Scriitoarea Ioana Pârvulescu: Literatura îi modelează pe copii, le formează calitățile de mici, le deschide gustul pentru lume / Pe lângă literatura universală, importante sunt și cărțile de literatură română, ca să te ancoreze în spațiu, să nu fii ca o frunză în vânt

Literatura îi modelează pe copii, îi așază pe făgașul vieții și le formează calitățile de mici, spune scriitoarea Ioana Pârvulescu într-o intervenție la Radio România Cultural (RRC). Să citească „îi ajută, le deschide gustul pentru lume, pentru bine – cărțile sunt inestimabile ca valoare”, consideră Pârvulescu.

Scriitoarea a vorbit marți, 2 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, despre cărțile copilăriei sale și cea care i-a deschis orizontul pentru lectură și i-a influențat, ulterior, maniera de a scrie cărți pentru copii – „Antologia inocenței”.

• „Cărțile pentru copii, când sunt bune, au această valoare că ne formează. Cum spunea un prieten de-al meu, nu faci o casă pornind de la etajul șapte, o faci pornind de la bază. Și copiii sunt formați, de aceea e atât de importantă literatura pentru copii, pentru că îi modelează pe copii, îi așază pe făgașul vieții, le formează calitățile de mici. Îi ajută, le deschide gustul pentru lume, pentru bine – ce să spun, (cărțile – n.red.) sunt inestimabile ca valoare”, a declarat scriitoarea.

Pârvulescu a spus despre cum a tradus cărți ale copilăriei sale: „Eu însămi am tradus cărți ale copilăriei, am tradus Saint Exupery, am tradus poezii și aș traduce oricând cu plăcere o carte pentru copii. Dar, de fapt, mă gândeam cât de important e totuși ca și autorii români să scrie cărți pentru copii. Pentru că până la urmă avem nevoie și de repere”.

„Pe cât de importante sunt cărțile din literatura universală ca să deschidă lumea, pe atât de importante sunt și cărțile de literatură română pentru copii ca să te ancoreze în spațiu, în propriul spațiu, să nu fii ca o frunză în vânt sau ca un fir de sămânță de păpădie care nu știe unde se așază”, a adăugat scriitoarea, care este și profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București. Emisiunea completă, redată mai jos în articol.

„Această îmbinare între deschiderea universală și propriul spațiu în care te simți totuși bine și la locul său este foarte importantă. Și, din fericire, avem astăzi o mulțime de autori care scriu pentru copii. Chiar cred că e o tendință de creștere a interesului pentru această zonă și asta leagă și totdeauna pe un autor de un ilustrator, pentru că o carte fără ilustrație e fără rost, adică un copil are nevoie și de imagini”, a subliniat Pârvulescu la emisiunea „Orașul vorbește” de la postul public de radio.

Scriitoarea a povestit și despre cum scrie cărțile pentru copii și despre faptul că găsește un echilibru între joacă și seriozitate:

• „Eu nu mă cenzurez în cărțile pentru copii, dar nici nu mă prostesc. Adică, am mai spus, sunt împotriva acelor cărți de „prosteală”. Asta nu înseamnă că nu mă joc. Și spiritul ludic vine tot din „Antologia inocenței”, dar jocul este în același timp responsabilitate, pentru că are reguli și are nereguli și trebuie să știi că atunci când încalci o regulă se poate întâmpla ceva”.
• „Eu discut cu mult firesc cu copiii, n-am avut niciodată probleme de comunicare cu ei, tocmai pentru că îi iau în serios, fără a le permite orice, pentru că și aici e o greșeală – oamenii care își închipuie că poți să îi lași pe copii să facă orice. Nu, ei au nevoie de limite, de reguli. Ei chiar au nevoie să învețe că unele lucruri sunt posibile, se pot face, altele nu, că sunt consecințe. Dar totul trebuie cumva firesc să vină, să nu fie ceva ultra-gândit”.

Intervenția de la Radio a Ioanei Pârvulescu, redată integral mai jos:

„Moderatoare – Daria Ghiu: „La ei, totul e pentru prima dată. Ce e foarte bun e prima dată și ce e rău e prima dată. Când vorbești cu ei e ca și cum te-ai adresa unor ființe de pe altă planetă, cu alte simțuri, cele mai multe în plus, câteva în minus, cu alt trup, cu alt suflet și cu experiențe ieșite din comun. Copiilor le poți spune orice, le poți încredința toate problemele tale. Le vor primi cu gravitate, le vor înțelege, te vor ajuta. Copiii iau lumea în serios. Râsul lor nu e mai puțin serios decât plânsul. Viața lor e încăpătoare, lumea lor e nesfârșită”.

Așa se deschide cartea „Invizibilii”, semnată de Ioana Pârvulescu și o salut chiar acum. Vă mulțumesc că sunteți alături de noi astăzi. Bună dimineața!

Ioana Pârvulescu: Bună dimineața!

Moderatoare – Daria Ghiu: Am avut așa atât de multe ezitări cum să deschid dialogul nostru de astăzi cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, pentru că ne-a inspirat puternic postarea dumneavoastră de pe Facebook, aceea în care vorbeați despre „Antologia inocenței”, această carte fenomenală, apărută în 1972 la Editura Ion Creangă, „Cele 12 luni ale visului”, semnată de Iordan Chimet, spuneați că este o carte fundamentală a formării dumneavoastră și o carte în care ați crescut și în care continuați să locuiți. Această metaforă mi s-a părut extraordinară – cum o carte a copilăriei poate fi o casă pentru toată viața. O porți alături de tine și-ți este ca un soi de sprijin, nu, de-a lungul vieții, Ioana Pârvulescu .

Ioana Pârvulescu: Da, și cum spuneam și altădată, cărțile cresc în noi, noi creștem în ele. Iar această carte conține nenumărați autori, aproximativ 150 de texte, nu le-am numărat una câte una, ci am făcut o socoteală globală. Și acești autori, fie că existau deja în biblioteca mea, separat, de exemplu îmi amintesc că un autor pe care l-am descoperit aici (…) a intrat aproape simultan cu o carte întreagă în biblioteca mea.

Ce să mai vorbim de cei cunoscuți, pentru că, practic sunt toți autori din lumea întreagă și era o casă cosmopolită. Asta e important de spus. E toată literatura universală în „Antologia inocenței”, de la autori clasici de tip Shakespeare, e un fragment din „A douăsprezecea noapte”, până la autori avangardiști care mă fascinau. La 12 ani mi se părea extraordinar să citesc autori avangardiști, plus desene ale lor, tot așa, fie ale scriitorilor, fie de pictori de tip Paul Klee sau desene de Federico García Lorca.

Era un univers de descoperit, care a crescut odată cu mine și fiecare autor de acolo, aproape fiecare – sigur, sunt unii despre care n-am mai auzit nimic – a crescut odată cu mine, Rilke de pildă, din care am ajuns să traduc sau mulți alții. E foarte important să avem asemenea cărți în copilărie.

Moderatoare: Da, e o carte care se deschide cu Christian Morgenstern, „Cum memorează ștrengarul lunile anului” și ele dau practic cadrul cărții, pentru că este structurată pe fiecare lună a anului, o lună care devine un joc de cuvinte pentru copii: Ianuarie – Jagoarie, zebruarie, moartie, caprilie, maidan, junincă, iar fiecare lună este structurată.

„Jocuri de copii” este luna ianuarie, apoi avem jocuri de poeți, aventură, animale, natură, circuri. Foarte important modul în care se construiește această carte pas cu pas, cu toți acești autori, de la Ion Creangă la Tolstoi, Ion Barbu, Max Iacob, Alfred Jarry, Nina Cassian, Antoine de Saint-Exupéry.

Și mi se pare esențial ce ați spus, această avangardă pe care o vedem prezentă în partea vizuală, e un spectacol vizual pas cu pas această carte și mă gândesc că asupra realismul și avangarda în general are acest rol, nu, e foarte apropiată de fapt de copilărie și de modul în care funcționează mintea copiilor.

Ioana Pârvulescu: Nu numai. Pentru noi atunci avea și o valoare de care nu eram conștientă, evident, o valoare de libertate, pentru că trăiam într-o lume neliberă, iar cartea asta era libertatea absolută. De altfel, în copilăria noastră, cărțile toate aveau acest rol de a ne proiecta într-un univers deplin liber. Mă și mir că a putut să apară. Nici nu știu cum s-a putut acest lucru, dar a apărut, asta este important, și acolo erau toți autorii care poate altfel ar fi fost interziși. Bine, încă în 1972 eram la sfârșitul unei epoci de cât de cât deschidere.

Și se mai puteau citi autori de tip Eugen Ionescu, de pildă, cu poemele lui din „Elegii pentru ființe mici”. Și pentru că l-ați pomenit pe Christian Morgenstern, știu și acum pe dinafară un mic poem de aici: „Stă iepurele în livadă, crezând că nimeni nu-i să-l vadă, dar de pe un dâmb de vizavi, un om stă cu o lunetă și îl urmărește cu mult zel pe urecheatul mărunțel. Un om la rândul lui privit de-un zeu blajin și liniștit”.

Asta o știu de atunci, pe dinafară. Ulterior am tradus-o și eu, un pic altfel. Și traducătorii erau importanți. De pildă, îl avem pe Goethe tradus de Tudor Vianu, sau traducători de mare rafinament care apar în această antologie cu adevărat fabuloasă. Sunt atât de bucuroasă! Cărțile pentru copii, când sunt bune, au această valoare că ne formează.

Cum spunea un prieten de-al meu, nu faci o casă pornind de la etajul șapte, o faci pornind de la bază. Și copiii sunt formați, de aceea e atât de importantă literatura pentru copii, pentru că îi modelează pe copii, îi așază pe făgașul vieții, le formează calitățile de mici. Îi ajută, le deschide gustul pentru lume, pentru bine – ce să spun, sunt inestimabile ca valoare.

Moderatoare: Cuvântul înainte al cărții, semnat de Iordan Chimet, devine și un soi de eseu despre puritate, despre candoare. Se deschide cu un citat din Brâncuși – „În clipa când am încetat de a fi copii am murit”, de altfel Brâncuși e și el prezent cu niște desene fenomenale de-a lungul cărții. Mi se pare extraordinar. Aș vrea să vă întreb, să ajungem în această zonă a reeditărilor acelor cărți care ne-au format.

Atunci când ați postat această experiență și această întâlnire cu cartea lui Iordan Chimet s-a discutat despre imposibilitatea de a reedita o asemenea carte, pentru că sunt toate aceste reproduceri de artă, toate aceste texte care au nevoie, multe dintre ele, de drepturi. Hai să ne uităm puțin la alte cărți ale copilăriei și modul în care ele mai sunt prezente astăzi în spațiul public și în spațiul editorial, Ioana Pârvulescu.

Ioana Pârvulescu: Da, această carte aproape în întregime nu poate fi reeditată. Toate aceste desene sunt imposibil de obținut, ar costa îngrozitor de mult și cu atât mai mare evaluarea cărții. Dar acum se găsește online, din fericire, și, mă rog, cine nu o are fizic o poate măcar răsfoi online. În privința celorlalte cărți, sigur că reeditările sunt importante, cât mai frumos, cât mai bine. Eu însămi am tradus cărți ale copilăriei, am tradus Saint Exupery, am tradus poezii și aș traduce oricând cu plăcere o carte pentru copii.

Dar, de fapt, mă gândeam cât de important e totuși ca și autorii români să scrie cărți pentru copii. Pentru că până la urmă avem nevoie și de repere. Pe cât de importante sunt cărțile din literatura universală ca să deschidă lumea, pe atât de importante sunt și cărțile de literatură română pentru copii ca să te ancoreze în spațiu, în propriul spațiu, să nu fii ca o frunză în vânt sau ca un fir de sămânță de păpădie care nu știe unde se așază.

Și deci această îmbinare între deschiderea universală și propriul spațiu în care te simți totuși bine și la locul său este foarte importantă. Și, din fericire, avem astăzi o mulțime de autori care scriu pentru copii. Chiar cred că e o tendință de creștere a interesului pentru această zonă și asta leagă și totdeauna pe un autor de un ilustrator, pentru că o carte fără ilustrație e fără rost, adică un copil are nevoie și de imagini.

Moderatoare: Chiar îmi amintesc raportarea mea. Erau anumite cărți pentru copii, când eram mică, fără ilustrații și mi se păreau cele mai triste cărți din lume, efectiv le vedeam ca pe cărți care cărora le lipsește fericirea. Aș vrea să vă întreb pentru că am deschis interviul nostru cu acest citat din Invizibil. „Copiilor le poți spune orice, le poți încredința toate problemele tale”.

E foarte multă frumusețe aici și e și acel risc că le poți spune orice. Trebuie să fii foarte responsabil atunci când scrii o carte pentru copii. Cum s-a construit acest univers, Ioana Pârvulescu, atunci când vă dedicați cărților pentru copii? Cât de greu e să ai la îndemână toate aceste instrumente și să construiești o lume cu foarte multă responsabilitate?

Ioana Pârvulescu: Eu nu mă cenzurez în cărțile pentru copii, dar nici nu mă prostesc. Adică, am mai spus, sunt împotriva acelor cărți de, între ghilimele, prosteală. Asta nu înseamnă că nu mă joc. Și spiritul ludic vine tot din „Antologia inocenței”, dar jocul este în același timp responsabilitate, pentru că are reguli și are nereguli și trebuie să știi că atunci când încalci o regulă se poate întâmpla ceva.

Deci mie acest lucru îmi vine firesc. Eu discut cu mult firesc cu copiii, n-am avut niciodată probleme de comunicare cu ei, tocmai pentru că îi iau în serios, fără a le permite orice, pentru că și aici e o greșeală – oamenii care își închipuie că poți să îi lași pe copii să facă orice. Nu, ei au nevoie de limite, de reguli. Ei chiar au nevoie să învețe că unele lucruri sunt posibile, se pot face, altele nu, că sunt consecințe. Dar totul trebuie cumva firesc să vină, să nu fie ceva ultra-gândit.

Adică trebuie să-i iei în serios și asta mi se pare mie că fac. Iau în serios copiii cum știu – și îmi amintesc foarte bine că și eu la vârsta aceea eram probabil mai serioasă decât oricând am fost, luam viața mai în serios decât oricând și, în plus, există acea curiozitate a lor care efectiv îți face bine, pentru că ei sunt deschiși, ei vor să știe tot, le place să facă orice, să facă lucrurile pe care oamenii mari le fac cu neplăcere. Într-un aeroport, îmi amintesc, am văzut un copil care târa în troller încoace și încolo. Dacă un om mare ar fi fost pus să facă lucrul ăsta, ar fi fost groaznic, dar el o făcea cu un entuziasm și cu o bucurie nemaipomenită.

Moderatoare: Aș vrea să vă întreb despre „Trei zile nemaipomenite”, publicată în 2023, cu ilustrații de Anca Smărăndache. Important să spunem ilustratorul, așa cum spuneați și dumneavoastră, cât de important e această parte vizuală. Care este viața acestei cărți publicate de Humanitas Junior până acum? Unde se situează ea în relație cu cititorii mici?

Ioana Pârvulescu: Eu cred că foarte bine. Acuma reîncep să mă duc prin școli, căci atunci afli cum e primită cartea. Am fost la Târgul de la Timișoara și au venit o grămadă de copii să le semnez cartea și care o citiseră și mi-au spus impresii despre ea. Am fost de asemenea la două școli în Timișoara și experiența a fost minunată, dar numai așa poți să-ți dai seama care-i viața cărții, când te întâlnești cu cititorii ei, iar copiii spun foarte firesc ce au simțit și ce au trăit.

Mi-au spus mulți că veverițele sunt și pentru ei animăluțele preferate și alții mi-au spus despre alte animale. În orice caz, am avut reacții foarte bune. Și ilustrațiile îmi plac foarte mult. Au ceva ușor vintage și cred că se potrivesc cu spiritul cărții care vrea să iasă un pic din timp.

Moderatoare: Mi se pare fascinantă atenția ilustratorilor și a autorilor pentru copii pentru detalii, pentru că copiii sunt atenți la acele detalii, nu, cât de mici sunt ele, ele pot deveni vedetă pentru un copil, nu.

Ioana Pârvulescu: Exact. E foarte importantă atenția la detalii. Și Anca Smărăndache, la fel ca și mai înainte, Irina Dobrescu, au fost foarte atente la aceste detalii din cărțile mele și uneori chiar au observat lucruri la care eu nu mă gândisem. Și asta e minunat.

Moderatoare: Da, ele devin vedetă. Anumite lucruri mărunte, poate.Aaș vrea să vă întreb în finalul dialogului nostru, Ioana Pârvulescu cum este biroul dumneavoastră? Lucrați chiar și în paralel la cărți pentru copii și cărți, să le spunem, pentru oameni mari, dacă putem să le clasăm astfel. Cum arată lucrurile și munca la o carte pentru copii?

Ioana Pârvulescu: De obicei, când încep o carte pentru copii, o și termin. Ea poate fi scrisă mai repede decât un roman, evident, și mă captivează. Cartea asta ultima „Trei zile nemaipomenite” am scris-o cred că într-o lună de vară. Foarte ușor. E adevărat, m-am întrerupt din ce scriam, dar când m-am apucat de ea n-am mai lăsat-o, pentru că m-a prins acolo.

De citit, pot citi în paralel multe cărți și chiar mi se întâmplă, pentru că le citesc în funcție de dispoziția zilei, dacă vreau să mă binedispun, dacă am capul limpede să citesc un eseu, dacă în ziua aia îmi doresc să citesc o biografie sau lucruri de genul acesta, pe când la scris nu pot așa. Trebui să fiu într-un singur univers, că deja sunt în două în lumea în care trăiesc și în lumea din carte. Deci nu pot să fiu mai multe deodată.

Moderatoare: Iată o carte scrisă vara Trei zile nemaipomenite care începe cu o ninsoare: „A nins odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nins nu v-aș fi povestit”. E ca o fel de metaforă a imaginației, plonjezi într-o altă lume, deși poate fi cald în jurul tău, tu construiești o imagine cu multă zăpadă.

Ioana Pârvulescu: Da, și a fost un lucru interesant că, de câte ori am lansat cartea aceasta, a nins cu o zi înainte, cu o zi după. A fost ninsoare măcar la Brașov, dacă nu și în alte locuri.

Moderatoare: Da, a fost mai puțină zăpadă, cel puțin în București, în această iarnă. Mulțumesc foarte mult Ioana.

Ioana Pârvulescu: …Dar când lansat-o eu am fost zăpadă.

Moderatoare: Asta mi se pare absolut magic. E acea putere a lumii nevăzute de a se face prezentă în lumea noastră. Ioana Pârvulescu, vă mulțumesc mult pentru dialogul nostru într-o zi specială, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”.

Citește și:

Mircea Cărtărescu: Eu aș prefera să nu fiu în manuale ca autor. Pentru că dacă ești în manuale, devii plicticos. Dacă nu ești în manual, vei fi citit pe sub bancă, vei fi citit clandestin. Iar eu cred că așa se citește cu adevărat

Cercetătorul și filologul Ștefan Colceriu: Limbile latină și greacă veche sunt grele, iar în societate totul este la mintea cocoșului. Ne-am dezobișnuit să facem lucruri grele și, dacă vine vreo adversitate peste noi, ne poate doborî cu ușurință