O scrisoare deschisă a profesorilor și cercetătorilor din America și Europa Occidentală, în privința plagiatului, este adresată universităților românești și Ministerului Educației, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Fenomenul este periculos, pentru că afectează întregul sistem educațional și, implicit, întreaga societate românească”, conform sursei citate.
„O abordare preventivă ușor de implementat pe termen scurt ar putea presupune ca toate universitățile românești să-și încurajeze și, evident, ajute studenții doctoranzi să își ia în co-tutelă îndrumători de doctorat de la universități din străinătate, cum unele universități au început deja să facă, deși mai degrabă sporadic”, se arată în comunicat.
Iată ce soluții sunt oferite pentru univeristăți:
- „În ceea ce privește abordarea reparativă, ce presupune penalizarea, într-un fel sau altul, a cazurilor de plagiat deja dovedite, o soluție pe termen scurt ar putea-o reprezenta pur și simplu reacția publică a universităților românești în toate cazurile de abdicare flagrantă de la standardele eticii universitare. Chiar dacă momentan universitățile românești nu pot anula doctoratele plagiate, protejate prin lege (!), ele pot în continuare penaliza toate cazurile de plagiat din revistele științifice, cărți, sau capitole de carte, refuzând sau anulând publicarea lucrărilor plagiate, mergând pana la desfacerea contractului de muncă. a celor prinși în flagrant delict.”
- „Soluția structurală, pe termen lung, nu poate fi obținută decât prin modificarea legislației, dar acest lucru nu e posibil decât în condițiile în care universitățile, revistele științifice și editurile românești vor reuși să creeze un val de indignare în opinia publică împotriva legilor și practicilor din ziua de azi.”
“Scrisoarea a fost trimisă vineri, 15 iulie, atât rectorilor marilor universități din România cât și Ministerului Educatiei, dar, până la această oră, singurul rector care a răspuns și și-a exprimat susținerea este Daniel David (Universitatea Babes-Boylai). Și tăcerea e un răspuns”, conform comunicatului.
Textul scrisorii poate fi consultat mai jos:
Amintim că Edupedu.ro a scris că propunerea de lege pentru învățământul superior va conține și definirea plagiatului, precum și a altor termeni care încalcă etica universitară.
Concret, plagiatul va fi definit în textul propunerii de lege ca „prezentarea drept creație sau contribuție științifică pretins personale într-o operă scrisă, inclusiv în format electronic, a unor texte, idei, demonstrații, date, teorii, rezultate sau metode științifice preluate din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.