Școlile trebuie să anunțe elevii și părinții până la 1 aprilie, în mai puțin de o lună, când va fi vacanța mobilă din 2026 și datele pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde din anul școlar 2025-2026

52.086 de vizualizări
Foto: © Neirfy | Dreamstime.com
Până la 1 aprilie 2025 școlile trebuie să anunțe părinții și elevii când se desfășoară programele Săptămâna Verde și Școala Altfel în anul școlar viitor, potrivit ordinului privind structura anului școlar 2025-2026, publicat pe 10 martie în Monitorul Oficial. De asemenea, școlile trebuie să anunțe și când va fi vacanța mobilă din 2026, care diferă de la județ la județ.

Școlile au termen mai puțin de o lună, până la 1 aprilie 2025, să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”, potrivit ordinului privind structura anului școlar 2025-2026.

Anul acesta ordinul a fost publicat mai târziu decât anul trecut, lăsând mai puțin timp pentru școli pentru a planifica programele și vacanța mobilă.

Pentru vacanța mobilă, școlile de obicei aplică chestionare părinților pentru ca apoi Inspectoratul școlar județean să stabilească perioada de vacanță mobilă. Aceasta trebuie să fie organizată după al treilea modul școlar.

Potrivit ordinului de ministru privind structura anului școlar 2025-2026, pentru vacanța mobilă există trei variante de unde pot alege părinții:

  • 9 -15 februarie 2026
  • 16 – 22 februarie 2026
  • 23 februarie -1 martie 202
Despre programele Școala Altfel și Săptămâna Verde

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: 

Intervale de cursuri:

Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Citește și:
Calendarul anului școlar 2025-2026, publicat în Monitorul Oficial. Cursurile încep pe 8 septembrie și se încheie pe 19 iunie


5 comments
  1. Eu nu știu nici când e vacanța bogaților, pardon, vacanța de ski, de unde vrea ministerul să știu când apar SA/SV?! Păi nu sunt stabilite de CP/CA în baza unor discuții legate de fonduri, nevoi, tipuri de activități și alte alea?!

    O să văd ce visez la noapte, comunic ce-am visat părinților în 1 aprilie, și dacă-i mint, le spun la anul că era o păcăleală. Așa, ca ministerul ”educației”.

  2. chiar aveam pretenții la actualul ministru. dar mi-am dat seama că nu diferă cu nimic de înaintașii dumnealui. asta este urgenta ministerului și a școlilor? să anunțe in 2 săptămâni când sunt acele 2 săptămâni?! pe cine interesează prostiile astea cu un an înainte? o mare bătaie de joc! niste papagalii…

    1. Părinții care țin cont de acestea și nu iau copiii din timpul cursurilor dc sunt genul care își planifica vacantele cu 6 luni-1an înainte. atât firmele de turism cât și statul dorește sa își facă o previziune de venituri la buget cât mai devreme posibil pt a știi ce cheltuieli pot angaja. sunt unii ce își planifica vacanta de primăvară viitoare încă din primăvară asta, ca o repetiție, dacă au avut parte anul acesta de o vacanta f plăcută.

    2. @rene, subscriu. gargara multa la tv și subțirime a ideilor.acest minister ar trebui împărțit în 2 sau chiar 3, preșcolar, preuniversitar și universitar. iar ministrul sa fie doar un coordonator în privința deciziilor celor 3. ministerul e condus de ani de zile de niste diletanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: După 8 zile de grevă în luna mai, avem colegi care au mai primit 85 de lei salariu. Și sunt hotărâți să continue / Declarațiile necugetate venite din partea factorului decizional, la cel mai înalt nivel, ne-au dus în situația în care pur și simplu nu mai vorbim de grevă generală, vorbim de o revoltă în rândul corpului profesoral

Primele zile de grevă le-au afectat mult salariul pe luna mai al celor care sunt angajați în acest conflict de muncă, a declarat liderul sindical Marius Nistor. Acesta a dat,…
Vezi articolul

Lipsa transportului elevilor se corelează direct cu neparticiparea la Bacalaureat, arată cercetarea Institutului de Științe ale Educației / Programe de educație remedială încă din clasa a IX-a și asigurarea unei mese calde pentru liceenii navetiști, printre recomandările specialiștilor

Lipsa transportului elevilor către școală este una dintre cauzele principale care duce la absenteism la ore. Elevii nu pot ajunge astfel nici la pregătirea pentru Bacalaureat sau ore remediale și…
Vezi articolul

Vasile Mihăilă, director de liceu în Constanța: Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi. Vedem cum copiii primesc burse din ce în ce mai ușor, au deja masă caldă – și atunci școala trebuie să devină un hub cu integrare socială și psihologi

Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi, iar directorii de școli trebuie să fie pregătiți să transforme unitățile de învățământ pe care le conduc în huburi…
Vezi articolul

Eu nu mai vreau să trimit coroane și flori la familii îndoliate. Să înțelegem cu toții că este un efort național, așa cum au făcut și alte țări. Nu putem să fim numai noi într-o insulă – Valeria Herdea, medic pediatru

„Vaccinarea produce câteva efecte locale. Boala produce efecte dramatice. Având copii în îngrijire cu tulburări de comportament, cu tulburări de apetit, cu tulburări de somn, care sunt agitați, sunt hiperactivi,…
Vezi articolul