După ce ministrul Educației a trimis joi o scrisoare deschisă pentru toți primarii din România, în care le solicită să finanțeze școlile din localitățile lor, Monica Anisie trimite și o scrisoare în școli, pentru toți profesorii. În text aceasta se adresează și părinților, și bunicilor. Apelul făcut de ministru este ca fiecare elev să citească zilnic 20 de minute la școală și 20 de minute acasă. Este a doua oară în două zile când ministrul vorbește despre ceea ce a numit „Programul Un altfel de 20 20”, lansat pe 15 ianuarie.
Ministrul abordează apoi tema înțelegerii materiei pentru toate disciplinele. Anisie ține să precizeze că se adresează tuturor, pentru că are „încredere în toți profesorii, nu numai în profesorii de limbă și literatură română, arte și științe sociale”.
După care completează: „Gândul meu este și către profesorii de științe sau matematică”.
Iar apoi le transmite că ar vrea ca fiecare profesor la clasă să se asigure că elevii pricep materia și „cerințele temelor primite”.
Redăm mesajul integral pe care ministrul susține că l-a trimis în toate școlile:
„Mă adresez dumneavoastră ca părinte, profesor și ministru al educației și cercetării.
Întreaga mea carieră profesională a fost și este dedicată școlii și consider că nimic nu se compară cu strălucirea din ochii unui copil care înțelege, întâia dată, cum se transformă literele în cuvinte, cuvintele în înțeles.
De Ziua Culturii Naționale, sub semnul lui 2020, la Ateneul Român, am lansat invitația pentru a readuce lectura în practica de la clasă și în familii, ca o experiență care să îi ajute pe copii să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Propunerea mea este ca în toate școlile din România fiecare copil să citească 20 minute pe zi. Totodată, îi invit pe părinți și bunici să citească sau să-i sprijine pe copii să citească încă 20 de minute și, dacă este posibil, să discute împreună despre cele citite.
Mă adresez tuturor pentru că am încredere în toți profesorii, nu numai în profesorii de limbă și literatură română, arte și științe sociale. Gândul meu este și către profesorii de științe sau matematică. Îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră să se asigure că fiecare elev înțelege noțiunile predate și cerințele temelor primite, indiferent de disciplină. Un copil care înțelege ce se așteaptă de la el poate să dea răspunsuri mai bune, poate să meargă bucuros la școală.
Lectura și discuțiile pe marginea celor citite sunt cei mai buni prieteni pe drumul dezvoltării gândirii critice și în construirea de sine, din prima zi a parcursului educațional. Astfel, pentru cei mai mici, le solicit educatoarelor să le citească copiilor din cărți potrivite. Să îi încurajeze să întrebe, să aibă răbdare cu ritmul lor de înțelegere, să le dea timp pentru mirări și pentru ca aceștia să își imagineze lumile descrise în cărți.
Invitația mea de astăzi este și pentru realizarea unei punți, prin lectură, între părinți și profesori. Nu există o școală de părinți, însă eu știu că cititul împreună răspunde nevoii atât de mari a copiilor de a fi împreună cu părinții. Dăruiți timp, măcar 20 de minute pe zi, copiilor dumneavoastră, citindu-le! Nu costă mult și nu necesită pregătiri și energii deosebite. Iar copiii vor prețui mereu aceste clipe.
Îmi doresc ca lectura să fie o prioritate în înțelegerea lumii și a sinelui, dar, pentru aceasta, am nevoie de ajutorul dumneavoastră. De azi, știu că putem reuși, 20 de minute la școală și 20 de minute acasă. Împreună”.
FOTO: gov.ro