Scrisoare deschisă către Ministra Educației, Ligia Deca, semnată de 42 de ONG-uri: Eliminarea diversității ar încălca Constituția României / Solicităm o disciplină despre diversitate, echitate și incluziune la liceu

2.082 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
O coaliție formată din 42 de ONG-uri, asociații studențești și de elevi îi cere Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii atrag atenția cu privire la importanța diversității drept valoare fundamentală în procesul de educație, își exprimă dezacordul puternic față de orice ingerință în actul educațional prin acțiuni de natură religioasă și susțin că eliminarea diversității ar încălca Constituția României.

Semnatarii solicită ca legile educației ”să se bazeze pe principii democratice, ale statului de drept, independente de ingerințe religioase, includerea principiilor egalității şi nediscriminării în noile legi ale educației, precum și includerea în trunchiul comun a unei discipline despre diversitate, echitate și incluziune (DEI). Un astfel de curs ar trebui să fie disponibil tuturor elevilor din ciclul liceal”.

Redăm textul integral al scrisorii deschise:

„O coaliție formată din 42 de organizații ale societății civile, asociații studențești, asociații de elevi și federații naționale, la care s-au alăturat sute de cetățeni, profesori, studenți, elevi și părinți, vă înaintează scrisoarea de față pentru a atrage atenția cu privire la importanța diversității drept valoare fundamentală în procesul de educație, precum și a nevoii de a asigura un nivel înalt de protecție împotriva oricăror forme de discriminare, inclusiv pe baza orientării sexuale. Ne exprimăm, așadar, dezacordul puternic față de orice ingerință în actul educațional prin acțiuni de natură religioasă care să ducă la reducerea gradului de protecție împotriva discriminării pe baza orientării sexuale. Considerăm nedemocratică și în contradicție cu spiritul reformator al proiectului „România Educată” orice măsură care neagă valoarea diversității sau a protecției împotriva oricăror forme de discriminare.

În ceea ce privește diversitatea, considerăm că aceasta constituie o valoare fundamentală a oricărei societăți liberale și democratice. Într-o societate atât de diversă precum cea românească, populată de grupuri cu credințe, identități, valori și obiceiuri distincte, diversitatea este o resursă de învățare fundamentală. Într-o Europă definită de motto-ul „unitate în diversitate”, considerăm că este menirea școlii românești de a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante.

În ceea ce privește protecția împotriva discriminării, considerăm orice măsură de diluare sau eliminare a garanțiilor existente în actualul proiect de lege drept inadmisibile și contrare obligațiilor internaționale pe care România și le-a asumat. În acest context, eliminarea diversității ar fi contrară:

  • Art. 16, alin. (1) din Constituția României, care garantează că ”cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”
  • Art. 32, alin. (1) din Constituția României, privind dreptul la învățătură pentru toți cetățenii, cu posibile implicații și pentru art.32, alin. (6) din actul fundamental cu privire la autonomia universitară. În acest ultim caz, reamintim atacurile continue asupra universităților în țări ca Ungaria și Polonia, care au plasat aceste țări în directă coliziune cu valorile europene.
  • Art. 30, alin. (1) și (2) din Constituția României, care garantează că ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” și că ”Cenzura de orice fel este interzisă.”
  • Art. 2, alin. (1) din OG 137/2000, care reliefează că ”prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea (…) drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”

În condițiile în care România a fost criticată în repetate rânduri de către forurile internaționale pentru eșecul de a îndeplini obligațiile ce îi revin privind combaterea discriminării și segregării în școli, este lipsită de temeinicie orice inițiativă care urmărește să reducă gradul de protecție împotriva discriminării. Subliniem dispozițiile art. 11, alin. (1) din Constituție, respectiv că ”Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte” și art. 20, alin. (1), anume că ”dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.”

În acest sens, reamintim:

  • Art. 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, alin. (1), ”orice persoană are dreptul la învățătură” și alin. (2), ”învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale”
  • Prevederile Convenției UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului, ratificată de România în 1964.
  • Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 10 privind libertatea de gândire, art. 11 privind libertatea de exprimare, art. 14 privind dreptul la educație, art. 16 privind dreptul la libertate și la siguranță și art. 21 privind nediscriminarea.
  • Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 2 privind dreptul la instruire, art. 5 privind dreptul la libertate și la siguranță, art. 9 privind libertatea de gândire și art. 14 privind interzicerea discriminării.
  • Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, art. 10 privind combaterea discriminării ”pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.”

Considerăm că orice reformă a sistemului educațional românesc nu poate fi completă fără creșterea atenției pentru promovarea diversității ca resursă educațională și fără acțiuni concertate pentru combaterea discriminării grupurilor vulnerabile, în acord cu Constituția României, legislația existentă, precum și tratatele internaționale la care România este parte. Mai mult, un sistem de educație incluziv și eficient are la bază libertatea de gândire și de exprimare, gândirea critică, respectul față de profesori, elevi și studenți și asigurarea de oportunități egale pentru toți, indiferent de categoria socială.

Prin urmare, solicităm:

  • Includerea principiilor egalității şi nediscriminării în noile legi ale educației;
  • Asigurarea unui cadru de dezbatere pentru legile educației, care să includă toți actorii relevanți;
  • Legile educației să se bazeze pe principii democratice, ale statului de drept, independente de ingerințe religioase;
  • Includerea în planul național de formare continuă în cariera didactică a unor cursuri cu privire la importanța combaterii discriminării și a promovării diversității, echității și incluziunii;
  • Asigurarea de servicii de sprijin pentru grupurile vulnerabile în școli și universități și în relația cu părinții și profesorii, pentru a preveni abandonul școlar și riscurile care conduc la acesta: hărțuire, denigrare, anxietate, suicid; Problematica bullying-ului să fie abordată într-o manieră serioasă, respectiv să existe mecanisme de prevenire, de depistare și sancționare a faptelor de violență psihologică – bullying, în conformitate și cu Legea 221/2019 pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale 1/2011.
  • Având în vedere importanța diversității și incluziunii, considerăm necesar ca noua lege a învățământului preuniversitar să includă, în trunchiul comun, o disciplină despre diversitate, echitate și incluziune (DEI). Un astfel de curs ar trebui să fie disponibil tuturor elevilor din ciclul liceal.

În final, semnatarii acestei adrese speră că principiile și valorile incluse în noile legi ale educației, respectiv principiul nediscriminării, egalității de șanse, incluziunii sociale și respectului vor fi reflectate în cadrul normativ”.

Semnatari:

Asociația MozaiQ LGBT

Asociația CIVICA

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științele Educației „Cognosis”

Consiliul Municipal al Elevilor București

Federatia UNOPA

Consiliul Național al Elevilor

ActiveWatch

Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”

Asociatia E-Romnja

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea

Asociatia Eu Sunt! Tu?

Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP)

Centrul de Resurse Juridice

Asociația Transcore

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA

Fundatia Proiectul pentru Educatie Civica si Dezvoltare Academica (ECDA)

Asociația ACCEPT

Asociatia Equivox

Carta Diversității din România

Asociația SEXUL vs BARZA

Asociația Iele-Sânziene

Asociatia CUTRA

Asociația Rise OUT

Asociatia Identity.Education

Grup de inițiativă [H] BRAȘOV

Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO)

Asociația EasyECO

Asociația PRIDE România

Asociația Front

Asociația Sens Pozitiv

Club IMPACT – Imbatabilii Picior de Munte

Romanian Harm Reduction Network

Asociatia Plural

Asociatia Reset

Asociatia NEOS

Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta

Asociația HUMANE IN:DEED

Asociația Incluziune pe Bune

Asociatia A.R.T. Fusion

Institutul Român pentru Pace – PATRIR.”


7 comments
  1. Da…praf în ochi pt idioți… Woau..,,n” asociații..! Multe nu glumă, sunt ,,pentru”… Dar când vine întrebarea, ce / cine / câți se află în ,,spatele” acestor ,,sumedenii” de asociații de ,,bloc”, cu ,,foarte mulți” membrii fondatori/activi ce se află în spatele acestor ,,nenumărate” asociații și pe câți reprezintă, procentual, din populația României, ei bine, atunci se sparge ,,balonașul mareeee” de săpuneală/prosteală… Dar ce să îi faci..dacă ,,directiva” din ,,afară” este în ,,direcția” aceasta, normal că ,,ghioceii” de la noi, fără pic de coloană vertebrală, nu mai zic de un minim bun simț și un pic de frică de Dumnezeu, înfloresc bucuroși în ,,lumina” venită de la ,,apus”…

  2. Da…praf în ochi pt idioți… Woau..,,n” asociații..! Multe nu glumă, sunt ,,pentru”… Dar când vine întrebarea, ce / cine / câți se află în ,,spatele” acestor ,,sumedenii” de asociații de ,,bloc”, cu ,,foarte mulți” membrii fondatori/activi ce se află în spatele acestor ,,nenumărate” asociații și pe câți reprezintă, procentual, din populația României, ei bine, atunci se sparge ,,balonașul mareeee” de săpuneală/prosteală… Dar ce să îi faci..dacă ,,directiva” din ,,afară” este în ,,direcția” aceasta, normal că ,,ghioceii” de la noi, fără pic de coloană vertebrală, nu mai zic de un minim bun simț și un pic de frică de Dumnezeu, înfloresc bucuroși în ,,lumina” venită de la ,,apus”…

  3. consider ca decizia aceasta este una benefica romaniei. Am putea fi inclusi in randul tarilor din UE, ar creste turismul, popularitatea romaniei si ar scadea exponential rata de bullying si sinucidere. Sa fii tolerant nu inseamna sa mergi la pride, inseamna doar sa ii tolerezi

  4. Așadar s-a deschis cutia Pandorei.
    Asociațiile deja clasice lgb tqie+ (progresismul nu are legătură cu supunerea sub ,,dictatura” minorităților intră în conflict deschis cu normele morale conservatoare promovate de culte.

    Această dispută de peste un deceniu începută timid prin reviste si ziare de provincie, apoi prin studiourile T.V. de can-can a ajuns din nou să domine spațiul public pe tema legilor educației.

    Atâta poate produce națiunea română.
    Urmează intervenția Academiei Române, a CNCD si a ong urilor conservatoare.

    Rezultatul îl știm.
    Rămâne cum s-a stabilit.
    Asta dacă circul nu se mută în Parlament.

  5. Absolut epic. Fumigena dupa fumigena. Dulapul, doctor Deca si toti acolitii topaie de fericire in spatele perdelei de fum :)).

  6. Mi se pare ca lumea o ia razna!
    Diversitatea nu se promovează. Daca e relevanta se dezvolta ea singura. Daca nu o face înseamnă ca nu e relevanta si trebuie lasata asa cum e.
    Inteleg sa nu o restrângem, sa ii lăsăm pe toți sa se manifeste asa cum sunt si simt ei, dar atat. De ce trebuie sa insistam pe anormalitate de dragul de a avea diversitate?
    Si mai mult, de ce sa facem asta la scoala?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like