Se pot face analize la nivel de clase ale aceluiași profesor, în funcție de rezultatele elevilor de la simulările examenelor naționale, anunță Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Este esențial să se întâmple lucrul acesta

6.939 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului – Facebook.com
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, referitor la rezultatele de la simularea examenelor naționale 2025, că se poate face și o analiză la nivel de clase ale aceluiași profesor: „Ceea ce este însă important este că aceste date ajung în școli”.

Sorin Ion a precizat că analiza se poate face la nivelul de unitate de învățate, la nivel de clasă sau la nivel de clase ale aceluiași profesor.

Acesta a explicat că în privința datelor de la simulările examenelor naționale „avem mult mai multe date pe care le putem folosi decât vă puteți imagina”:

„Sunt două îngrijorări în ceea ce mă privește. 1 – vreau să știți că avem mult mai multe date pe care le putem folosi decât vă puteți imagina, adică, odată cu utilizarea platformei digitalizate, pot să vă spun acum exact că, de exemplu, la subiectul al III-lea, atunci când am evaluat, nu știu, logica ideilor, 76% dintre copii au luat zero puncte. Atenție, aici vorbim de unul din cele trei subiecte, care un subiect este împărțit în 15, să le zicem, cerințe, itemi, subiecte, spuneți-le dumneavoastră cum vreți. Deci, fiecare subiect este împărțit în evaluarea profesorilor, în componente foarte foarte mici de 1-2 puncte din 100. Pentru că, după fiecare examen, facem niște analize, pe astea încă nu le-am dat publicității, gradul de răspuns al copiilor noștri pe fiecare fragment. (…) Aceste analize le facem în ultimii 2 ani la fiecare disciplină, pe fiecare subiect, la examen și la …”, a spus secretarul de stat.

Reprezentantul Ministerului Educației și Cercetării a menționat că datele ajung în școli și că se pot face analize la nivel de școală, la nivel de clasă sau la nivel de clase ale aceluiași profesor:

„Ceea ce este însă important este că aceste date ajung în școli și analiza pe care o fac eu, cu niște grafice frumos colorate, aici o prezentăm publicului larg, care reinterpretează cum dorește. Analiza se poate face la nivelul de unitate de învățate, la nivel de clasă sau la nivel de clase ale aceluiași profesor. Acolo este esențial să se întâmple lucrul ăsta și îi îndemn pe colegii mei (…).”

Despre simularea Evaluării Naționale 2025 – nivel național

Rezultatele de la simularea la Evaluarea Națională 2025 arată o scădere de aproape 10 puncte procentuale la Limba română și o creștere de aproape 30 puncte procentuale la matematică, față de rezultatele de anul trecut, a notelor egale sau peste 5.

64% dintre elevii de clasa a VIII-a care au dat simularea la Limba română au luat nota 5 sau peste 5, spre deosebire de 71,97% în cazul probei de matematică.

Aproape 72% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2025 au luat la Matematică note mai mari sau egale cu 5, după cum arată datele Ministerului Educației. Este vorba despre 115.879 de elevi cu note mai mari sau egale cu 5. Din 2019 și până în prezent este cel mai mare procent de note peste 5 de la simularea pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a.

Subiectul la Limba și literatura română, de la simularea pentru Evaluarea Națională 2025, care viza scrierea corectă, a fost rezolvat integral și corect doar de 11.22% dintre elevii de clasa VIII-a, conform rezultatelor de la simulare publicate statistic de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii au avut de ales forma corectă a cuvintelor, printre care ții / ți, copii / copiiila / l-a, într-un anumit context.

La proba de la Limba și literatura română cerințele de gramatică, gândire critică, compoziție și transfer le-au pus cele mai mari dificultăți elevilor de clasa a VIII-a, potrivit unei analize Edupedu.ro. Peste 42% dintre elevi, adică aproape 70.000 dintre participanți, nu au scris măcar cele 150 de cuvinte la ultimul subiect, unde aveau de făcut o compunere, pentru a primi punctaj pentru redactare, conform analizei oficiale.

Ce subiecte au primit elevii la simularea pentru Evaluare Națională 2025

Subiecte Română – simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2025. Poezia „Trezire” de Lucian Blaga, unul din textele de la prima vedere / „Crezi că, odată ce ai făcut o alegere, este bine să îți păstrezi opțiunea, indiferent de situație?” – au avut de argumentat elevii. La subiectul al II-lea, cerința a fost să prezinte mesajul poeziei

Subiecte Matematică – simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2025. La problema de geometrie în spațiu, ultimul item, elevii au avut un tetraedru regulat

Subiectele și baremele de corectare și notare pentru Limba maternă, simularea Evaluării Naționale 2025, publicate de Ministerul Educației

Despre simularea examenului de BAC 2025 – nivel național

33% dintre elevii de clasa a XII-a care au dat simularea la Bac 2025 nu au luat nota 5 la limba română, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, marți, 8 aprilie. Asta înseamnă o scădere de 8% față de 2024. La proba obligatorie a profilului, Istorie sau Matematică, 36% nu au reușit să obțină nota 5, procent similar cu cel de anul trecut, iar la proba la alegere a specializării a scăzut procentul elevilor care nu au luat 5 cu aproape 6%.

La disciplina obligatorie a profiluluiIstorie sau Matematică, 36% nu au luat nota 5, adică peste 36.000 de elevi. Procentul este similar cu cel de anul trecut. De remarcat este că, anul acesta, numărul elevilor cu note între 1 și 2 este similar cu cel al elevilor care au luat între 9 și 10.

În total au fost evaluate 99.958 de lucrări dintre care:

Număr lucrări între 1 și 1.99 – 9.894

Număr lucrări cu note între 2 și 2.99 – 6.685

Număr lucrări cu note între 3 și 3.99 – 8.491

Număr lucrări cu note între 9 și 9.99 – 9.314

Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 63.250, adică 63,28%.

Profesorul Mădălin Ghiuler a rezolvat, pentru Edupedu.ro, subiectele pe care le-au primit elevii la Matematică – simularea examenului național de BAC 2025. Iată ce a spus cadrul didactic despre subiectele de la specializarea matematică-informatică:

„Subiectul l a fost clasic, cu o frumoasă problema 6 care face trimitere la clasa a VII-a. La subiectul al ll-lea este totul clasic, apar toate cerințele în modelele existente… ușor piperat c) – sistem. Subiectul al lll-lea nu are nicio capcană, subiectul de analiză de clasa a XII-a poate fi rezolvat de un elev bun de nivel tehnologic, o integrala clasică cu prima schimbare de variabilă și o integrare prin părți”, spune profesorul pentru Edupedu.ro despre varianta de la Matematică-Informatică.

Pentru a trece proba e necesară o notă de minimum 5, însă examenul este promovat dacă media este de peste 6.

Edupedu.ro a scris despre Generația Experiment 2012-2025, cea mai mică generație de elevi ca număr de înscriși la școală, cu un parcurs școlar marcat de abandon, stagnare curriculară și lipsa de coerență a reformelor educaționale.

Citește și:
Simulare examene naționale 2025. Notele au fost mai mari la Matematică decât la Limba română, pentru că elevii au început să se pregătească în particular mai devreme la Matematică decât la Limba și literatura română, spune profesoara Maria Manea
Discipline importante și mai puțin importante? Secretarul de stat Sorin Ion: În realitate, fără să vrem, facem niște ierarhizări. Pe oricine întrebați, Limba română și Matematica au devenit cele mai importante, din motive de adaptare la sistem

4 comments
  1. Nu cred că este evaluat corect un profesor prin rezultatele elevului. De multe ori elevii au probleme comportamentale, deficit de atentie, conflicte in familie, mai ales de cand integrarea vine cu forta, iar copilul nu poate da randament, indiferent de calitatea explicatiilor unui profesor; altii primesc ajutor suplimentar acasa.
    Nicio comisie specializata in evaluarea profesorilor, care sa analizeze fiecare profesor (dosar+inspectie) nu poate evalua corect un profesor. Calitatea se vede in timp, in mult timp, cand elevii ies de pe bancile scolii.
    Feedback-ul din partea elevilor, parintilor acestora, colegilor de catedra ar putea fi util in depistarea abuzurilor, dar doar atat.
    Dosarul pentru gradatia de merit va ramane o bataie de joc, oricat de mult ar garanta ministrul ca nu e asa.
    Unde nu exista abuz, toti meritam gradatia de merit. Se munceste mult, din ce in ce mai mult, mai ales de cand cazurile cu CES si handicap usor si mediu s-au inmultit in scolile de masa; ne confruntam din ce in ce mai mult cu problemele emotionale, comportamentale ale copiilor, din diverse motive, suntem mai mult decat profesori, tinem pe umeri generatiile urmatoare, generatii cu probleme de existenta.
    Salariul e simbolic in comparatie cu munca depusa, dar si cu suprasolicitarea psihica si intelectuala.
    Macar de bun simt sa avem parte, sa se inceteze cu atatea dosare si examene care nu justifica nimic, ba chiar si cu acele cursuri extrem de slabe pe care trebuie sa le facem inutil si care sunt in urma cu tot. Sunt mancatoare de timp pretios, timp pe care il putem investi eficient in calitatea procesului de invatare. Noi invatam continuu, de aceea am ales aceasta profesie. Nu avem nevoie de hartii pentru demonstratii. Ceea ce facem la clasa ne e suficient tuturor: elevi, profesori, parinti.

  2. Sa fie și profesorii susținuți politic dați jos din sistem.Sunt 10 ani când la clasa de mate-info nu se face informatică și copiii dau examen din biologie.Dar nu sunt semne de întrebare.

  3. Nu vor releva preocuparea profesorului la clasa deoarece majoritatea elevilor incep sfintele meditații din clasa a 11! este o rușine ce se întâmplă în licee🙁

  4. Să se analizeze metodologia de admitere la liceu, unde elevii cu note de 2-3-4 la evaluarea națională au dreptul să se înscrie la licee (mii de locuri la tehnologic, desigur, mii de norme didactice și plăți cu ora), unde, conform legislației care premiază lipsa de performanță, primesc vreo 1000 lei pe lună: bursa tehnologica, de reziliență, transport gratuit și masa caldă, singura condiție fiind să fie prezenți, fără să facă nimic. La sfârșitul clasei a XII-a se înscriu la bacalaureat (așa, din inerție, crezând că sunt competitivi, atitudine insuflată de legislația care promovează incompetenta, autosuficiența=obediența oarbă), unde, evident iau examenul 1%. Ba mai mult, primesc și diploma de tehnician fără nicio inserție pe piața muncii. De ce???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Poliția – chemată la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, spune unul dintre membrii comisiei de interviu pentru postul de director. Acesta reclamă o “tentativă de fraudare a examenului” și spune că va sesiza DNA

Un membru al comisiei de evaluare în proba de interviu pentru postul de director de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București susține că a chemat poliția, reclamând o tentativă…
Vezi articolul

Reacție dură a părinților, la cazurile Caracal și Dâmbovița: Părinții cer Președinției și Guvernului o strategie națională cu aplicabilitate locală pentru creșterea siguranţei copiilor

Federația asociațiilor de părinți reacționează la modul în care gestionează autoritățile cazurile tragice de la Caracal și Dâmbovița și cer Guvernului să descrie “activitățile desfășurate de instituții pentru siguranța și…
Vezi articolul