Valul de revoltă produs pe Facebook de conținutul cărții pentru copii “Profu’ crede că învăț” și decizia editurii Litera de a retrage volumul sunt privite prin filtru critic de două scriitoare pentru copii din România. “A interzice o carte mi se pare că ne transportă într-un univers orwellian. Al uniformizării. Și induce un mesaj periculos în societate, acela că editurile sunt la cheremul publicului și că vor publica doar cărți ‘conforme’, cuminți”, spune, într-un comentariu transmis Edupedu.ro, scriitoarea Victoria Pătrașcu. La rândul ei, poeta Carmen Tiderle își exprimă convingerea – “știu asta din experiență” – că cei mici înțeleg ironia și “vor râde pentru că au mai mult umor” decât unii profesori, decât părinții care cer interzicerea cărții sau decât “editura care, hélas, la cel mai mic semn advers, renunță la o carte pe care a crezut-o bună”.
- Amintim că editura Litera a decis să retragă de pe piață tirajul cărții „Profu’ crede că învăț”, descrisă drept una ce conține îndemnuri la înjurături la adresa profesorilor și ritualuri voodoo de răzbunare, după cum a scris la sfârșitul săptămânii trecute publicația EducațiePrivată.ro. „Am hotărât să retragem tirajul de pe piață, având în vedere valul de revoltă creat pe marginea cărții și faptul că publicul din România a înțeles în altă cheie mesajul satiric al ei”, anunță reprezentanții Litera într-un răspuns la solicitarea Educație Privată – detalii, mai jos
Victoria Pătrașcu, autoarea multor volume pentru copii, precum “Vic-Pitic și o poveste din nimic”, “Dragonul 32” sau “Zuralo și rotița fermecată”, a apreciat, pentru Edupedu.ro, că “fenomenul nu este nou”. Ea apreciază că, în lipsa moderării de pe grupurile online de părinți, apar sentințe “fără argumente estetice sau care să țină cont de psihologia copilului”, iar o reacție precum interzicerea unei cărți “induce un mesaj periculos în societate, acela că editurile sunt la cheremul publicului și că vor publica doar cărți “conforme”, cuminți”.
La rândul ei, Carmen Tiderle, autoarea mai multor volume de poezii pentru copii, precum “Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii”, “Trecere pentru pitoni” sau “Selfie cu elfii”, apreciază, într-un scurt comentariu pentru Edupedu.ro, că “toată tărășenia cu “Profu’ crede că învăț” e o chestiune de… încredere. Există părinți și profesori care cred că copiii sunt oi. Și dacă li se spune săriți în prăpastie, ei sar. Ei bine, ei nu vor sări, chiar dacă i-ați învățat așa”.
- Miercuri, Victoria Pătrașcu a comentat situația și pe pagina sa de Facebook: “Retragerea de pe piață a unei cărți controversate mi se pare mai periculoasă decât reacția unor părinți revoltați. (…) Și vă mai întrebați de ce au fost atacați Salman Rushdie și jurnaliștii de la Charlie Hebdo? Uite d-aia, pentru că au fost niște oameni care au învățat de mici că lumea e într-un singur fel.”
Comentariile celor două scriitoare despre discuțiile despre cartea “Profu’ crede că învăț” și decizia de retragere a acesteia – detaliat
Victoria Pătrașcu, pentru Edupedu.ro:
“Fenomenul, cum știți probabil, nu e nou. Presiunea părinților a fost și în cazul cărții lui Roald Dahl, Marele Uriaș Prietenos, apărută la Editura Arthur. În cazul respectiv, din fericire, editura nu a răspuns la presiuni.
Ceea ce mi se pare întristător este că pe grupurile de părinți și/sau învățători/profesori nu există o moderare a discuțiilor despre cărți. În general, asta ar fi treaba administratorilor. Doar ca aceștia nu o fac. Și se ratează o importanță ocazie de învățare. Pe grupuri apar, așadar, scoase din context, ilustrații sau replici ale personajelor care “nu ar avea ce să caute într-o carte pentru copii”. Aceste sentințe vin fără argumente estetice sau care să țină cont de psihologia copilului și de influența pe care basmele/poveștile/imaginile o pot avea.
Asta se întâmplă, cred eu, pentru că Ilustrațiile sau replicile respective lezează filtrele neactualizate ale adulților și, în al doilea rând, pentru că în cultura noastră copilul este o ființă fără discernământ, care receptează fără o judecată critică tot ce i se bagă pe gât. Această atitudine mi se pare că disprețuiește copilul.
Orice carte, indiferent de valoarea culturală sau educațională, este folositoare. În primul rând pentru că o putem compara cu altele, iar asta ne face să înțelegem ce este bun și ce este rău, ce este de calitate și ce nu, ce ne folosește și ce nu ne folosește.
A interzice o carte mi se pare că ne transportă într-un univers orwellian. Al uniformizării. Și induce un mesaj periculos în societate, acela că editurile sunt la cheremul publicului și că vor publica doar cărți “conforme”, cuminți.
O veste proastă pentru cei care visează la această minunată lume nouă și perfectă, unde toți să fim de acord și să vorbim la fel, este că omenirea a făcut salturi tocmai datorită diversității oamenilor, ideilor, cărților.”
Carmen Tiderle, pentru Edupedu.ro:
“Eu cred că toată tărășenia cu “Profu’ crede că învăț” e o chestiune de… încredere. Există părinți și profesori care cred că copiii sunt oi. Și dacă li se spune săriți în prăpastie, ei sar. Ei bine, ei nu vor sări, chiar dacă i-ați învățat așa. Copiii români, știu asta din experiență, vor înțelege ironia (așa cum au făcut-o sute de mii de copii din lumea întreagă, părinții și profesorii lor), și nu se vor da cu capul de foaia de hârtie pusă pe ceva tare, ci vor râde pentru că au mai mult umor decât doamna profesoara, vigilenta pământului, care preferă brusc înapoierea, sau ca părinții care cer interzicerea cărții, sau ca editura care, hélas, la cel mai mic semn advers, renunță la o carte pe care a crezut-o bună și la care probabil a muncit luni de zile.”
Victoria Pătrașcu – mesajul publicat miercuri pe Facebook:
“Retragerea de pe piață a unei cărți controversate mi se pare mai periculoasă decât reacția unor părinți revoltați.
Acu, dacă a dispărut blestemata de carte, o să vedem doar copii cuminți și sârguincioși, care nu dorm de grija temelor și plâng să fie duși la meditații?
Pai, ce să zic? Slavă omului unidimensional, incapabil să înțeleagă umorul, satira, pamfletul, straturile de adâncime ale unei cărți și ale lumii!
Și vă mai întrebați de ce au fost atacați Salman Rushdie și jurnaliștii de la Charlie Hebdo? Uite d-aia, pentru că au fost niște oameni care au învățat de mici că lumea e într-un singur fel.”
- Într-un comentariu la aceeași postare, ea a scris, între altele: “(…) ceea ce pun în chestiune aici nu este valoarea educativă sau de orice fel a cărții, ci decizia editurii de a o scoate de pe piață, fără a da șansă pieței să regleze lucrurile. Doar din dorința de a face pe plac unor părinți și profesori ultragiați și de a nu pierde cumpărători. Dacă era o carte proastă, nu era cumpărată și basta. Simplu. Cărțile pentru copii sunt oricum cumpărate de către adulți. Așa că trec, fără excepție, printr-un filtru și o primă cenzură. Cartea nu reprezenta nici cel mai mic pericol. Doar că editura a preferat să o scoată de pe piață, ratând oportunitatea unei dezbateri, bună pentru toată lumea. Ce să înțeleg din gestul lor? Că de acum încolo vor scoate doar cărți care nu vor leza sensibilitățile publicului. Și cu asta chiar am o problemă. Că nu avem nevoie pe piață doar de cărți “corecte”. (…)”
Context:
Decizia a fost luată deși reprezentanții „Litera” au spus pentru Educație Privată că volumul „Profu’ crede că învăț” „este un pamflet, în stilul deja consacrat autoarei Elise de Rijck. Este o carte bine primită în toată lumea, iar alegerea de editare în România s-a datorat tocmai succesului de care seria de cărți-pamflet ale autoarei s-a bucurat la nivel internațional. ”
Reacția editurii vine după ce o învățătoare a semnalat în mediul online că volumul “Profu’ crede că învăț – caiet plin de idei ca să supraviețuiești anului școlar” a fost prezentată de o librărie drept Material educațional recomandată pentru grupa de vârstă 6-8 ani, deși conținutul nu era în concordanță cu această categorie. Fragmentele din carte publicate online au generat o adevărată dezbatere în rândul unei părți a părinților și a profesorilor, care au chestionat efectul pe care îl poate avea asupra comportamentului copiilor de 6-8 ani un volum cu subtitluri precum “Exersează-ți abilitățile de pupat în fund” sau cu mesaje grafice de tipul “Răzbună-te pentru acea dată când nu ai luat notă de trecere” sau “Dă cu capul aici”.
6 comments
Helas! Ce aud? Uniformizare? Madame ecrivain dumneata nu ai aflat că într-o lume liberă nu poți publica sau afirma orice? Că sunt atitudini care sunt interzise prin lege? De exemplu sa propovăduiești violența, sau terorismul. Ți se pare cumva, madam, că interzicerea acestor atitudini duce la uniformizare? Dacă atâta ai înțeles din viață ma intreb cum ai ajuns scriitoare? Că mi se pare ca nu prea ai înteles! Daca nu iți place ce-ți spun, atunci dă aici cu capul!
Bref! Cealaltă madam ecrivain! Ce spuneai mata? Că ,,doamna profesoara, vigilenta pământului, care preferă brusc înapoierea…” Păi doamna profesoară, măi madam, ti-a pus stiloul in mână si te-a invațat macar sa scrii corect gramatical, ca nu oi fi învățat singura în padure! Puțin respect sau ne faci sa credem ca nu prea ti-a plăcut școala și ai ieșit din ea traumatizată ca ai fost pusa sa înveți. Ia fa tu, drept pedeapsă, niste ,,exerciții de pupat …” undeva.
Că interzicerea cărții e un atentat asemănător celor legate de Çharlie sau care l-au implicat pe Rushdie? Păi, dacă ataci valorile fundamentale care au stat la baza unor civilizații la ce să te aștepți? Chiar putem avea orice atitudine sub pretextul ca suntem liberi? Chiar putem afirma orice, incălcând astfel libertatea și sensibilitățile altora? Pai, ceea ce faceți dumneavoastră pe plan spiritual cu așa-zisele valori tradiționale, in numele unui progresism vag si restrictiv, este egal cu gestul nazistilor de a arde cărți in piața publică. Dați cu ele de pământ, dărâmați statui, interziceți filme si cărți pentru ca ele jicnesc noile sensibilități iesite azi la lumină. Poftim ca am ajuns sa folosesc aceeași acuzație ca si dumneavoastră, dar aruncată in direcția opusă. Pai când distrugi o mitologie, un fel de a fi și gândi, sub pretextul că e nevoie de obiectivitate, de noutate, de mai stiu eu ce, nu faci decât sa creezi alta in loc, la fel de subiectivă precum prima si supusa altor vinovății!
Învătati democrația, că e grea! Trebuie sa arunci ce e stricat sau are gust rău, ca la o mâncare pe care o vrei gustoasă! Caci asta suntem: ființe care au simțul esteticului și se feresc de exagerări sau extremisme.
Și acum:publicitate!
Cartea respectivă e o mizerie de nedescris pentru oricine mai are bun simț și rațiune! Este mai mult decât evident că lumea se îndreaptă spre colaps….. din toate punctele de vedere!
Pentru copiii sub o anumita varsta cartea reprezinta echivalentul “fire in a crowded theatre”, asadar am trecut de faza libertatii de exprimare si intram in chestiuni mai grave. Daca se specifica ca nu e o carte pentru copii sub 16 ani, atunci ok, dar aceasta carte nu trebuia sa fie vreodata promovata ca literatura pentru copii, de asta avem filme x-rated samd. Desigur, nu ma astept postmodernistii woke sa inteleaga chestiuni precum ratiune, bun simt, responsabilitate.
Ei, da, univers orwellian. Daca o vreti pe piata, nu o puneti in librarii la carte pentru copii. O distribuiti altfel, de ex prin comanda online. Netul suporta orice. Dar cand esti librarie sau editura ai un filtru de calitate, in primul rand. Care e valoarea literara a cartii? (Ca ironia aia e grosiera si badarana, nimic sofisticat). Care e valoarea cognitiva, culturala, estetica, educationala? Daca raspunsul la toate astea e ceva care se apropie de zero atunci tu, ca librar, nu ai de ce sa o tii. Iar tu, ca editor, nu prea ai de ce sa prapadesti hartia pe ea.
Valoarea ei este umorul si faptul ca isi bate joc de toti capcaunii impaunati ca tine. Nu-ti place, n-o cumpara.