Școlile trebuie să comunice elevilor și părinților până pe 1 octombrie când sunt ”Școala altfel”, „Săptămâna verde” și vacanța mobilă din februarie, prevede ordinul cu structura anului școlar 2023-2024

25.114 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Școlile trebuie să informeze elevii și părinții cu privire la perioadele în care se vor organiza programele Săptămâna „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, dar și despre perioada de 7 zile în care va fi vacanța mobilă din lunile februarie-martie 2024, după cum prevede ordinul cu structura anului școlar curent. Termenul de informare este data de 1 octombrie. Amintim că primul modul durează până pe 28 octombrie când, vineri, începe vacanța de toamnă de o săptămână pentru toți elevii.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ, potrivit ordinului ministrului Educației 3.800 din luna martie care aprobă structura anului școlar 2023-2024. Cele două programe se planifică în module diferite, mai prevede documentul.

„Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2023, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia”, conform ordinului.

  • Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Acest lucru înseamnă că săptămânile în care sunt zile libere legale nu pot fi alese pentru cele două programe naționale de activități, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Sorin Ion din Ministerul Educației. Un exemplu de astfel de săptămână este 2-6 octombrie, perioadă în care, ziua de joi, 5 octombrie, este Ziua Educației, liberă legală prin Contractul Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de învățământ.

În ceea ce privește școlile din București și organizarea din perioada următoare, niciun program național nu poate fi pus în săptămâna 23-27 octombrie, pentru că vineri, 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou, este zi liberă legală prin CCM la nivel de Învățământ Preuniversitar în Capitală, confirmă pentru Edupedu.ro Cornelia Popa-Stavri de la FSLI București.

Amintim că harta vacanțelor de schi din februarie 2024 a fost publicată de Ministerul Educației: a treia săptămână din lună, aleasă în cele mai multe județe.

Foto: captură – Monitorul Oficial
Citește și:
OFICIAL Evaluarea Națională 2024 începe în data de 25 iunie. Calendarul examenului pentru elevii de clasa a VIII-a
OFICIAL Bacalaureat 2024 începe pe 17 iunie cu proba de limba română oral. Probele scrise au loc între 1 și 5 iulie, cu o zi liberă între proba obligatorie și proba la alegere / Calendarul examenului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care 2.500 de școli vor primi granturi de 200.000 de euro pentru a reduce abandonul școlar, aprobat în ședința Executivului de joi. Cîmpeanu: Este vorba de școli cu număr redus de elevi, din mediul rural, acolo unde rata de abandon în 2020 a fost de 26%

Executivul a aprobat, joi, Hotărârea de Guvern pentru lansarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care va da undă verde pentru fondurile de 3,7 miliarde de euro destinate Educației pe…
Vezi articolul

Ce se poate întâmpla cu titlul de doctor al lui Lucian Bode, după decizia de plagiat: Reprezentantul CNATDCU Mircea Dumitru face trimitere la rolul instanței, deoarece Consiliul care se ocupa în mod normal de doctoratele plagiate “nu are posibilitatea să mai facă nimic”

“Aici este decizia unui judecător”, a răspunsa miercuri, la Euronews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului care avea în mod normal în atribuții verificarea acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat, atunci…
Vezi articolul

Elefantul din cameră, noua lege a salarizării, nu ar fi existat în discuțiile cu sindicatele din Educație de la Guvern. De la Palatul Victoria anunțul oficial este că Marcel Ciolacu și liderii FSE și FSLI au vorbit despre programe sociale și investiții în educație 

Discuțiile de la Guvern de luni, 16 octombrie, au fost legate programe sociale și investiții în Educație dar și demararea unor acțiuni privind “eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ”,…
Vezi articolul

Profesorii care vor scrie noile planuri-cadru pentru liceu, aleși prin selecție publică și plătiți pentru participarea în comisii. Cine poate aplica și când se lansează înscrierile – DOCUMENT

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică procedura care reglementează cine poate face parte din comisiile de elaborare și de validare a planurilor-cadru de învățământ. Acestea vor sta la baza…
Vezi articolul