Scrisoare deschisă: Asociația cercetărilor Ad Astra cere cinci măsuri urgente pentru un program de finanțare “amplă, variată și predictibilă” a cercetării

Foto: © Kreangkrai Indarodom - Dreamstime.com

Autoritățile să-și asume un buget și un calendar anual de competiții pentru cercetarea fundamentală, să aloce bani corespunzători proiectelor de cercetare, să asume mecanisme pentru ca Școala Doctorală și doctorandul să poată livra “real” rezultate, să lanseze anual competiții pentru consorții de cercetare și să ofere facilități pentru implicarea în proiecte de cercetare. Acestea sunt principalele puncte pe care asociația cercetătorilor Ad Astra le include într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru, publicată la începutul acestei săptămâni, ca punct de plecare pentru “relansarea cercetării din România, cercetare care până în acest moment nu a beneficiat de o predictibilitate a finanțării”.

Organizația arată că lipsa cronică a competițiilor pentru finanțare a dus la demotivarea sau alungarea cercetătorilor, ceea ce mărește decalajul între România și alte țări europene.

“Considerăm că este nevoie de o organizare a cercetării la nivel de minister astfel încât cercetarea sa beneficieze de o sursă de finanțare ampla, variată și predictibilă”, afirmă Ad Astra.

Textul integral al scrisorii:

Stimate Domnule Prim-Ministru, 

Vă adresăm prezenta scrisoare cu motivul principal de a sprijini relansarea cercetării din Romania, cercetare care până în acest moment nu a beneficiat de o predictibilitate a finanțării. Lipsa cronică a competițiilor care să finanțeze cercetătorii competenți a dus fie la demotivarea acestora, fie la orientarea spre un cadru mai ofertant din străinătate. În ciuda unor investiții importante în infrastructură, performanțele cercetării fundamentale și aplicative (inclusiv de transfer tehnologic) din România au evoluat mult mai lent în comparație cu entități similare din alte state cu statut de dezvoltare comparabil. Acest lucru a dus din păcate la înregistrarea în domeniul cercetării și inovării a unor decalaje importante față de marea majoritate a țărilor Uniunii Europene. Asociația Ad Astra a propus de-a lungul anilor numeroase măsuri și obiective strategice de stimulare a cercetării pe termen mediu și lung. Printre acestea se numără și Pactul Național pentru Cercetare, pact asumat recent de majoritatea universităților de prestigiu din Romania, de anumite organizații importante, cât și de o serie de partide politice (sursa *).

Pentru a răspunde provocărilor actuale în domeniul Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI), considerăm că este nevoie de o organizare a cercetării la nivel de minister astfel încât cercetarea sa beneficieze de o sursă de finanțare ampla, variată și predictibilă. În acest fel atingerea obiectivelor viitoarei strategii de specializare inteligentă, cercetare și inovare (2021-2027) poate deveni un proces fezabil. Prin acest comunicat asociația Ad Astra propune ministerelor și factorilor decidenți implicați în dezvoltarea și managementul resurselor umane, a activității de CDI, în primul rând ME și MCID, următoarele: 

Prin implementarea celor 5 puncte considerăm ca cercetătorii performanți (inclusiv din diaspora) vor fi cu siguranță atrași de instituțiile de cercetare românești. Anul 2021 reprezintă pentru cercetare un an de vârf, în care atât Strategia Națională de Cercetare, Inovare si Specializare Inteligentă, cât și viitorul Plan Național CDI vor fi finalizate și adoptate și, mai mult, pentru prima dată se va face o evaluare a politicilor naționale în domeniul CDI, a guvernanței și arhitecturii instituționale, în vederea unei mai bune integrări în Spațiul European al Cercetării. Din aceste considerente sperăm că pentru actuala coaliție de guvernare va reprezenta o prioritate întreprinderea unor măsuri urgente in vederea creării unui program de finanțare predictibil si suficient de amplu pentru a se putea ajunge la ponderea de 1% din PIB pentru activitatea de CDI.

Asociația Ad Astra”

Photo 156364089 © Kreangkrai IndarodomDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version