Toți profesorii, directorii din România merită să își facă meseria de dascăli cât mai ușor și fără stres. La fel, colegii din Secretariate sunt îndreptățiți să lucreze mai simplu, fără stres. Acestea nu sunt vise, deziderate ale unui sistem educațional ideal, ci realități ale multor școli din România care beneficiază deja cu succes de un catalog electronic. Ca inventator al catalogului electronic acum 14 ani și lider al digitalizării educației în România, Adservio s-a implicat direct în lansarea și continuarea programului pilot susținut de Ministerul Educației și salută decizia Ministerului Educației de a prelungi perioada de înscriere a școlilor în program până la 21.07.2023.
Rezultatele acestui program ne arată îmbunătățiri substanțiale în toate școlile care au optat pentru catalogul electronic până acum. Experiența școlilor Adservio, cele mai multe înscrise în pilot, confirmă avantajele extraordinare pentru toți cei implicați procesul educațional:
- Acces instant la toate cataloagele – eliminați efortul de a căuta catalogul fizic în cancelarie, la alți colegi și riscurile lăsării nesupravegheate ale acestuia. Cu o simplă accesare a laptopului, telefonului sau tabletei, toate informațiile clasei sunt găsite instant, în format digital;
- Introducerea rapidă a notelor și absențelor – cu un simplu click, notați elevii și consemnați absențele și comportamentul lor, cu eliminarea riscului ca profesorii să marcheze aceste date în rubrici greșite;
- Comunicare rapidă cu părinții – toate informațiile despre note, absențe și comportament sunt trimise instant către părinți, ca notificări în aplicația Adservio de mobil;
- Mediile se calculează automat – Profesorii salvează timpul destinat calculului mediilor. Catalogul electronic le generează automat, actualizat la ultimele standarde de calcul stabilite de Ministerul Educației.
Adservio îndeplinește 100% standardele tehnice și de securitate a platformelor de gestiune a activităților școlare stabilite prin ordinului ME 3.896 din 28 martie 2023. În acest sens, platforma este auditată de KPMG, unul din liderii mondiali în securitate cibernetică.
Oferta unică pentru școlile care își doresc să se înscrie în programul pilot
Adservio este catalogul electronic cel mai ușor și plăcut de utilizat pentru școlile care doresc să facă trecerea la un sistem digital de notare. Echipa noastră de Relații Clienți vă oferă gratuit training pentru toți colegii dumneavoastră care vor folosi catalogul. Din experiența celor peste 1.150 de implementări la școlile din România, atât din mediul urban, cât și rural, vă putem confirma că absolut toți profesorii vor învăța să noteze digital într-o singură zi, indiferent de gradul lor de familiarizare cu digitalizarea.
Pentru a încuraja inițiativa Ministerului Educației, Adservio susține înscrierea în programul pilot printr-o ofertă unică. În acest sens, doritorii sunt încurajați să solicite aici oferta pentru școală.
BONUS 1: Certificate de competențe digitale pentru toți profesorii din școala dvs.
Profesorii care folosesc Adservio primesc direct în platformă două certificate: de formare și competențe digitale, care îi ajută prin puncte bonus la portofoliul didactic.
BONUS 2: Comunicare instantă cu părinții
Părinții sunt mai implicați și comunică rapid cu școala datorită faptului că sunt la curent cu activitatea școlară a copilului, fapt care va permite intervenția la timp în situația în care rezultatele elevilor încep să scadă.
Înscrierea în programul pilot pentru catalogul electronic se face simplu, doar printr-o cerere către ISJ, după modelul de pe acest link. Precizăm în mod special că nu trebuie să completați formularul standard pentru unitate-pilot, care se aplică pentru alte tipuri de pilotări.
În 2 ani de pilotare a catalogului electronic prin ME, marea majoritate a școlilor a ales Adservio
Decizia Ministerului Educației de prelungire a înscrierii în pilot vine în urma succesului primilor 2 ani școlari în care a funcționat programul. În primul an de implementare, programul a atras 248 de școli care au consemnat note și absențe exclusiv digital. În următorul an, numărul aproape s-a triplat, însumând un total de 742 de școli care au consemnat activitatea școlară a elevilor în catalogul electronic, cele mai multe dintre ele folosind catalogul Adservio.
Potrivit proiectului semnat de Ministerul Educației în 2019, situația școlară, care include note, absențe și rezultate la evaluări, se consemnează exclusiv în catalogul electronic. Catalogul electronic se tipărește, avizează și arhivează de directorul unității de învățământ, la finalul anului școlar. Cu Adservio, descărcarea și tipărirea catalogului electronic la sfârșit de an școlar se face simplu, în deplină conformitate cu exigențele Ministerului Educației. De altfel, calculul mediei este actualizat la noua metodă de calcul cu a 3-a zecimală, fapt care va elimina eventualele erori de calcul.
Directorii Adservio confirmă beneficiile catalogului electronic
Utilizarea exclusivă a catalogului online a însemnat ușurarea muncii profesorilor, eliminarea erorilor de calcul a mediilor și îmbunătățirea relației cu părinții. Iată ce au menționat directorii școlilor din programul-pilot 2022-2023:
Colegiul Național „Mircea Eliade” Galați: „Cel mai mare avantaj adus de utilizarea exclusivă a catalogului electronic este notarea multiplă (în cazul testelor), motivarea automată la înregistrarea unei adeverințe/ învoiri. Părinții sunt informați permanent despre situația școlară a copiilor, despre activitățile derulate la nivelul școlii.”
Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași: „Este firesc ca punctul central de interes al părinților, în mediul școlar, să fie cel legat de situația școlară. În acest context, aceștia au acces instant și facil la note, absenţe, dar și medii. În egală măsură, părinții au posibilitatea de a contacta profesorii în mod direct și, de asemenea, au posibilitatea de a fi contactați direct de către profesorii elevului.”
Colegiul Național „Mircea Eliade” Sighișoara: „Odată cu implementarea catalogului electronic exclusiv, s-a mărit durata de timp alocată procesului de predare-evaluare. Documentele care se pot tipări din aplicație au un aspect îngrijit (fără ștersături, corecturi, etc).”
Statisticile obținute din pilotarea catalogului electronic demonstrează eficiența și avantajele utilizării Adservio
În urma implementării catalogului electronic și utilizării exclusive a acestuia prin intermediul programului-pilot, școlile au transmis feedback cu privire la modalitatea de lucru cu Adservio. Concluziile directorilor care au fost intervievați sunt prezentate mai jos:
- Peste 95% dintre școli au estimat că au câștigat min. 4-6 ore pe săptămână datorită utilizării exclusive Adservio;
- Peste 97% dintre școli au declarat că sunt foarte mulțumite de comunicarea cu echipa Adservio;
- Peste 80% dintre școli au declarat că procesul de implementare al platformei a fost destul de ușor;
- Toate școlile Adservio au recunoscut îmbunătățirea relației profesor – elev – părinte.
Educația din România își poate câștiga locul pe care îl merită doar prin deschiderea unor directori vizionari, ca dumneavoastră. Prin înscrierea școlii în programul-pilot al Ministerului, Educației, putem face împreună ca activitatea profesorilor să fie mult mai simplă și plăcută.