Scriitorul franco-libanez Sabyl Ghoussoub, recompensat cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe anul 2022

155 de vizualizări
Foto: Sabyl Ghoussoub – Facebook.com
Premiul Goncourt al Liceenilor pe anul 2022 a fost atribuit joi scriitorului franco-libanez Sabyl Ghoussoub pentru romanul “Bayrouth-sur-Seine” (editura Stock), a anunţat juriul care decernează acest premiu literar, alcătuit din elevi care studiază în liceele din Franţa, informează AFP, transmite Agerpres.

În “Beyrouth-sur-Seine”, al doilea roman al său, Sabyl Ghoussoub, un jurnalist în vârstă de 34 de ani, propune cititorilor o reflecţie asupra familiei şi a imigraţiei, sub forma unor întrebări adresate părinţilor lui, care s-au mutat în 1975 la Paris într-o perioadă în care ţara lor era devastată de război.

Juriul celei de-a 35-a ediţii a premiului Goncourt al Liceenilor şi-a anunţat verdictul în sediul Primăriei din Rennes, după două luni de lecturi asidue, consacrate celor 15 romane selecţionate.

  • Anunţul de joi a fost urmat de o conversaţie prin telefon cu scriitorul franco-libanez. Premiul a fost înmânat apoi la Paris, la ora 18:00 GMT, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Cei 12 juraţi-liceeni au trebuit să voteze pentru a departaja cele patru romane finaliste în cadrul ultimei runde de deliberări.

Premiul Goncourt al Liceenilor, considerat “fratele mai mic” al premiului Goncourt, cel mai prestigios trofeu al literaturii franceze, este decernat după lecturi desfăşurate în fiecare an între septembrie şi noiembrie, care permit unui număr de aproximativ 2.000 de elevi din liceele teoretice, tehnologice, profesionale şi agricole din Franţa să descopere literatura contemporană şi pasiunea pentru lectură, potrivit Agerpres.

Printre nominalizaţii din acest an s-a aflat şi Pascale Robert-Diard, jurnalistă pe tematici judiciare la cotidianului Le Monde şi autoarea volumului “La petite menteuse” (editura L’Iconoclaste), care a fost reţinut pe lista finaliştilor din 2022 la Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze.

Romanul ei prezintă povestea unei eleve de liceu care înfruntă consecinţele judiciare ale acuzaţiilor sale de viol şi agresiune sexuală.

Liceenii francezi au selectat pe lista finaliştilor din acest an şi cel de-al doilea roman al filosofului Nathan Devers, editorul revistei La Regle du Jeu.

Romanul “Les liens artificiels” (editura Albin Michel), care a făcut parte dintre finaliştii Premiului Goncourt 2022, abordează tematica metaversului şi prezintă povestea unui bărbat care trăieşte experienţe puternice după ce descoperă în universul online un fel de oglindă în care totul este posibil, mai scrie sursa citată.

Un trecut “familial”

Celelalte două romane finaliste, inclusiv cel care a fost desemnat câştigător, au intrigi care se inspiră din trecutul familial.

În volumul “Sa préférée” (editura Sabine Wespieser), jurnalista elveţiană Sarah Jollien-Fardel vorbeşte despre ataşamentul faţă de un teren, violenţele din familie şi dificultatea exilului.

Romanul lui Brigitte Giraud “Vivre vite” (editura Flammarion), recompensat cu premiul Goncourt pe anul 2022, nu a fost reţinut pe lista finaliştilor de la premiul Goncourt al Liceenilor.

  • Ultima selecţie a premiului Goncourt al Liceenilor, un trofeu literar înfiinţat la Rennes în 1988 şi organizat de lanţul de magazine Fnac şi Ministerul Educaţiei Naţionale, a fost anunţată luni, la finalul unor deliberări organizate în mai multe regiuni ale Franţei.

Deliberările s-au desfăşurat în şase oraşe: Lyon, Metz, Nantes, Nimes, Paris şi Rennes.

În acest an, la desemnarea premiului au participat elevi din 55 de licee franceze şi din străinătate (Statele Unite, Canada, Liban), conform Agerpres.

În 2021, premiul Goncourt al Liceenilor a fost atribuit scriitoarei Clara Dupont-Monod pentru volumul “S’adapter”, publicat de editura Stock, care a câştigat şi premiul Femina din acelaşi an. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Australia și Noua Zeelandă mențin restricțiile, în pofida scăderii numărului de contaminări. “Răbdarea trebuie să fie virtutea noastră în această situaţie”, spune premierul australian

Australia şi Noua Zeelandă au anunțat marţi că nu relaxează restricţiile în lupta împotrica COVID-19, chiar dacă cele două ţări înregistrează o scădere accentuată a numărului de contaminări, informează AFP,…
Vezi articolul

Respectul pentru autoritate se învață în familie și la școală, spune premierul Franței, care anunță muncă „de tip educativ” în folosul comunității pentru tinerii delincvenți: Să ne întoarcem la un principiu simplu – dacă spargi, repari, dacă murdărești, cureți

Întoarcerea la respectul față de autoritate este una din prioritățile din mandatul său de prim-ministru, spune Gabriel Attal, fost ministru al Educației din Franța, în discursul său de politică generală…
Vezi articolul
Agenția Națională Antidrog

Agenția Națională Antidrog: România se află sub media europeană la consumul de droguri în rândul adolescenților, dar peste medie la consumul de tutun. Cât stau adolescenții români pe rețelele sociale

România se situează sub media europeană în ceea ce privește consumul de droguri în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), transmite Agerpres. Astfel, consumul oricărui…
Vezi articolul

Scriitoarea Ana Blandiana, distinsă cu premiul Prințesa de Asturia 2024: Acum când roboții vor fi superiori oamenilor, trebuie să rămânem deasupra prin tot ce ei nu înțeleg. Vor putea să facă versuri, dar nu vor înțelege niciodată inexprimabilul ascuns sub ele

„Acum când roboții vor fi superiori oamenilor, va trebui să încercăm să rămânem deasupra prin tot ceea ce ei nu înțeleg. Vor putea să facă versuri, rime, ritmuri… dar nu…
Vezi articolul