concurs este următorul:

  • 15 – 17 octombrie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă
  • 18 – 20 octombrie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
  • 20 octombrie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
  • 21 octombrie – 1 noiembrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n)
  • 28 octombrie – Proba scrisă pentru candidații care la data de 15 octombrie 2021 se află în carantină sau izolare
  • 28 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 28 octombrie – Depunerea contestațiilor
  • 29 octombrie – Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale pentru candidații participanți la proba scrisă din data de 28 octombrie
  • 28 octombrie – 2 noiembrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților
  • 2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

Articolul este în curs de actualizare


12 comments
  1. V am rugat sa nu comentați ceva ce nu cunoașteți…Legea educatiei Art 96 (9) (1) Directorul exercita conducerea executiva a unității de învățământ…Nu confundați clasificarea personalului din scoala cu funcțiile!. Orice veți scrie nu meritați sa va mai răspund. Deoarece nimeni nu a răspuns solicitării mele referitor la nota 7 de promovare solicit administratorului sa închidă acest topic. Mulțumesc

    1. Vai de capul tau. Art. 962

      Directorul unităţilor de învăţământ prevăzute la art. 961 exercită managementul unităţii de învăţământ şi are următoarele atribuţii:

      a) este reprezentantul legal al unităţii de învăţământ şi realizează conducerea executivă a acesteia;

      b) este ordonatorul de credite al unităţii de învăţământ;

      c) îşi asumă răspunderea publică pentru performanţele unităţii de învăţământ pe care o conduce;

      d) propune regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ pentru discutarea şi aprobarea în consiliul

      Directorul este functie de conducere (Manager ) dar la dumneata probabil ca vrei sa fii executant al vreunui partid care te sustine. Acolo in legea scrie clar ca este manager si in acelasi timp si cel care pune in aplicare hotararile Consiliului de administratie , adica le pune in executare. P. s . Pentru cultura dumneavoastra manageriala privind conducerea unei scoli din invatamantul preuniversitar tin sa va anunt ca fac parte din C. A. unei școli gimnaziale de 10 ani. Si totodata si cu ceva pregatire economica si juridica. O seara buna si succes contracandidatului dumneavoastră!

  2. Titularizarea presupune un set de competente specifice unui profesor iar funcția de director este total altceva- funcție de execuție. Nu comentați în necunoașterea subiectului. Am solicitat concret sa mi se spună lege, OM, ceva care sa motiveze alegerea notei 7.

    1. Doamna Vali cu parere de rau va spun ca nu meritați nota 7 pe care afirmați ca ati obținuto. Dumneavoastră spuneti in comentariu ca functia de director este functie de execuție. Va anunț eu , un necunoscator ca functia de director pentru care ati candidat este FUNCTIE DE CONDUCERE. Ma opresc cu comentatul pentru ca dumneavoastră nu cunoașteți lucruri elementare despre functia pentru care ati candidat. Sper ca pentru scoala care ati candidat sa fi obținut altcineva o nota mai mare ca a dumneavoastră sa nu ajungă conducerea unei scoli pe mana dumneavoastră. O zi buna!

  3. Ar fi trebuit măcar nota 8, pentru așa un examen,nu este ceva obligatoriu,e un examen ce alege elita învățământului.Rusine cu nota minimă 7.La definitivat se cere 8 și acum un biet 7.Rusine,spagarilor care deja au posturile cumpărate!!!!Unii și le cumpără de zeci de ani și nu mai scapă lumea de ele.Sunt în prag de pensie și tot vrea directoare,să mai multa ,fără muncă și cu șpăgi imense.Nu a făcut nimic pentru școală ,doar pentru portofelul personal!!!!

  4. Cine asigura interimatul pana la următorul concurs in școlile unde directorii nu au promovat concursul?
    Sper ca nu actualii interimari care și-au dovedit incompetenta la un examen național.
    Mulțumesc!

  5. Eu am luat peste 7 dar am o curiozitate…Pe ce criterii științifice sau legale s-a stabilit nota 7 ca nota de promovare? Mulțumesc anticipat pentru un răspuns pertinent.

    1. Ce se întâmpla cu școlile unde directorii nu au promovat?
      Cine asigura interimatul pana la următorul concurs?
      Sper ca nu actualii interimari care și-au dovedit incompetenta la un examen național.

    2. Răspunsul este simplu . Avand in vedere ca aveti peste sapte la acest examen ma face sa cred ca nu meritati nota. Care este nota minima pentru titularizare in invatamant? Daca stiti raspunsul la aceasta intrebare aveti si raspunsul la intrebarea dumneavoastra. Multumesc! P.S. Nu lucrez in invătămantsunt doar parinte de elev.

    3. Doamna va intreb ce nota credeti ca ar fi trebuit sa fie ca barem? Vi se pare normal ca un „director” cu titlu de „doctor” sa ia nota 4 si sa ramana pe post in continuare pentru ca are impresia ca postul i se cuvine din nastere si sa angajeze fratiorul si verisoara , ia angajat ok dar nu fac absolut nimic ,vin -mananca si pleaca ,pardon fac ceva spun numai minciuni la raportare, faptul ca nu o intereseaza ca unitatea nu are administrator de aproape 1 an ,ca deh vede ce dispare in porbagajul masii fratiorului …..Asta doriti doamna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Sunt școli care nu mai plătesc profesorilor sporul de doctorat, altele au introdus „condiții aberante” în fișa postului, susțin sindicatele din Educație, care solicită în regim de urgență Ministerului deblocarea situației

„Există unități de învăţământ care au hotărât să nu mai plătească indemnizația pentru titlul științific de doctor, altele au introdus în fisa postului condiții aberante pentru acordarea acestei indemnizații, cum…
Vezi articolul

SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a…
Vezi articolul

Lista actualizată a magazinelor care acceptă cardurile de carieră didactică, cu peste 20.000 de magazine, farmacii și pensiuni / 60 de firme de training sunt pe listă, încă niciun curs CCD sau de la universități

Sunt peste 20.000 de locații în țară unde cardurile cu prima didactică sau de carieră profesională pot fi folosite de profesori și de ceilalți angajați din învățământ, potrivit listei actualizate…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de un director de școală cum vede „aerisirea planurilor-cadru”, dacă va fi făcută pe modelul polonez: Cred că ceva similar ne-ar fi și nouă util. Polonia „taie din materie și dă mai mult timp pentru fixare” / Poate că, da, avem nevoie de mai mult timp de școală

Ministra educației le-a spus directorilor de școli din județul Mureș, cu care a avut o întâlnire vineri, organizată de Inspectoratul Școlar Județean, că prin „aerisirea planurilor-cadru” „nu m-am referit la…
Vezi articolul