Toate instituțiile de învățământ preuniversitar, școli, grădinițe și licee sunt închise mâine, 27 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila pentru Edupedu.ro. Într-o postare pe Facebook, prefectul și inspectorul școlar general au transmis recomandarea ca orele să fie ținute online, unde este posibil. Cod roșu a fost anunțat până la ora 16 și în Tulcea, Galați și Constanța, dar încă nu este clar dacă mâine vor rămâne închise și aici școlile, după weekend.
UPDATE: În jurul orei 16:30, duminică, Ministerul Educației a anunțat că toate școlile și grădinițele din județele din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea vor fi închise luni
„Având în vedere că ANM a emis cod portocaliu până la ora 20 ninsori viscol, avem deja cod roșu până azi la ora 16, toate drumurile sunt inchise și este posibil să fie prelungite aceste avertizări meteorologice în condiții de iarnă, nu se stie in ce masura se va putea ajunge la școală mâine dimineață. Așa că s-a luat hotărârea ca toate școlile din județul Brăila, toate instituțiile de învățământ să aibă activitatea fizică suspendată luni, 27 noiembrie 2023”, a declarat pentru Edupedu.ro colonelul Stoian Stefan, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.
Adin Boboc, prefectul de Brăila, împreună cu inspectorul școlar general Cătălin Canciu a scris pe Facebook că „acolo unde există posibilitatea”, cursurile „se vor desfășura în format online”.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare Cod roşu de viscol valabilă până la ora 16:00, în localităţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila, scrie Agerpres.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h, viscol, vizibilitate redusă spre zero.
De asemenea, până la ora 20:00, este în vigoare un Cod portocaliu de viscol în estul şi nord-estul Munteniei, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
În intervalul menţionat, în estul şi nord-estul Munteniei, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale de 90…110 km/h, va ninge şi va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
ANM a emis şi o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, temporar viscol, valabil până la 20:00, în vestul şi sudul Olteniei, jumătatea sudică a Munteniei, local în Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei. Conform meteorologilor, vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 50…65 km/h şi pe arii restrânse va fi viscol şi vizibilitate scăzută
Articol în curs de actualizare
Foto: 49762064 © Jmweb7 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.