Cazurile de cenzură și de hărțuire a profesorilor și cercetătorilor chinezi care pun sub semnul întrebării discursul autorităților comuniste din Republica Populară continuă să se înmulțească, potrivit unei analize publicate de Times Higher Education. Astfel de cazuri au fost semnalate în presa internațională în ultimele luni, dar se înmulțesc și presupun, uneori, intervenții ale universităților sau ale poliției împotriva unor persoane.
Publicația o citează pe Peidong Sun, istoric, în prezent aflată în Franța după ce a părăsit China, unde, în ianuarie a terminat de predat la Universitatea Fudan, una dintre cele mai mari din țara sa. Ea povestește cum a devenit ținta unor critici vehemente după ce a invocat libertățile academice în contextul epidemiei, cum mesajele sale publicate pe rețelele sociale chinezești erau adesea șterse. Cum un mesaj online a fost criticat de o oficialitate a Partidului Comunist din cadrul universității, cum ar fi fost eliminată de pe toate grupurile WeChat (platformă socială din China) după ce ar fi refuzat să șteargă acel mesaj. Tot ea spune că a devenit ținta unui val de atacuri online după ce și-a exprimat sprijinul pentru un autor care urmează să publice o carte critică la adresa modului cum autoritățile au acționat în Wuhan, Fang Fang.
Profesoara Sun este citată spunând: “cu cât se confruntă China mai mult cu o stare de criză, cu atât se înmulțesc atacurile și pedepsele împotriva intelectualilor chinezi, precum profesorii, avocații și jurnaliștii de investigație, care spun adevărul despre problemele țării”.
Times Higher Educațion amintește și de alte cazuri:
- Universitatea Hubei a anunțat în 26 aprilie că îl investighează pe un profesor, în timp ce Universitatea Hainan a anunțat pe 30 aprilie anchetarea altui profesor. Presa de stat a relatat că cei doi erau chestionați pentru comentarii făcute pe alte teme, dar discuțiile în privința celor doi par să fie legate în special de comentarii referitoare la Fang Fang, autorul care urmează să publice cartea despre intervenția autorităților in Wuhan.
- Doi academicieni din domeniul dreptului contituțional au fost presai după ce au publicat scrisori deschise și esee ce făceau legătura între răspunsul la noul coronavirus și reforma politică.
Publicația citată prezintă și comentariile lui Steve Tsang, director al China Institute din cadrul SOAS University of London, potrivit căruia libertățile academice au început să se reducă, în China, de câțiva ani, dar fenomenul continuă după declanșarea epidemiei. Scopul guvernului comunist ar fi “să țină discursul sub control strict, atât pe plan local, cât și internațional. Acesta include ideea că nu China ar trebui învinovățită pentru pandemie. De aceea este esențial ca profesorii, oamenii de știință chinezi, la fel și jurnaliștii să nu ofere informații, date sau analize care contrazic linia guvernului.”