Impactul întâlnirii tinerilor la școală și cu alți oameni în afară de profesorii de la cursuri este unul care le poate deschide un orizont către lectură și către a fi responsabili cu ei înșiși și deciziile pe care le iau în viață, spune într-un interviu pentru Edupedu.ro autoarea de cărți pentru copii Adina Popescu, care merge la orele de limba și literatura română atunci când este invitată și le vorbește copiilor despre ce înseamnă să fii scriitorul textelor pe care le au în față în manuale. Scriitorii contemporani însă fac acest lucru voluntar și nu au timp să facă față solicitărilor venite din partea profesorilor. O posibilă soluție ar fi un program național sprijinit de Ministerul Educației, este de părere Adina Popescu.
Pe lângă faptul că o cultură a cititului de mici începe pentru copii din momentul în care îi văd pe părinți, bunici și pe alții din jurul lor că citesc și că se informează, alt lucru care contează este „întâlnirea cu scriitorul, întâlnirea cu autorul” cărților dedicate copiilor, spune scriitoarea. „Lucrul acesta funcționează” și „acum e posibil. Când eram în școală nici nu se punea problema să vină un scriitor la școală, în carne și oase, să ne vorbească nouă despre cărți. Acum ar trebui”.
„Profesorii și-au dat seama că pentru copii e foarte important să vină un scriitor în școală. E foarte important să vină și un sportiv în școală cunoscut, pentru că vine cineva din afara universului școlar, o personalitate, să deschidă un alt orizont. Și sunt foarte mulți profesori care invită scriitori să participe la întâlniri cu elevii. Dar noi mergem cât putem, numai că și asta e o chestie care e mâncătoare de timp și e și un efort până la urmă.
Așa că cel mai bine ar fi să existe niște programe la nivel național, niște programe care să plece de la Ministerul Educației cu întâlnirile astea posibile între scriitori contemporani și copii, să existe și niște onorarii pentru scriitori. Sunt un fel de turnee prin școli.
Ar fi din nou, e important, asta am văzut prima oară în Germania, la Târgul de carte de la Leipzig, acum vreo 8 ani când a fost, dar între timp se întâmplă și la noi: autocare întregi de copii care vin cu școala la târgul de carte. Costumați în personajele preferate, merg la lansările anumitor cărți, iubesc anumiți scriitori, de fantasy să zicem, dar faptul că aduci copii la astfel de evenimente – îi apropii altfel de carte, e un contact mult mai direct, mai brut cu cartea decât cartea dintr-o bibliotecă, cartea dintr-o librărie”, consideră Adina Popescu.
„Faptul că la un moment dat văd un scriitor contează, este un model, e un om care a realizat ceva în viață și care poate să-i spună „măi, copile, vezi și tu, este școala aceasta, poate că până la urmă să te ajute la ceva” și care nu e profesorul lor”, spune autoarea de cărți pentru copii.
„Un alt aspect ar fi ca scriitorii să ajungă și la școlile de la țară. Cred că aici chiar ar putea să schimbe destine, adică să vadă un copil de la țară un scriitor de la București care a scris cartea pe care o are pe bancă mi se pare foarte important”, este de părere Popescu.
Absolventă de regie de film și fostă jurnalistă, Adina Popescu a dat în interviul pentru Edupedu.ro și exemplul unei corespondențe cu o elevă de clasa a VI-a din mediul rural căreia nu i-a venit să creadă că îi răspunde la mesaje omul care a scris textul care deschide manualul de pe care învață la limba și literatura română:
„(…) Mi-a scris o fetiță de la țară care m-a impresionat foarte mult că mi-a zis că „eu sunt singura din clasă care citește și toți copiii râd de mine că citesc, dar doamna profesoară spune că fac foarte bine că citesc”, clasa a VI-a. „Și uite, vreau să-ți pun întrebarea asta”. A pus o întrebare, parcă de unde îmi vine inspirația, și i-am răspuns. Vreau să zic că nu i-a venit să creadă că i-am răspuns: „vai, ce bucurie mi-ați făcut, o să-mi aduc aminte”. Chiar a zis: „peste 30 de ani o să-mi aduc aminte că mi-ați răspuns. De-abia aștept să arăt mailul colegilor și doamnei profesoare”. Vedeți cât de mult contează pentru un copil dintr-un mediu din acesta în care…
Ce perspective au ei acolo, dacă părinții nu sunt niște părinți bogați care să-i susțină mai departe, să meargă la o facultate, să meargă într-un oraș mai mare, vă dați seama că rămân acolo. Dar contează foarte mult. Și nu doar scriitori, ci și actori, regizori. Adică trebuie să ajungă niște oameni din domeniul cultural și în școlile astea unde nu ajunge nimeni. Sau în liceele industriale, liceele cu profil alimentar”, a spus scriitoarea.
„Edupedu.ro: Ce sfaturi aveți pentru părinți și profesori, ce ar putea face pentru ca cei mici și cei mari să îndrăgească cititul, să devină cititori smart?
Adina Popescu: În primul rând e important să vadă oameni citind în jurul lor, fie acasă, că îi văd pe părinți sau pe bunici și că există o bibliotecă, cum s-a întâmplat în cazul meu, fie ca la școală să o vadă pe profesoara de română citind o carte, alta decât cea pe care o predă la oră. Sau că există evenimente în biblioteca școlii legate de cărți. Important e să existe comunități, cluburile de lectură sunt idei foarte bune în care toți copiii citesc o carte și o dezbat la un moment dat sau îi fac măcar niște fișe de lectură. Acesta e un prim pas.
Al doilea pas ar fi, din punctul meu de vedere, și chiar lucrul acesta funcționează, întâlnirea cu scriitorul, întâlnirea cu autorul, ceea ce acum e posibil. Când eram în școală nici nu se punea problema să vină un scriitor la școală, în carne și oase, să ne vorbească nouă despre cărți. Acum ar trebui. Noi facem voluntariat, noi scriitorii. În povestea aceasta, de foarte multe ori noi suntem invitați.
Profesorii și-au dat seama că pentru copii e foarte important să vină un scriitor în școală. E foarte important să vină și un sportiv în școală cunoscut, pentru că vine cineva din afara universului școlar, o personalitate, să deschidă un alt orizont. Și sunt foarte mulți profesori care invită scriitori să participe la întâlniri cu elevii. Dar noi mergem cât putem, numai că și asta e o chestie care e mâncătoare de timp și e și un efort până la urmă.
Așa că cel mai bine ar fi să existe niște programe la nivel național, niște programe care să plece de la Ministerul Educației cu întâlnirile astea posibile între scriitori contemporani și copii, să existe și niște onorarii pentru scriitori. Sunt un fel de turnee prin școli. Ar fi din nou, e important, asta am văzut prima oară în Germania, la Târgul de carte de la Leipzig, acum vreo 8 ani când a fost, dar între timp se întâmplă și la noi: autocare întregi de copii care vin cu școala la târgul de carte. Costumați în personajele preferate, merg la lansările anumitor cărți, iubesc anumiți scriitori, de fantasy să zicem, dar faptul că aduci copii la astfel de evenimente – îi apropii altfel de carte, e un contact mult mai direct, mai brut cu cartea decât cartea dintr-o bibliotecă, cartea dintr-o librărie.
Deci e important să-i duci la evenimente literare, există foarte multe evenimente care sunt pentru ei. Acum există din nou foarte multe ateliere pentru copii, ateliere de creativitate, asta costă, e adevărat, nu orice părinte își permite să plătească 150 lei sâmbăta să-și ducă copilul la un atelier. Dar dacă pleacă din mediul educațional, de la profesori – și sunt foarte mulți profesori care sunt deschiși acum să facă alte lucruri în afară de lucrurile pe care le impune programa, mulți sunt foarte obosiți pentru că într-adevăr, meseria de profesor presupune și foarte multă birocrație, multe hârtii. Presiunea e foarte mare legată de examenele astea încă din clasa a V-a, nu mai contează decât Evaluarea Națională, după aceea la liceu e gogorița Bacului, cumva să-și găsească timp să facă și altceva dincolo de programa asta și dincolo de ceea ce li se cere la examen.
Să citească, să facă 5 minute de lectură. Am o prietenă profesoară la Buzău, la Colegiul Național Mihai Eminescu, Mihaela Nicolae, o profesoară extraordinară, care are de ani de zile acest moment de lectură în care ei citesc ceva dincolo de ceea ce le predă sau discută despre ceea ce citesc. Și sunt mulți profesori de limba română care vor să facă alte lucruri și sunt dedicați și vor să-i apropie pe copii de carte într-un alt mod.
Dar sunt și mulți cărora nu le pasă și care doar își fac așa pe bandă rulantă ceea ce trebuie să facă și asta e, deci pleacă din școală și din familie. Și părinții trebuie să încurajeze și să își ducă copiii la evenimente legate de carte sau să încurajeze pasiunea asta, să nu impună ”Citește!”, ci „hai să citim împreună cartea asta. E o carte pentru copii, o cumpărăm. O citesc și eu ca mamă, o citești și tu și după aia discutăm despre ea”. Nu „citește acolo”, eventual și cărți din copilăria lor.
Nu „Citește „Jules Verne”, citește „Cireșarii””, poate copiii n-au niciun chef de Jules Verne, de „Cireșarii”, dar dacă a zis părintele „a, eu citeam pe vremea ta o carte pe seară”, copilul se simte și complexat. Plus că sunt mult mai multe tentații acum, și eu recunosc că sunt gamer, eu abia mă abțin câteodată, adică mă joc destul de mult. Dacă aș avea un super joc în față și o carte, m-aș duce la joc. Impactul ăsta vizual și faptul că ești personaj într-o poveste și tu ești „caracterul” cum se zice e mult mai puternic decât cartea, n-ai ce să faci. Deci cumva trebuie îmbinate.
Ar trebui să fie niște programe la nivel de minister sau la nivel național în care să se întâmple niște lucruri legate, pentru că ceea ce facem noi este voluntariat sau facem cu sprijin din mediul privat”.
O întâlnire cu un scriitor ar putea schimba destine/ Întâlnirile online nu sunt o soluție
„Edupedu.ro: Acum în școli se desfășoară două săptămâni de programe educative speciale, altfel decât cele obișnuite – Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Vă pot găsi profesorii pentru interacțiuni cu elevii?
Adina Popescu: Profesorii chiar propun. Foarte mulți propun. Bine, acum depinde și de profesori, că sunt profesori care îmi scriu și foarte mulți spun „vă rog frumos, intrați [n. red. online] 10 minute la ora noastră de română”. Nu mi se pare o soluție să vezi pe un ecran 10 minute un scriitor. E ca și cum l-ai vedea la televizor, pentru că în clasă e un haos. Nu se aude nimic, nu poți să stai la un dialog. Deci tot întâlnirea asta fizică mi se pare importantă. Asta cu online acum e și o modă. Adică de când cu pandemia se poate orice, că avem online. Ei bine, nu se poate chiar orice.
Sigur că profesorii mă pot găsi, îmi scriu și în măsura în care le văd mesajele… îmi pot scrie pe Messenger, pe Facebook și eu întotdeauna răspund în funcție și de timpul pe care-l am. Asta cu întâlnirile online mi se pare că nu mai are niciun sens în momentul de față, în pandemie avea un sens. În măsura în care lipsa unor programe naționale sau unor programe ale unor asociații (…).
Eu mă nimeresc la Vâlcea, de exemplu, sau merg la Cluj la un festival, sigur că îmi pot găsi o jumătate de oră să mă duc și la o școală, să mă întâlnesc cu o clasă de copii, dar totul e în funcție, nefiind o chestie organizată, de programul nostru pe care îl avem. Știu că am avut discuția asta și cu alți scriitori care și ei sunt invitați și la un moment dat invitațiile sunt atât de multe încât nici ei nu mai fac față.
Profesorii n-au nicio vină, ei încearcă și au cele mai bune intenții și câteodată chiar îmi pare rău pentru că mesajele sunt foarte frumoase. „Copiii ar vrea să vă întâlnească, au citit cartea”, dar nu poți să le răspunzi tuturor. Și nici nu știu cum s-ar putea face. Poate niște turnee la un moment dat, dar editurile nu-și permit să le organizeze.
Deci un scriitor merge în 10 orașe din țară, să zicem, timp de o lună, orașe mici, că acolo e important. Deci, da, din nou, un alt aspect foarte important ar fi ca scriitorii să ajungă și la școlile de la țară. Cred că aici chiar ar putea să schimbe destine, adică să vadă un copil de la țară un scriitor de la București care a scris cartea pe care o are pe bancă mi se pare foarte important.
Dacă, de exemplu, mergi la Buzău, ar putea să se adune mai multe școli, să fie o întâlnire într-un amfiteatru care să fie pus la dispoziție. Și cred că la întâlnirile acestea ar fi important să nu fie aduși acolo toți copiii, ci doar copiii care într-adevăr sunt interesați, pentru că de foarte multe ori profesorii îi bagă pe toți la un loc, nu.
Sunt copii care sunt foarte buni la fotbal, ei nu vor rămâne cu ceva în minte așa cum rămâne un copil care are o înclinație spre citit, scris și literatură, adică sunt copii care chiar vor să participe și pe care îi văd dintr-o clasă de copii, cum am schimbat ceva în mintea a câtorva. Trei copii, poate, nu mai mult, dar pentru mine e suficient. Sunt trei copii care își vor aminti de întâlnirea asta și poate că undeva în viitor, nu știu, îi va ghida într-o parte sau în alta”.
O elevă i-a scris că nu i-a venit să creadă că tocmai i-a răspuns la mesaje
„Adina Popescu: Un exemplu foarte drăguț apropo de copii de la țară. Eu am în manualul de clasa a VI-a un text original care îl deschide și acolo e o temă, o cerință: ce întrebare aș trimite Adinei Popescu. La începutul anului de obicei primesc foarte multe întrebări pe Messenger și pe mail de la copii, adică își fac tema, practic. Și mi-a scris o fetiță de la țară care m-a impresionat foarte mult că mi-a zis că „eu sunt singura din clasă care citește și toți copiii râd de mine că citesc, dar doamna profesoară spune că fac foarte bine că citesc”, clasa a V-a. „Și uite, vreau să-ți pun întrebarea asta”.
A pus o întrebare, parcă de unde îmi vine inspirația, și i-am răspuns. Vreau să zic că nu i-a venit să creadă că i-am răspuns: „vai, ce bucurie mi-ați făcut, o să-mi aduc aminte”. Chiar a zis: „peste 30 de ani o să-mi aduc aminte că mi-ați răspuns. De-abia aștept să arăt mailul colegilor și doamnei profesoare”. Vedeți cât de mult contează pentru un copil dintr-un mediu din acesta care…
Ce perspective au ei acolo, dacă părinții nu sunt niște părinți bogați care să-i susțină mai departe, să meargă la o facultate, să meargă într-un oraș mai mare, vă dați seama că rămân acolo. Dar contează foarte mult. Și nu doar scriitori, ci și actori, regizori. Adică trebuie să ajungă niște oameni din domeniul cultural și în școlile astea unde nu ajunge nimeni. Sau în liceele industriale, liceele cu profil alimentar.
Am fost într-un proiect la un moment dat, care n-avea nicio legătură cu scrisul. Era ceva de educație media, educație civică în medii defavorizate, era un proiect cu bani europeni, anul trecut, chiar prin ianuarie am fost, și uite așa am ajuns prin Galați la un liceu alimentar. Am fost și la Turnu Măgurele, la un liceu tot așa cu profil tehnologic, vă dați seama, nu aveau nicio treabă cu literatura, eu le vorbeam despre educația civică, dar m-a impresionat foarte mult, pentru că în primul rând problema acolo este absenteismul, adică faptul că nu vin la școală, deci ei trebuie să fie convinși să-și termine studiile. Încep să lucreze ca să câștige bani, pentru că părinții nu au, sunt săraci, încep să aibă alte preocupări și nu vin la școală.
Faptul că la un moment dat văd un scriitor contează, este un model, e un om care a realizat ceva în viață și care poate să-i spună „măi, copile, vezi și tu, este școala asta, poate că până la urmă să te ajute la ceva” și care nu e profesorul lor”.
Citește interviul integral cu Adina Popescu.
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.