Ministrul Educației le-a trimis o scrisoare cercetătorilor care trebuie să-i propună noii membri ai CNATDCU. Acesta este forul cu rol decisiv în stabilirea standardelor științifice pe care trebuie să le îndeplinească oricine vrea să devină profesor universitar sau conducător de doctorat, precum și cu decizie cheie în plagiate. “România nu poate progresa fără universități în care un doctorat să însemne consacrarea unei munci asidue de cercetare, nu un copy-paste sau o lucrare de calitate îndoielnică. Din păcate, exemplele de excelență universitară, obținute cu greu de universitățile noastre, sunt umbrite de un număr mare de cazuri de impostură academică”, le-a transmis Anisie cercetătorilor.
Amintim că Monica Anisie i-a respins pe cei 12 rectori care s-au propus sau au vrut să facă parte direct din comitetele de selecție CNATDCU, iar 40% dintre cei pe care i-a numit în loc sunt cercetători din străinătate, printre care se numără Andrei Moroianu, director de cercetare la Paris, Mircea Ivan – cercetător cu descoperiri recunoscute de comitetul Nobel, și Mihai Netea – imunolog de top în Olanda.
CNATDCU este instituția cheie în afacerile plagiatelor, iar importanța ei se vede inclusiv zilele acestea, când, pe ultima sută de metri din actualul mandat, Consiliul a decis suspendarea analizei tezei de doctorat a lui Bogdan Licu, numit, în ianuarie, procuror general adjunct al Parchetului General, după cum a scris pe larg G4Media.ro. De precizat că “accesarea” CNATDCU înseamnă pentru mulți intrarea și în diferite ale agenții de evaluare, control sau analiză ale Ministerului.
În scrisoarea trimisă către cercetători, Anisie amintește numirile făcute în acest for în anii 2011 și 2016 – pe când ocupa funcția de secretar general adjunct în mandatul lui Daniel Funeriu și apoi funcția de secretar de stat sub miniștrii Adrian Curaj și Mircea Dumitru -, despre care spune că “au fost modificate nejustificat în scopuri care au avut a face cu apărarea unor interese ilegitime”.
Scrisoarea trimisă de ministrul Educației către cercetătorii care aleg viitorii membri CNATDCU:
“Vă mulțumesc pentru onoarea pe care ne-o faceți, acceptând să sprijiniți Ministerul Educației și Cercetării în desemnarea componenței nominale a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, mandatul 2020-2024.
În viziunea mea, CNATDCU are menirea de a fi gardianul templului integrității și al performanței academice din România.
Realitatea este că numirile inspirate ale CNATDCU din anii 2011 și 2016 au fost modificate nejustificat în scopuri care au avut a face cu apărarea unor interese ilegitime, nicidecum în interesul public al unui învățământ superior de calitate.
Este momentul unui nou început și îmi asum rolul de a proteja elitele academice ale României de orice fel de influențe.
Cred că România nu poate progresa fără universități în care un doctorat să însemne consacrarea unei munci asidue de cercetare, nu un copy-paste sau o lucrare de calitate îndoielnică. Din păcate, exemplele de excelență universitară, obținute cu greu de universitățile noastre, sunt umbrite de un număr mare de cazuri de impostură academică.
Am rugămintea, ca în procesul de selecție a membrilor, să identificați personalități care să susțină integritatea morală. În numeroase cazuri, CNADTCU a acționat prompt și corect, grație unor personalități care au făcut cinste școlii românești. După modelul acestor oameni trebuie să ne ghidăm în alegerea noilor membri.
Totodată, calitatea resursei umane trebuie dublată de ce a procedurilor; de aceea, apelez la experiența dumneavoastră, rugând-vă să îmi oferiți un punct de vedere și referitor la procedurile de lucru ale CNATDCU, proceduri pe care le voi aproba în urma avizului dumneavoastră.
Așa cum știți, proiectul România educată se centrează pe calitatea resursei umane din educație împreună cu dimensiunea etică a proceselor din sistemul educațional. Din elementele acestui proiect decurge, ca o evidență, faptul că orice modernizare a educației trebui așezată pe un fundament moral solid. Mediul preuniversitar a făcut progrese semnificative prin organizarea corectă a examenelor, deja încetățenită de nouă ani.
Vă invit, așadar, ca reprezentanți de elită ai școlii românești, să formulați un set de repere morale, veritabil decalog al eticii universitare din România, care, odată formulat de dumneavoastră, să devină cadrul etic al școlii superioare românești.“
De remarcat că ministrul educației le transmite cercetătorilor că își asumă “rolul de a proteja elitele academice ale României de orice fel de influențe”, în aceeași perioadă în care în preuniversitar le-a transmis profesorilor în nenumărate rânduri că trebuie să ceară acordul elevilor pentru a le trece în catalog notele din timpul școlii online.
Importanța CNATDCU a fost pentru prima dată vizibilă publicului larg în 2011-2012, în afacerea plagiatului Victor Ponta. Directorul CNATDCU la acea vreme a fost chimistul Marius Andruh, iar în ziua în care a pronunțat verdictul de plagiat pentru prim-ministrul României în funcție, ministrul Liviu Pop a destiințat instituția. Detalii aici
Cine sunt cercetătorii cărora Anisie le-a trimis scrisoarea de mai sus
Componența integrală a comitetelor de selecție a membrilor CNATDCU, decisă prin ordin de ministru:
În această vară, pe 10 iunie, expiră mandatele actualilor membri ai Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Forul este cunoscut publicului larg mai ales pentru că are ultimul cuvânt în afacerea plagiatelor din doctorate, după ce a fost prima instituție care a concluzionat public că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, verdict dat în timp ce Ponta era prim-ministru și în aceeași zi în care CNATDCU a fost desființat de Liviu Pop.
CNATDCU este, însă, forul care decide condițiile de îndeplinit pentru a deveni profesor universitar (criteriile minimale), condițiile pentru a deveni doctor, evaluează universitarii care vor să conducă doctorate și decide, astfel, dacă și unde se înființează școli doctorale. Este instituția care transformă metodologia de evaluare a școlilor doctorale într-un instrument eficient sau într-unul de acordare a granturilor pe criterii politice.
Care este miza apartenenței la CNATDCU?
Membrii CNATDCU decid criteriile de abilitare și intrarea în școlile doctorale. Potrivit surselor Edupedu.ro, în acest moment “miza importantă este înființarea școlilor doctorale. Afacerea conducătorilor de doctorat este mai importantă decât plagiatele, acum. În scenă au intrat universitățile mici, pentru care miza este mare: trebuie să aibă minimum 3 conducători de doctorat, pentru a înființa o școală doctorală și a primi bani de la buget pentru finanțarea ei. Deci dacă decizi cine face parte din CNATDCU, ai influență asupra evaluatorilor profesorului X de la universitatea ta care vrea să devină conducător de doctorat și, în felul ăsta, în final creezi condițiile ca noua școală să se poată înființa rapid, indiferent de calitatea profesorilor. Mai departe, miza o reprezintă resursele pentru cercetare: presiunea este ca banii să fie împărțiți nu în funcție de performanță, ci egalitar“.
Continuă să fie un obiectiv și controlul plagiatelor, chiar dacă prim-planul este luat de bani.
De ce vrei să-ți pui oamenii în CNATDCU?
- “Aici se evaluează cei care devin profesori, apoi conducători de doctorate, deci cei care intră apoi în comisiile Ministerului care fac controale, în ARACIS și evaluează universitățile. Este vorba despre lupta pentru crearea de majorități: toxice sau bazate pe performanță.
- Mai este și miza măruntă a tezelor de doctorat care vin în evaluarea comisiilor CNATDCU, unde parte din membri își plătesc polițe. Sunt membru, pot să întorc o teză doar pentru că am ceva cu profesorul coordonator. Alții merg acolo dimpotrivă, pentru a-și securiza tezele de doctorat din universitatea X. Îți pui un cerber care se uită în altă parte atunci când trebuie să verifice o teză”, spun sursele noastre.
Citește și:
-
12 rectori vor să controleze CNATDCU: cum se bat pe puterea de-a decide unde merg fondurile doctorale și afacerile plagiatelor foști miniștri și rectori la cel puțin al 2-lea mandat
-
Rectorii sunt eliminați din comitetele care decid membrii CNATDCU. Pe lista ministrului Educației se află Andrei Moroianu, director de cercetare la Paris, Mircea Ivan, cu descoperiri recunoscute de comitetul Nobel, Mihai Netea, imunolog de top în Olanda, și Ioan Aurel Pop