Scriitorul Radu Vancu: De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor – care e, de fapt, o ordonanță împotriva copiilor. Și care arată ce e “România educată”: cea mai sistematică distrugere a educației

40.699 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Reacție dură a scriitorului și profesorului Radu Vancu la ordonanța de urgență a Guvernului prin care se măresc cu câteva sute de lei salariile profesorilor de la 1 iunie, deși aceștia, prin reprezentanții lor, nu au acceptat această propunere a Executivului, în contextul celei mai ample greve din ultimii 18 ani. „Ordonanța abuzivă e o bătaie de joc. O umilință suplimentară administrată întregului sistem de educație. Profesorii sunt și mai îndreptățiți să continue greva”, scrie Vancu, într-o postare pe Facebook, critic și la adresa președintelui Klaus Iohannis, cadru didactic de profesie, despre care spune că „Nu așa trebuie să arate un profesor (…) Adevărații profesori sunt solidari cu viitorul vostru”.

În textul său, Radu Vancu, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității Lucian Blaga din Sibiu, susține că „ieșirea dură a președintelui Iohannis împotriva profesorilor aflați în grevă arată, fără putință de dubiu, că este principalul susținător al ordonanței abuzive. A fost dată cu acordul lui deplin. Vede în profesorii aflați în grevă niște “crizatori”, cu cuvântul inventat de el. Îi disprețuiește, îl irită, a vrut neapărat să-i umilească”.

  • Mesajul său integral, redat mai jos.

„De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor – care e, de fapt, o ordonanță împotriva copiilor. Și care arată ce e “România educată”: cea mai sistematică distrugere a educației. Cu profesori umiliți, față de care președintele Iohannis se comportă ca un vechil cu șerbii de pe moșia lui. Cu elevi pe care nu-i ascultă nimeni. Cu o finanțare de 2 ori, aproape de 3 ori mai mică decât prevede legea. Un președinte care jignește sute de mii de profesori jignește, de fapt, milioane de copii. Și milioane de părinți. Și o țară întreagă”, scrie Vancu.

„Îmi e rușine că președintele acesta e profesor. Nu așa trebuie să arate un profesor, dragi eleve & elevi. Un profesor, fie el chiar și președinte de țară, nu umilește alți profesori, nu-i amenință din poziții de putere, nu vorbește despre “proiectul meu România educată” cu sentimentul că e o proprietate personală a lui, și nu un serviciu public pe care a eșuat în a-l oferi. Un profesor nu numește plagiatori în poziții de putere – de la prim-miniștri la miniștri ai Educației sau ai Internelor. Un profesor nu subfinanțează Educația. Un profesor nu minte, cerând votul pentru un lucru – ca să facă apoi cu nerușinare exact opusul. Un profesor nu mimează negocierea, susținând ordonanțe de urgență refuzate de ceilalți profesori – și pretinzând apoi că le-a oferit exact ceea ce au cerut”, mai notează Vancu.

Amintim că, la discuțiile cu sindicatele din Educație de miercuri, 31 mai, la Palatul Cotroceni, după un marș la care au participat 20.000 de profesori, președintele Klaus Iohannis le-ar fi sugerat reprezentanților acestora să asculte muzică veselă atunci când comunică și să laude proiectul „România Educată”, potrivit surselor Edupedu.ro.

Joi, 1 iunie, Iohannis i-a criticat dur pe profesorii care de 9 zile sunt în grevă pentru ca majorările salariale promise și negociate de Ligia Deca să se aplice de acum, așa cum prevedea Legea educației „România educată”. „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care dă BAC și trebuie să meargă la facultăți. E o generație întreagă care da Evaluare Națională. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei mai continuă greva?”, a spus Iohannis, la un summit al liderilor europeni ținut în Republica Moldova.

Context. Guvernul PNL-PSD-UDMR a decis astăzi, 1 iunie, într-un gest fără precedent, să aprobe, într-o ședință de guvern convocată în mod extraordinar într-o zi liberă, prin Ordonanță de Urgență, majorările salariale etapizate pe 3 ani și respinse deja aseară de profesorii care sunt de 9 zile în cea mai mare grevă din ultimii 18 ani. Abia după ce a aprobat OUG-ul, Executivul condus de fostul general în armată Nicolae Ciucă i-a chemat la discuții la Palatul Victoria pe reprezentanții profesorilor.

Postarea integrală a scriitorului Radu Vancu:

„Ordonanța abuzivă e o bătaie de joc. O umilință suplimentară administrată întregului sistem de educație. Profesorii sunt și mai îndreptățiți să continue greva.

Ieșirea dură a președintelui Iohannis împotriva profesorilor aflați în grevă arată, fără putință de dubiu, că este principalul susținător al ordonanței abuzive. A fost dată cu acordul lui deplin. Vede în profesorii aflați în grevă niște “crizatori”, cu cuvântul inventat de el. Îi disprețuiește, îl irită, a vrut neapărat să-i umilească.

De 1 iunie, Ciucă & Iohannis au dat o ordonanță împotriva profesorilor – care e, de fapt, o ordonanță împotriva copiilor.

Și care arată ce e “România educată”: cea mai sistematică distrugere a educației. Cu profesori umiliți, față de care președintele Iohannis se comportă ca un vechil cu șerbii de pe moșia lui. Cu elevi pe care nu-i ascultă nimeni. Cu o finanțare de 2 ori, aproape de 3 ori mai mică decât prevede legea.

Un președinte care jignește sute de mii de profesori jignește, de fapt, milioane de copii. Și milioane de părinți. Și o țară întreagă.

Îmi e rușine că președintele acesta e profesor. Nu așa trebuie să arate un profesor, dragi eleve & elevi. Un profesor, fie el chiar și președinte de țară, nu umilește alți profesori, nu-i amenință din poziții de putere, nu vorbește despre “proiectul meu România educată” cu sentimentul că e o proprietate personală a lui, și nu un serviciu public pe care a eșuat în a-l oferi. Un profesor nu numește plagiatori în poziții de putere – de la prim-miniștri la miniștri ai Educației sau ai Internelor. Un profesor nu subfinanțează Educația. Un profesor nu minte, cerând votul pentru un lucru – ca să facă apoi cu nerușinare exact opusul. Un profesor nu mimează negocierea, susținând ordonanțe de urgență refuzate de ceilalți profesori – și pretinzând apoi că le-a oferit exact ceea ce au cerut.

Nu așa arată un profesor, dragi eleve & elevi. Profesorii reali sunt cei din stradă, cei aflați în grevă, cei care știu că demnitatea există. Și sunt dispuși să lupte pentru ea.

Adevărații profesori sunt solidari cu viitorul vostru, așa cum (prin gura unei eleve din Constanța) atât de memorabil le-ați cerut.

Sunt sigur că fiecare dintre voi cunoaște cel puțin un astfel de profesor. Așa că vă rog să nu uitați: la Cotroceni nu locuiește nici un profesor.

Acolo locuiește cineva care, după ce a ratat totul ca președinte, a ținut să rateze totul și ca profesor. Și a devenit cel mai îndârjit inamic al unei Românii cu adevărat educate.

Îmi e rușine, cum ziceam, că o astfel de formă fără fond se poate recomanda drept profesor român. Să nu-l credeți nici o secundă: n-are nimic de-a face cu demnitatea meseriei de profesor. N-o va înțelege vreodată.

Noi ceilalți, profesori, elevi & părinți, va trebui să construim cumva România cu adevărat educată. Și o vom face, în pofida disprețului & urii lor față de educație.

Dar atât să nu uităm: acesta nu e un profesor. Ci doar un locatar de la Cotroceni.

“Cum îndrăznește cineva…” Și își continuă amenințarea cu minciuni: “guvernul le-a dat tot ce au cerut”. Acesta nu e un președinte. Și mă îndoiesc tot mai mult că a fost vreodată un profesor”.

Într-o luare de poziție similară recentă, Vancu scria tot pe rețeaua socială că „Dacă profesorii vor pierde acum, vor pierde pentru totdeauna”. Acesta le transmitea profesorilor că „este vital să nu renunțe la grevă”. „Încă o săptămână de grevă – și sunt absolut convins că politicienii vor învăța în sfârșit să respecte profesorii”, scria Vancu.

Greva generală în educație continuă

Greva generală a profesorilor continuă și după ziua de marți, 6 iunie, când se încheie mini-vacanța, au anunțat liderii sindicali din învățământ. Anunțul continuării protestelor vine după ce Guvernul Ciucă a aprobat în forță, împotriva voinței profesorilor, majorări salariale respinse de aceștia în urmă cu o zi. La ieșirea de la discuțiile de la Palatul Victoria, liderul sindical Marius Nistor a anunțat astăzi: „De marți încolo vor continua acțiunile de protest”.

Citește și:
Președintele Klaus Iohannis îi ceartă pe profesori: Cum îndrăznește cineva să puna în dificultate examenele naționale? După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei mai continuă greva?
BREAKING Profesorii continuă greva marți, 6 iunie, când se încheie mini-vacanța. Liderii sindicali din educație: De marți încolo vor continua acțiunile de protest / Sănătatea a fost declarată prioritară în 2018 și medicilor li s-a acordat integral mărirea. Au trecut 5 ani, oamenii doresc ca și pentru educație să se facă acest efort
UPDATE Guvernul Ciucă, abuz de putere la adresa profesorilor: a adoptat prin OUG majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic a salariilor, ofertă respinsă aseară, după care le-a chemat pe sindicate la discuții / Simion Hăncescu, FSLI: „Oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii nu cedează”
DOCUMENT Grilele de salarizare adoptate de Guvern, forțat, pentru profesori și cadrele didactice auxiliare, în vigoare de la 1 iunie 2023. Care sunt salariile de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, în vigoare de luna aceasta
VIDEO Ministrul Educației, care inițial a declarat că „luptă” pentru profesori: Creșterile salariale pe noua grilă vor fi etapizate până în 2026. Prin OUG-ul adoptat astăzi reușim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice / Ministrul Muncii: Marți urmează ca în fiecare unitate de învățământ cadrele didactice să analizeze această OUG și să ia o decizie
Simion Hăncescu, FSLI: Oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii nu cedează
Profesorii cer aplicarea de luna aceasta a grilei de salarizare aprobată cu Ministerul Educației. „Sub această limită nu avem ce discuta” – anunță liderul sindical Marius Nistor, la intrarea la discuții cu premierul care tocmai a adoptat OUG-ul cu majorări salariale respinse de profesori
Consiliul Legislativ desființează proiectul de Ordonanță de Urgență prin care Guvernul îi forțează pe profesori să accepte majorări salariale cu 585 de lei, constantând că OUG-ul Guvernului Ciucă este neconstituțional
BREAKING Premierul Ciucă, abuz de putere împotriva profesorilor: anunță de la Palatul Victoria că salarizarea profesorilor se va schimba „radical”, aprobând astăzi prin OUG majorarea cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic respinse aseară de cadrele didactice. Nicio vorbă despre faptul că sindicatele au anunțat refuzul profesorilor de a primi aceste sume
BREAKING Guvernul vrea să forțeze închiderea grevei, băgând pumnul în gură profesorilor, prin adoptarea astăzi a unei Ordonanțe de Urgență care conține oferta de creștere salarială cu 1.000 de lei brut, care a fost respinsă aseară de sindicate. OUG cu oferta refuzată prin referendum de profesori apare pe ordinea de zi a ședinței de guvern extraordinare astăzi
Educația ar trebui să primească peste 6% din PIB, cred parlamentarii care au răspuns unui chestionar World Vision, în anul în care Guvernul Ciucă a acordat cel mai mic buget din istoria recentă Ministerului Educației – 2,1% din PIB / Aceiași parlamentari spun că școala trebuie să permită primirea de bani de la părinți
Vacanța de 1 iunie a început astăzi și se încheie marți, 6 iunie / Profesorii continuă cea mai mare grevă generală din educație din ultimii 18 ani

68 comments
  1. Dana, am înțeles punctele tale de vedere și în mare parte sunt de acord! S-auzim de bine!

  2. Pentru doamna Aurelia Gheorghe:

    Poate e vina mea că nu am fost suficient de explicită!
    Evident că e f.importantă (și pentru copii, și pentru profesori) relația cu elevii – de la suflet la suflet (atenție la depășirea măsurii: relația profesor -elev nu se poate înlocui cu relația părinte-elev; cine face amestecul nu e profesionist!).
    Ideea e că doar directorul poate face acum alegeri în raport cu cine e capabil să facă munca aceasta de reală necesitate pentru toți (inclusiv părinți, comunitate).
    Veți spune că e cu aprobarea C.A. (acolo unde nu e unul servil așa e; în rest e un automatism)!
    Iar această alegere a directorului e fără să răspundă în caz de abuzuri (alegeri subiective- bazate pe relații individuale)!

    E o absurditate să lași doar directorul să facă alegeri!
    Cică își asumă! Cum, dacă nu există în legislație ce pățește dacă nu face alegeri prioritizate de reguli clare?

    Recunoști că , de f.multe ori, se aplică niște paternuri de comportament ( ca să le numim elegant) care convin unui grup restrâns de persoane, in defavoarea altuia, capabil (măcar) la fel de mult ca și celelalt, dar căruia nu i se oferă ocazia ?
    Despre asta vorbeam (despre management), nu despre cât de important e ca elevul să aibă un diriginte!
    Și uite, mă mai gândesc la ceva, dacă tot mi-ai incitat atenția: v-ați gândit că elevul, poate, s-ar simți mai bine să discute cu un profesor care nu ii este diriginte, dar pe care il simte că vibrează ca el , dar îl oprește mult prea perimata idee că ,,dirigintele știe / trebuie să știe totul” ? Sau poate știe/află că dirigintele lui nu se înțelege cu acel profesor ales de inima lui și își modelează, spre dezavantajul lui, comportamentul…)!

    Uitați!
    Altă idee-pentru decidenți:
    70% N = n, n-nr.de diriginți, N-nr. de profesori
    Se distribuie aceeași sumă totală alocată dirigențiilor (S) pentru N profesori, in loc de aceeași sumă (S) ptr. n diriginți!

    Să fie o oră /săpt. dedicată acestui lucru, iar elevii să aleagă singuri cu cine comunică!
    Facem și un brainstorming (aici sau oriunde ) despre cum să se numească obiectul/ora (de ex. Comunicare individuală/asertivă etc.etc.)

    Elevul sigur ar avea de câștigat! I-ar crește stima de sine, responsabilitatea; gândirea critică ar fi activată! Adică să il punem să voteze de la 16 ani, dar să nu poată face exercițiul alegerii unui mentor dintre oamenii școlii !!!

    Știți unde-i problema?
    O parte dintre actualii diriginți (nu vorbim de învățători, acolo e bine să fie o perioadă de stabilitate) nu vor da niciodată din mână puterea manipulării! Ei știu că sunt în grupul celor aleși; li se și induce această idee de ,,oameni mai importanți, mai de bază ” de către unii directori!
    Diriginții onești și azi sigur ar accepta varianta-care nu e împotriva prof., a elevului, a relației firești prof.-elev!
    Obs.
    Dacă ar fi intrebat fiecare diriginte, sigur ar fi și lupi în blană de oaie!
    Așadar, doamna Gheorghe, vă mulțumesc!

  3. Dana, știi ce înseamnă dirigenție?! Înseamnă mult mai mult decât română, matematică sau engleză, când, după ce ți-ai încheiat ora te eliberezi de răspundere. Și înseamnă muuult mai mult decât “câți băieți și câte fete”! Dirigenția înseamnă să ai grijă de copii, să fii atent la nevoile lor – unul are temperatură, altul a avut un conflict cu niște colegi, altul plânge de dorul mamei care e plecată la muncă de peste 3 ani, altul….. Și după ore, poate te mai sună și vreun părinte nemulțumit din cine știe ce motiv! Iar tu, cu răbdare și echilibru, trebuie să îi explici “ce și cum”. Și da, învățătoarele au toate acel “maaare spor” de dirigenție, de 10%, pentru că fac dirigenție 3-4 ore pe zi! Profesorul diriginte, pe lângă 18 ore norma didactică în specialitate, mai are o oră pe săptămână pentru a îndruma un colectiv de elevi, cu bune și cu rele. Puțin o oră pentru nevoile socio-emoționale ale unor elevi adolescenți, dar nu e vina profesorilor – așa e planul-cadru. O schimbare de paradigmă ar fi modificarea planului-cadru, revizuirea programelor școlare.De ce să nu înlocuim ora de religie cu încă o oră de dirigenție/consiliere/dezvoltare personală?!

  4. Pentru Neli:
    Nu-i așa că rămâi cu gura căscată?
    Unul stă prin universități și, eventual, nu e la ,,inima” directorului, altuia statul îi dă de-a gata! Și asta in primul an de învățământ!
    Ia să aibă toată lumea dirigenție, căci toți facem educație! Asta da, schimbare de paradigmă, dar cine ar mai face hartii cu ,,câți băieți și câte fete….” toată ziua?(Răspunsul iar e împărțit! 1.Nici nu ar trebui să fie treaba unui om anume-numit diriginte. 2. Calculatoarele și programele adaptate fac elemente primare de statistică-ce noutate! Iar ce rămâne ptr. diriginte e ce poate face oricare profesor din școală!)
    Ce lipsește? Voința de schimbare a unor cutume de mult perimate!
    De ce nu se face?
    Păi cum ar fi fără serbărica în care îi spui părintelui că al lui copil are coroniță? Doamna director mai cheltuiește niște bani de scaune…, mai folosește cum/pentru cine dorește niște bani de la asociația părinților….In plus-ca la orice lucru venit gratuit – mai bagă și puțină manipulare despre cel care ,,contează in comunitate” IN VIZIUNEA EI)!
    Ce ziceți?
    Nu-i așa că merită să nu schimbăm nimic?

    Obs.70% dintre cadrele didactice au dirigenție, așa că, ,,de unde să ajungă la toată lumea ?” ar puncta un director!
    Ce e nefiresc e cum a învățat el să profite de orice diferență in care ar trebui să facă alegeri cu cărțile pe față și cu onestitatea in buzunar!
    Concluzie:
    Management nepăsător la abuzurile din școli!

  5. Bun găsit! Apreciez comentariile cu informații punctuale, exprimate în termeni de bun simț!
    Mă frământă două lucruri:
    1) De ce diferă salariile în situații echivalente? Adică ce debutant are 2400 lei, când colega mea, învățătoare cu liceu pedagogic, în primul an de învățământ, are 2850-2900 lei net (în funcție de nr. de zile lucrătoare și fără spor de rural sau altele)?! Înseamnă că undeva e o problemă!
    2) Când și cum vom recupera pentru încheierea anului școlar? Sunt mulți copii care nu vor fi prezenți la ore pentru că pleacă cu familia în concedii sau în tabere planificate deja. Le punem absențe?! Se vor simți “pedepsiți de soartă” cei care vin la recuperare, pentru că nu au norocul să plece în concediu cu familia sau în tabere? 🤔

  6. Bateți câmpii
    cu profesori care te obliga sa faci meditații ca altfel da la copil note mici cu profesori aproape analfabeți nu o sa fie performanta
    Decât sa mărească salariile la toți sa se facă diferențe între profesori performanți și imbecili care vin în învățământ ca oricum în alta parte nu au creier și nu sunt primiți
    Totul a fost gândit nu pt bani .de ce atâția ani nu a țipat nimeni și exact acum când copiii trebuie sa termine școala încep greva ?
    Eu cred ca cineva vrea sa destabilizeze tara mai ales în perioada asta când este război lângă noi
    Eu as verifica cine plătește liderii de sindicat sa facă ce fac ca oricum sunt niște trântori și nu fac nimic
    A fost pandemie au ars gazul degeaba ca unii sunt atât de analfabeți încât nu știu sa lucreze pe laptop și acum hop au realizat ca nu le ajung banii
    mai încetișor cu plânsul pt profesori care pana la urma sunt plătiți de mulți părinți care nu au nici jumate din salariul unui imbecil analfabet care este profesor
    au iesit elevi care nu înțeleg nimic din ce citesc și au terminat 12 clase .cine este vinovat ?

    1. Vinovați sunt, în primul rând, părinții tăi, că nu te-au învățat ce-i acela bun simț . Urmează profesorii care nu te-au lăsat repetent/ repetentă la timp și care te-au trecut din milă și la presiunea directorului. Și , cu egalitate de puncte, vinovat/a ești tu , pentru că ți-ai bătut joc de școală fără să înțelegi că îți bați joc de viitorul tău.
      Apropo, asta este o altă temă pentru troli? Repet întrebarea: sunteți plătiți la postări sau la numărul de cuvinte?

  7. Problema e in sistem. Sistemul e ilogic si plin de greseli. Nu importa cati ani sti profesor sau invatator, importa ce ai in cap. Sporuri si bonificatii in functie de vechime sunt anacronice. Este nevoie de un sistem de incadrare si remunerare care pe de o parte sa asigure functionarea scolii, iar pe de alta parte sa asigure o remunerare care sa atraga in invatamant elemente de prima mana intelectuala si profesionala. Exista in Europa sisteme bine gandite, care ar trebui sa dea de gandit celor care modeleaza invatamantul in Romania. Exista profesori “demnitari de stat” si altii mai subtiri, ce raman doar “angajati”. Cei ce au fost numiti demnitari (dupa anevoioase examene de calitate) nu au drept de greva, la fel ca si judecatorii, politistii, si pompierii. Ei trebue sa asigure functionarea statului si a organizatiilor sale inerente. Profesori ce fac grevase gandesc primordial la punga lor si nu la copii, dar cu acest fenomen egocentric suntem obisnuiti de ani de zile.

    1. Da, d-le filosof, că ăia ”demnitari” se hrănesc cu ambrozie, poartă togă și nici la baie nu se duc că nu elimină nimic.

      Lasă-ne cu poveștile astea. Munca efectuată trebuie plătită. În funcție de cât de bine plătită e, se vede ce importanță are pentru societatea respectivă. La noi e foarte, FOARTE clar: 2.1% din PIB și cu asta am spus tot.

  8. Sa vedem rezultatele la examenele de capacitate și bacalaureat și atunci, după, sa se analizeze cifrele și sa vedem dacă merita sau nu, salarii mărite unii domni profesori. Sunt atât de competenți, unii, ca dau și de 10/15 ori examenul de definitivat! Dar, au susținători și vor salarii mari!

    1. Hai că le știi tu pe toate! Și marmota învelea ciocolata!
      Aberezi! După trei sau patru ratări ale definitivatului repeți modulul psihopedagogic sau chiar ultimul an de facultate, nu mai știu exact. Exclus să poți da acest examen într-o veselie, fără urmări.

    2. Sunt cei cu valoare de 2700 lei. Până la urmă aceia vor lua examenul de definitivat și vor învăța noua generație. Noua generație va fi după chipul și asemănarea lor.
      Cei buni preferă să meargă în altă parte pe alți bani.

  9. B nu ai dreptate,încadrarea și salarizarea profesorilor este foarte complicată se face pe două grile concomitent ,anume: cea din 5 in 5 ani care se sfârșește cu peste 25 de ani și cea de a doua din patru în patru ani ,care se sfârșește cu peste 40 de ani.Asta fac secretarele școlilor,care au responsabilități multiple ,complexe care tot timpul trebuie sa fie corecte,dar secretarele școlilor din 2017 au salariile de maxim 3000 lei.

    1. Salarizarea profesorilor nu se mai face pe a doua grila despre care vorbiti. Nu mai exista decat vechime +25.

  10. Cât și când am fost la școală am văzut că, din cauza salariilor mici, meseria de dascăl nu era atractivă pentru ,,vârfurile” claselor. Țară va da înainte cu oameni bine pregătiți, dar ei se obțin cu profesori f. buni. Deci trebuie salarii mari ca să atragă în învățământ elitele claselor dar primenită și categoria profesională. Sistemul titulaturilor pe viață împiedică asta. Să se renunțe la el și să se scoată la concurs posturile la fiecare ciclu de patru ani. Sau acea finanțare ,,per capita” care ar atrage elevii-și banii- spre școlile ce obțin performanțe. Un fel de selecție naturală. După cum ,,merge” acum treaba nu toți profesorii merită măriri de leafă.

    1. În ce altă ramură profesională se dă concurs pentru reocuparea aceluiași post, indiferent care e intervalul considerat? O să cereți asta și pentru polițiști, judecători, medici, etc?

      Finanțarea per elev care să favorizeze școlile cu elevi buni vor vulnerabiliza și mai mult școlile din zonele sărace, unde elevilor le este greu și să vină la școală, nu mai discutăm de rezultate bune. Uitați mereu că profesorul lucrează ”cu materialul clientului”. Un elev ce provine dintr-o familie normală, cu oarecare situație financiară, cu ceva cultură îndreptată spre sprijinirea educației, va avea succes (chiar dacă nu e dotat excepțional din punct de vedere intelectual) mai mare decât un elev provenit dintr-o familie monoparentală sau abuzivă, săracă, cu anumite more specifice unei etnii sau alteia, care nu dă doi bani pe educație, etc. Și atunci cum comparăm școlile? Mai mulți bani pentru Colegiul Sava, pentru că are rezultate de excepție în comparație cu școala generală din Ciorogârla?

      Nivelul de salarizare solicitat este minimal. Dacă se obține performanță, se pot acorda bonusuri / premii reale (nu acei 2% din masa salarială care apar în noua lege, amintire din legea din 1997).

      Dar, ce să vezi… nu sunt bani. Pentru că d-na Deca spunea cu mult curaj că 2.1% din PIB pentru anul în curs e acoperitor pentru absolut toate nevoile.

      Deci vorbim ca să ne aflăm în treabă, sistemul este subfinanțat de 33 de ani. În loc să împărțim sărăcia, mai degrabă cerem o finanțare corectă.

  11. Nu susțin ,,revendicările,, profesorilor ! Au salarii mult peste media celorlalte profesii din tara și au prea multe facilități! După ’89 au fost factorul principal de distrugere a învățământului romanesc . Nu știu ce și ci îi mână la ,,lupta,, , dar din cauza lor tara se duce direct în râpă! De plătit vom plăti tot noi restul …nespecializate ca ,,domniile, , lor !

    1. Halal, monșer! Ai găsit vinovații pentru dezastrul social, economic, politic, instituțional în care a ajuns țara: profesorii!
      Logică afirmație, nu glumă, nici măcar nu meriți răspuns argumentat. Apropo, sunteți plătiți la postate sau la numărul de cuvinte?

    2. Monșer mișel, cetățean turmentat și lingător pulifric de anusuri politice, ai visat tu ,,media celorlalte profesii” și ți-a dat ție că o fi cam cât salariul unui profesor, nu? Află că un vânzător sau un șofer de ministru încasează mai mult ca un profesor cu aceeași vechime! Nici măcar internetul nu-l știi folosi, nici logica și bunul simț! Nu compari salariații fără studii superioare cu cei cu studii superioare. Ești un îngust care o să pupincurească mafiile politice până la final și dincolo de falimentul moral al țării!

  12. Greva continua! Ciuca, Ciolacu si Iohannis sa mearga la scoala, sunt niste repetenti ordinari care au tradat poporul roman!

    1. Dragi profesori, nu cedați!,, Acum ori niciodata” aveți ocazie să dați o lecție, poate cea mai importantă, cea mai frumoasă din viața dumneavoastră, o lectie

      de responsabilitate, de dăruire, de iubire față de copiii pe care îi educați.
      Dragi părinți, fiți alături de profesori! Veți fi martorii unei căderi fără precedent a învățământului, dacă nici acum nu se rezolva corect revendicările celor care vă cresc, vă educă, vă iubesc necondiționat copiii. Veți vedea câți profesori tineri și bine pregătiți vor pleca din din învățământ pentru că nu pot trai in sărăcia în care ne-au adus,, marii noștri guvernanți “.

      1. Ce-ai patit mamaie? ” …care va cresc, va educa, va iubesc neconditionat copiii…” esti beata sau cum? Ai de capul meu ce minciuni, ce vorbe cretine! Nu crezi nici tu ce spui.
        Intre leafa voastra si copilul meu tu ce crezi ca aleg?

  13. Greva asta a cadrelor didactice are două categorii de susținători chiar din rândul lor:FRAIERII ȘI ȘMECHERII. În rândul fraierilor intră cei pe spatele cărora se face grevă (cei care chiar merită). În rândul smecherilor intră cei care se ascund în spatele lor. Să nu uităm că respectul față de categorie profesională este automat indus tăcut de toți oamenii acestei țări deoarece intrarea în această categorie profesională îi asigură din start statul de DASCĂL ȘI INTELECTUAL. Dar munca de mii de ani a fost terfelită chiar de reprezentanții acestei profesii aparținând contemporaneitatii prin generalizarea unor practici ( meditații, cadouri, activități costisitoare) care nu sunt în interesul elevilor. Ce se urmărește, de fapt ? Crearea unor statute sociale care să producă discriminare în societate ? Adică ceilalți nu sunt importanți ? Profesori, medici, polițiști,judecători…sunt crema societății…și ceilalți ce sunt ? …animale care fac munca de jos ? Uitați-vă la americani și luați exemplu de la ei ! Ei și dintr-un gunoier fac o categorie socială respectată ! Ce vor profesorii ? Să aibă un act normativ în care să se scrie că ei sunt mai buni decât ceilalți ?!

    1. Asta e noua directivă în fabrica voastră de trolli?

      Divide et impera?

      Vorbești cu oameni cu școală, psihologia inversă funcționează doar la voi, la sediul TSD/TNL. Așa că nu mai traduce tu din română în română ce ai înțeles din tot ce se întâmplă, că e clar că n-ai înțeles nimic și pierzi vremea de pomană. Mai deschide o carte de istorie din când în când, poate-poate, cu mult efort, pricepi ceva.

      PS profesie aparținând contemporaneității?! Nici tu nu știi ce vrei să spui, dar sună pompos. Deca, tu erai?

      1. Aveți un limbaj de profesor care ceartă pe toată lumea. “vorbești cu oameni cu școală” “nu mai tradu tu” “n-ai înțeles nimic”, “mai deschide o carte” “nici tu nu știi ce vrei să spui” Un dascăl ar trebui să stăpânească dialogul constructiv și să aducă argumente într-un mod cordial. Văd că dvs. vă răstiți la cei care nu vă împărtășesc ideile. Nu vreau să știu cum vă adresați copiilor. Cumva cu “măi băiete” “măi fetițo”?

        1. Dascălii sunt la biserică. Noi suntem profesori.
          În altă ordine de idei , păstrează sfaturile/ pretențiile / ideile pentru tine. Ne-am săturat să ne tot spună alții ce avem de făcut și cum / când/ de ce să o facem. Acesta este un alt motiv pentru care s-a ajuns aici : tot românul se pricepe la politică, fotbal, medicină și educație!

        2. Domnule Toni, trebuie sa stiti, si dumneavoastra si cea pe care o aparati (Simona, parca…) urmatorul lucru: o calitate esentiala a unui bun profesor este aceea de a putea sa-si adapteze si ajusteze discursul in functie de auditoriu, de public, spuneti-i cum doriti. Altfel, mesajul risca sa nu treaca mai departe pentru ca cel care asculta/citeste nu-l intelege (pentru ca limbajul folosit e altul decat cel propriu). Ca atare, raspunsul adresat cuiva care imparte profesorii in ”fraieri si smecheri” nu trebuie sa fie unul academic, pentru ca n-ar fi inteles. Asadar Simonei trebuie sa i se raspunda pe limba ei. Nu e sigur ca l-ar intelege, din moment ce pare ca scrie cu DEX-ul in poala, dar merita incercat.
          Sper ca am fost destul de cordial.

        3. Ție mă adresez așa, d-le/d-nă, pentru că TU ești cel care se rățoiește la mine. Suntem adulți (presupunem), nu suntem la pensionul de domnișoare. Nu e nevoie să te tratez cu mănuși, când tot ce faci e să mă acuzi de toate tarele pe care le-a creat mintea ta, să proiectezi asupra mea toate neajunsurile pe care ți le vezi în oglindă și să încerci să-mi controlezi viața (”renunță la grevă, oricum e degeaba, oricum nu meritați nimic, oricum nu faceți nimic, oricum eu sunt mai important” etc)

          Vă e greu fără profesori la catedră? Poate vă gândiți toți de două ori înainte de a decide că suntem neimportanți. Ai nevoie să ne întoarcem la catedră din varii motive?

          Vorba dulce mult aduce. Nu mă certa tu pe mine, căci, repet, psihologia inversă nu funcționează la oameni cu carte, adulți, care știu exact de ce au început o grevă. Nu mă intimidezi în niciun fel. Ba dimpotrivă.

          Așa că, o zi bună.

    2. TROLL de doi bani… Nu ai sa reușești ce ți ai propus, nu suntem proști. Pupator de…….

    3. Meditațiile nu sunt în interesul elevului??? N-am mai auzit așa ceva până acum.Păi în fiecare an părinții intră în trepidație și întreabă în toate părțile unde pot găsi profesori buni pentru materiile de examen.Meditațiile se fac la solicitarea părinților,nu a profesorilor! Cât despre judecători,mai bine te abțineai! Magistrații câștigă de 4-5 ori mai mult decât profesorii.

  14. Si eu am scris ca sfidarea din partea politrucilor in frunte cu adormitul de la Cotroceni e totala!
    Intr-o Romanie unde Presedintele Tarii e profesor de meserie(meserie care l-a facut mare proprietar de 6 case!!) iar soata in roz bon bon e profesoara, sa vezi profesorii in strada in GREVA generala nemultumiti de ssalariile rusinoase e umilinta totala pe care aceste NO NAMEuri, care NU au facut nimic remarcabil la viata lor in INTERESUL Romaniei, ne-a demonstreaza de 33 de ANI incoace!
    Iohannis e o dezamagire mai mare decat Basescu, am crezut ca Basescu a fost dezamagirea suprema pentru noi, cei care l-am votat si am avut asteptari!
    Dar de unde?!
    Adormitul asta de la Cotroceni care NU e in stare sa ne spuna 5 cuvinte consecutive inteligente si inteligibile, liber, fara sa citeasca dupa foaie, ca toti politrucii, e sfidarea cea mai cea!
    Madama roz bon bon se imbraca de fiecare data cu lucruri pe care un profesor debutant nici NU isi permite sa le viseze!
    Rusine, jigodie ordinara!

    NU cedati, nemernicii astia ne sfideaza de 33 de ani, aratati-le ca ei sunt VINOVATII acestui haos pe care il vedem in Tara asta!!

  15. Bine ar face profesorii dacă ar continua greva până ar obține macar 60% din salariul unui medic. As putea să îi spun eu care este temeiul in care continua greva. Acesta este nesimțirea si si batjocura cu care sunt tratați profesorii si toti nespecialii. Inca un temei este ușurința cu care sunt împărțiți banii publici intre ei specialii, pe care noi si copiii nostri i-am cărat, ii cărăm si ii vom căra in spate, până atunci cand ne vom uni toti si vom spune ca nu se mai poate.

  16. Vedeti ca ei vor sa avem salariul mediu al anului 2023 cand vom ajunge in anul 2026.
    Trebuie specificat sa fie salariul mediu actualizat o data la 2 ani, daca nu in 2026 vom ajunge din nou la greva.
    Salariul mediu va creste in raport cu inflatia care nu va ramane pe loc in urmatorii 3 ani.

  17. Multumim că sunteți alături de noi, ați spus totul desre acest individ care nu a fost profesor. A fost un trepăduș în căutare de agoniseala, fără a înțelege menirea unui președinte. După dansul nu ramane decat Romania eșuată. Peste un an de zile își va lua talpășita in Germania și după el potopul. O sa fie o lupta grea cu analfabeții si impostorii care au pus mana pe putere. Cum poate să fie credibil un prim ministru care urmareste sa aibă pensie speciala si salariu in acelasi timp? Ce pot să le spun elevilor despre moralitatea indivizilor care se află vremelnic la conducerea țării? Trebuie sa nu permitem ascensiunea acestor scursuri in conducerea tarii, să redam increderea in viitor. Intelectualii ar trebui sa devină o voce puternica a societății românești, sa preia conducerea prin constituirea unei forte civice. Partidele actuale sunt compromise, constituite din indivizi agramați, impostori, turnători, lipsiți de buna cuviință.

    1. Ai uitat sa spui de prim ministru ca e si plagiator, cum sunt majoritatea din conducerea tarii,iar ceilalti sunt analfabeti,pentru ca acestia se inghesuie la ciolan.Pe cei care se pricep si au scoala cu adevarat ii dau la o parte pentru ca le iau fata tradatorilor si hotilor care se apara unii pe altii.
      Ce zicea dulapul de plagiatori,ca n au ce cauta in functii de conducere si ca peeseedee e ciuma? Asa ca nu te poti baza pe ce spun acesti trantori ai societatii care iau o gramada de bani iar de restul nu i intereseaza.
      Sunt sigur ca tot pe ei o sa i voteze oamenii,iar apoi o sa planga cum fac acuma ca l au votat de doua ori pe primul turist si robot al tarii.

  18. Indiferent ca e vb de “proverbialul Dorel”, de un mecanic auto, de un croitor sau de o femeie de serviciu, toti se duc la munca 8-10 ore pe zi si isi fac treaba indiferent de cat de prost sunt platiti..
    La profesori de ce nu functioneaza?
    De ce sunt elevii romani la coada tuturor testelor si clasamentelor internationale?
    Oare profesorii chiar n-au nicio vina?
    Sau nici parintii nu au absolut nicio vina pt faptul ca odraslele lor sunt din ce in ce mai obraznice, mai arogante si mai agresive inca de la intrarea in pubertate, ca sa nu mai zic de adolescenta?
    Hai sa plangem in cor ca nu ne-a educat presedintele copiii.
    Dar pe parinti si pe profesori tot presedintele trebuie sa-i educe?

  19. Eu cred ca guvernul a gasit masura justa azi. Orice crestere brusca si suplimentara acum va fi un indemn la cereri asemanatoare pentru alte categorii de bugetari, iar maririle vor fi instantaneu inghitite de inflatie.
    Sefii sindicatelor (N.B.: prea bogati pentru a fi credibili) indreapta acum profesorii pe o cale gresita. Salariul incepatorilor a fost crescut cu 25%, ceea ce va creste atractivitatea meseriei de profesor pentru tinere talente si va creste astfel competitia in interiorul breslei, reducand actuala nevoie de meditatii ce creeaza falii intre elevii cu stare si cei din familii nevoiase. Mariri ulterioare ale salariului vor trebui facute doar pe baza de performanta.
    Continuarea grevei si saptamana viitoare va duce la scaderea suportului public pentru corpul profesoral.

    1. V-au tot arătat oamenii calcule în sute de comentarii. Vă încăpățânați s-o țineți pe-a voastră.

      Salariul NU crește. Se adaugă o sumă fixă, ca bonus (care nici nu apare în textul OUG, așa că e poveste pentru moment). Suma aia dispare în ianuarie, iar Ciucă zice că e considerată avans, deci NICI din ianuarie nu se mai întâmplă nimic până la anul și la mulți ani (nu e prima lege în domeniul învățământului amendată, prorogată, suspendată, etc).

      Pe mine nu mă comandă liderul de sindicat. Sindicatul suntem NOI, nu doi oameni care se duc la negocieri. Iar noi știm ce am ales.

      Tinere talente?? Sunteți RIDICOLI. Ce tinere TALENTE vin în învățământ pentru 2600 de lei? La așa salarii, stați să vedeți ce performanțe se vor atinge în următorii ani.

      Dar nu-i nicio problemă. La un moment dat, sistemul de stat va colapsa (din multe motive, dar începând cu finanțarea extrem de precară) și veți rămâne cu cel privat, care e la fel de prost, DAR scump. Însă așa-s românii. Dacă nu-s și fuduli…

      1. Ma scuzati.2687 am eu, la 15-20 ani vechime si am trecut demult de etapa de tanar talent debutant. Debutantul cel talentat are 2300. Ca sa inteleaga si doamna ofticoasa careia ii comentati.

        1. Puțină osânză ai, porcule! 2687? Puțin! Cine naiba stă pe banii ăștia în învățământ și și în poziția capră la ordinul părinților/directorului/elevilor? Asta e, unora dintre târâturile care s-au târât prin școlile făcute le convine să fie umiliți pe bani de nimic și să râdă tâmp când se pozează cu elevii!
          La loc comanda, purcelule iubitor de salariu mic și chiul! Dacă ai fi vertical ai vrea remunerație pe măsură, dar de profesori mărunți și leneși care nu fac grevă e din păcate plină Românica! Vă place să urineze pe voi toată lumea, să fiți bătaia de joc a tuturor fiindcă vă place chiulul sau nu trăiți din banii pe care îi câștigați!

      2. “Pe mine nu mă comandă liderul de sindicat. Sindicatul suntem NOI, nu doi oameni care se duc la negocieri. Iar noi știm ce am ales.”
        Ciudata pozitie, in plin domeniu al absurdului.
        1. Acei doi oameni care s-au dus la negocieri nu va reprezinta.
        2. Deci , nu faceti parte din sindicat.
        3. Deci, ori nu sunteti profesor, ori sunteti un profesor care nu face parte din sindicat. Deci, vorbiti in nume personal.
        4. Daca vorbiti “pe persoana fizica”, cine este “NOI”?
        Una peste alta, scopul dvs. personal pare boicotarea sanselor de acord duntre sindicate si guvern si permanentizarea conflictului.
        Culmea absurdului, discursul dvs. este ecoul celui de ieri al sefului de sindicat Nistor…

        1. Sunt profesor, și sunt în sindicat. Dar eu nu am ȘEFI în sindicat, care decid și impun de sus în jos ce să spună și cum să acționeze membrii sindicatului. Decizia se ia de către noi, iar liderul ales ne reprezintă. Nu se duce la negocieri în nume propriu.

          D-ta vorbești ca să te afli în treabă, Presupun că ai preluat un nume de pe aici, de la cineva care a comentat pro-grevă sau în sprijinul acțiunilor sindicatului, și acum o întorci la 180 de grade, poate-poate învrăjbești niște greviști.

          Păi, să citez un clasic în viață… Ghinion!

    2. Nu stii socoti? In ce matematica iti ies 25 la suta? Sunt 14 procente, aproape jumatate. Taci cand nu stii ce vorbesti.Nu mai repeta texte emanate pe Facebook.

    3. Judex, nu ai judecată (în sensul firesc – al pașilor argumentării)!
      In schimb, dacă te crezi Mafalda, să știi că ești în rol!
      Iar viața este neașteptată (adică există posibilitatea să fie și cum zici tu…..)!
      Nu că ar fi corect (dar ce e azi corect?)!
      In plus, ai prins și cheia dintre ,,V-am dat 25%! Ce mai vreți?” și ,,V-am dat doar unora 25%! Restul, ce tot vreți?”

  20. Cred ca si-a concediat persoana care ii scrie discursurile ca folosește niște cuvinte de…om needucat. Probabil proiectul România educata i se adresează. Poate învață și el ca, de fapt, nu face nimic și n-a făcut nimic pentru România în cele 2 mandate și pleacă cu avioane/elicoptere cu robineți de aur în “întâlniri diplomatice” si multe alte beneficii pe banii noștri…ar cam trebui respect, totuși. De produs, niciunul din Parlament, Guvern n-a produs nimic altceva în afara de deficit bugetar… unde sunt performantele lor oare?🤔

  21. Am înțeles bine, că profesorul debutant va primi peste trei ani salariul mediu pe economie CALCULAT LA NIVELUL ANULUI 2023? Dar dacă va fi o inflație, ca acuma, aceea sumă va reprezenta iarăsi 20% din salariul altora. De ce nu primește salariul mediu pe economie din anul 2026?? De fapt, această promisiune nici nu apare în OUG, decât în Nota justificativă, fără valoare juridică (ciorna de la examen, care nu se predă, și nu se ia în considerare nicăieri). Iarăși o țeapă, ca de obicei…

    1. Asta s-a revendicat, între altele – un salariu inițial legat de salariul mediu pe economie, altfel la fiecare câțiva ani trebuie s-o luăm de la capăt. Asta a GIRAT FERM Iohannis înainte de a apărea această aberație de OUG necerută de nimeni.

      Când a fost vorba să treacă la fapte, nu se poate, hai s-o etapizăm și să ducem salariul inițial din învățământ la 4000 de lei în trei ani (ce e aia inflație? nu există!), nu contează că ACUM salariul mediu e deja 4300 de lei, nu doar 4000, și cine știe cât va ajunge în 2026-27. Iar de prorogări și amânări ne-am săturat.

      Și acel neisprăvit care se crede a doua venire a lui Spiru Haret are tupeul fantastic de a veni să declare că am primit tot ce am vrut și să terminăm cu prostiile.

      Ăștia sunt cei care ne conduc. Sublim.

  22. E posibil ca Ordonanța să nu primească aviz favorabil. Deci e o altă minciună. Așa le trebuie profesorilor, care, în marea lor majoritate l-au votat pe Iohannis.

  23. Din perspectiva unui părinte: sunt 100% alături de revendicările profesorilor. Dacă se mai îndoia cineva de supraviețuirea și metamorfoza comunismului în mentalitate, avem dovada în aceste zile în abordarea guvernului față de greva profesorilor. Să nu uităm de unde am plecat în 90, de la o ierarhie răsturnată a valorilor în societatea socialistă, în care intelectualul nu putea câștiga mai mult decât proletariatul pentru simplul și grotescul motiv că intelectualul nu contribuia la construirea ssmd cu sistemul său muscular. Leadershipul politic al anilor 90 era format din aceiași monștri roșii, metamorfozați peste noapte în democrați. Evident că în noile condiții nici ei nu mai credeau în dogma socialistă, dar motivul pentru care s-a perpetuat ticăloșia a fost acela că drive-ul care a condus acțiunile politrucilor nu a mai fost dogma și nici interesul public, ci interesele de propășire ale clanurilor politice. Coalițiile n-au fost altceva decât rezultatul negocierilor între diferitele clanuri pentru accesul la resurse. Revenind la prezent, sunt un pic dezamăgit de titlul articolului, care pomenește în treacăt de interesul copiilor. Procesul de actualizare a veniturilor profesorilor la un nivel care să repună profesia în drepturile specifice unei societăți civilizate ar fi doar o mică parte din procesul de resetare a sistemului de educație de care este nevoie în țara asta. Statisticile referitoare al analfabetismul funcțional, la abandonul școlar, la violența în școli, la agresiunile împotriva cadrelor didactice, la respectul elevilor, la rezultatele de la BAC etc etc etc (mai puneți și voi, că le știți mai bine), nu se vor îmbunătăți. Nu mă îndoiesc, salariile vor crește, dar școala nu va frniza alte rezultate. Educația, prin definiție, este mai mult decât memorare de informație, auxiliare, examene naționale, meditații etc. Pentru cei cărora termenul de educație nu le este clar și încă mai spun ”la școală se învață matematică, română, geografie, biologie etc, în familie se face educație”, le dau o veste mai puțin bună: 1. familia este și ea produs al educației și nu are competențe parentale universale, că nu a avut de unde să le dobândească și 2. cine se uită în sistemele de educație din țările civilizate, știe că în școală se mai întâmplă și alte lucruri decât memorare de informație. Cu tot respectul, este nevoie de creșterea salariilor profesorilor la nivelul pe care îl doresc, dar ăsta este doar începutul. Sau ar trebuie să fie. Și încă nu e, că nu avem un proiect pe termen lung. După 90 Educația a fost cea mai chinuită, cea mai zăpăcită, pentru că fiecare ministru a venit cu propria versiune de reformă, diferită de cea dinainte.

    1. Aveți perfectă dreptate! Am intrat în învățământ în 1992 cu entuziasm și speranță. Am trecut la nedumerire, resemnare, furie și azi… o infinită greață. Mă apropii încet încet de pensie ( asta dacă nu-i voi oferi cumva statului satisfacția de a ieși din sistem ” pe cale naturală”) și trăiesc dezamăgirea de a nu fi văzut nici până azi societatea românească ridicându-se și coalizându-se împotriva impostorilor și a șmecherilor! Nu știu unde am greșit noi ca breaslă de nu am reușit să creăm o societate responsabilă, ba dimpotrivă, ne-am lasat demolați și înjosiți sistematic… Nu cred că numai din bun simț am tot amânat ripostele, ci și din destul de multă lașitate. Păcat pentru țara asta și pentru generațiile viitoare…

    2. Ni s-au prezentat public niște grile de salarizare ale profesorilor. Aș fi preferat un raport REVISAL. De ce? Pentru că un profesor cu peste 30 de ani vechime în învățământ, cu toate examenele de grad promovate, care are spor de condiții grele (nu mă refer la cel din școlile speciale), spor de dirigenție, gradație de merit și normă de hrană, câștigă în jur de 7200 net. Cei care au peste 30 de ani vechime și câștigă 4500 net, nu au promovat examenele de grad sau nu le-au susținut. Aici nu este vina statului iar cadrul didactic nu prea este un exemplu bun pt copii. Într-o școală de gimnaziu sporurile pe care le-am menționat mai sus le au aproape toți profesorii. Dacă e mult sau puțin este discutabil. Ce mă deranjează este această dezinformare. Vine d-nul Nistor și spune că cel mai mare venit în învățământ este de 4500 lei. Iar cel cu venit de 7200 nu este un caz izolat, că nu suntem la privat și negociem. Este adevărat că nu toți au gradație de merit (din ce cunosc cam 70% dintr-o școală au) dar cel de dirigenție cam da. Debutantul are foarte puțin. Dar este debutant doar un an, iar cel cu venitul net de 2400 este învățător, absolvent de liceu pedagogic. În majoritate țărilor, fie ele comuniste sau nu, profesorii au salarii mult mai mici decât cele ale medicilor, procurorilor, inginerilor, economiștilor, etc. De ce? Nu știu să spun. Această dezinformare privind veniturile nete ale profesorilor, deranjează. Susținem greva (sau nu) dar nu și minciuna.

      1. Nici eu nu sunt de acord cu minciuna: prof. inv primar, studii universitare de lunga durata, masterat, grad didactic I din 1994, 42 de ani vechime, zeci de cursuri de perfectionare la activ, unele gratuite, altele pe bani, unele de folos altele doar pentru ca „trebuie”, salariu net aprilie 2023: 4950 lei. Din care 400 de lei debite. Asadar „în mana” cum se spune 4501 lei.
        E mult, e putin, cine poate spune?

      2. Nu există spor de condiții grele. Ultima tranșă de vechime este de la 25 de ani în sus, fără alte modificări până la pensie. Sporul de dirigenție se acordă profesorilor diriginți, care-s egali la număr cu câte clase există în școala respectivă. Dacă aveți impresia că toți profesorii sunt diriginți, vă înșelați. Norma de hrană este în jur de 30 de lei brut pe zi lucrătoare (da, se impozitează, da, numai în zile lucrătoare. Se adună o sumă IMENSĂ, ce să zic, practic ne-am îmbogățit. Spre comparație, un parlamentar are alocația zilnică pentru masă de vreo 80 de lei, și prețuri preferențiale la cantina lor specială. Deci să n-auzim).

        Gradații de merit se acordă (când se acordă) pentru aproximativ 15% din profesori, în condiții imposibil de atins dacă ești la o școală normală, nu de fițe, și chiar îți faci meseria cum trebuie (nu există atât timp, fizic, cât ar fi nevoie ca să aduni două rafturi cu hârtii pentru a obține așa ceva). Cu alte cuvinte, aberați fără rușine.

        În rural, există un spor de zonă (izolată) care poate fi între 3 și 10%, poate vreo 15% în creierii munților, unde urci toamna și cobori doar vara următoare.

        Alte sporuri nu sunt. Deci, d-le ”Toni”, terminați cu minciunile. Dacă am avea atât de mulți bani, n-am fi acum în stradă.

      3. Domnule Toni, sunt profesoară de limba și literatura română de 31 de ani la un colegiu național din județul Alba. Am TOATE gradele didactice luate cu nota maximă. Nu am gradație de merit pentru că de ani buni am ajuns la concluzia că nu am nervi și energie de consumat în adunarea maldărului de hârtii care trebuie să compună biblioraftul care se depune la inspectorat pentru așa ceva. Am ”consistentul” spor de încordare neuropsihică presupus a compensa uzura constantă care ne macină în acest gen de activitate. Și mai am ”generosul” spor de dirigenție pentru gestionarea unei clase de peste 30 de elevi, la care aș fi renunțat bucuroasă, dar mi s-a tot repetat că ” e nevoie de oameni cu experiență pentru așa ceva” ( deși eu m-am trezit cu responsabilitate de diriginte din primul meu an de învățământ). Nu dau meditații pentru că activitatea la clasă și pregătirea ei îmi consumă, de multe ori, și bruma de timp și de energie pe care ar trebui să le rezerv familiei! Nu știu cât de credibile sunt sursele dvs. referitoare la salarizarea noastră, dar eu, în condițiile mai sus menționate, am avut, în aprilie, salariul net mai mic de 4800! Afirmația dvs. potrivit căreia:” Cei care au peste 30 de ani vechime și câștigă 4500 net, nu au promovat examenele de grad sau nu le-au susținut. Aici nu este vina statului…” este, pentru mine cel puțin, ofensatoare. Ar fi corect să vă abțineți de la propagarea unei asemenea zvonistici meschine.

      4. Domnule Toni,
        1. REVISAL-ul nu scoate ”rapoarte”’
        2. Nu exista ”peste 30 de ani” vechime. Ultima transa este +25
        3. Nu exista spor de conditii grele. Ne confundati, cred, cu functionarii ministerului.
        4. Norma de hrana o are toata lumea.
        5. Nu exista salariu de 7200 net in invatamantul preuniversitar. Pentru un asemenea salariu un profesor ar trebui sa aiba gradatie de merit, dirigentie si 15 ore suplimentare peste norma de predare de 18, ceea ce este contrar legii.
        6. Gradatiile de merit se acorda unui procent de 16% din totalul posturilor existente la nivelul inspectoratului scolar, deci e aproape imposibil ca 70% din profesorii FIECAREI scoli sa aiba gradatie de merit
        7. Profesorul este debutant pana la obtinerea definitivatului, adica obligatoriu dupa doi ani de la intrarea in invatamant, cu posibilitatea de a se prezenta de 3 ori la examen in primii 5 ani
        Deci, domnule Toni, cu cordialitate, cine dezinformeaza/minte?

      5. De unde scoți minciunile astea? Eu am peste 40 de ani vechime,gradul I și am 4500 de lei,cu tot cu sporul de suprasolicitare și indemnizația de hrană! Nu am dirigenție,că nu toți profesorii au dirigenție,doar cca 70% din total.Nu mai dezinforma,că poate unii te și cred!

  24. Her iohanis nu este decât un trădător de țară . Nu face decât ce și-a propus: să ducă la îndeplinire planul de eșuare totala a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții SNSPA învață în format online până la finalul semestrului II, adică până în 3 iunie, a decis Senatul Universității / Examenele se vor susține cu prezență fizică, iar SNSPA va veni în sprijinul studenților pentru a găsi soluții pentru cazarea acestora

Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a adoptat, în ședința din 18 martie 2022, hotărârea privind modalitatea de desfășurare a cursurilor în semestrul al doilea, până la…
Vezi articolul
Scandalul plagiatului ministrului Cîmpeanu

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației să verifice felul în care școala l-a sancționat de formă pe profesorul agresor din Covasna. Robert Avram, președintele CNE: O lipsă crasă de asumare și curaj din partea celor care ar trebui să îi protejeze pe elevi

Consiliul Național al Elevilor îi solicită Ministerului Educației să verifice felul în care Școala Gimnazială Turia, din județul Covasna, l-a sancționat pe profesorul de istorie care a băgat în spital…
Vezi articolul

Profesor anonim. Completarea și validarea dosarelor pentru definitivat: Umilința continuă, cel puțin pentru o parte dintre cadrele didactice care au beneficiat de „depunerea formularelor online la etajul doi”

Într-o societate dezvoltată, liderii coordonează și pun umărul la schimbare, stimulează gândirea critică și descentralizează cât mai mult cu putință. În România, în multe momente, mentalitatea celor care descurajează orice…
Vezi articolul