Școlile să poată trece cursurile în online la pragul de 6 la mie, prin decizia Consiliului de Administrație, cere Federația Asociațiilor de Părinți ministerelor Educației și Sănătății

108.383 de vizualizări
Iulian Cristache / Foto: gov.ro
Reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți solicită ministrului Educației și ministrului Sănătății să modifice legislația astfel încât școlile să poată suspenda predarea față în față și trece online, prin decizia Consiliului de Administrație, atunci când în localitate rata de incidență depășește 6/1000. În apelul lor, ei solicită, totodată, să se garanteze accesul la școala online pentru elevii cu o serie de boli și afecțiuni.

În privința posibilității de trecere a școlii în online când e atins pragul de 6/1000, apelul organizației menționează:

  • “Vă adresăm rugămintea ca, în interesul superior al copiilor/elevilor, să dispuneți, în regim de urgență, modificarea Art. 6 din Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, în sensul permiterii suspendării activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar – consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliul şcolar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate.”

Același document listează bolile și afecțiunile pentru care un elev să aibă garantată posibilitatea de a face școală online:

  • “Totodată vă solicităm ca prin actul normativ de completare a Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021 să se garanteze desfăşurarea procesului educaţional online pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor.”
Mesajul integral al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți:

În atentia:

Domnului Ministru al Educației, Sorin-Mihai CÎMPEANU

Domnului Ministru al Sănătății, Cseke-Attila ZOLTÁN

Domnilor Ministri,

Constatând că actuala procedură rezultată din aplicarea prevederilor Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, cu modificările ulterioare, este greoaie, costisitoare din punct de vedere al timpului, energiei investite și a riscurilor, 

având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, privind principiile care guvernează învăţământul preuniversitar – „principiul descentralizării – în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces” şi „principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia”,

având în vedere dispoziţiile art. 5  din acelaşi act normativ: „În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între  acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi.”

          Vă adresăm rugămintea ca, în interesul superior al copiilor/elevilor, să dispuneți, în regim de urgență, modificarea Art. 6 din Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, în sensul permiterii suspendării activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar – consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliul şcolar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate. 

În acest sens, consiliul de administratie al unitatii de invatamant nu va putea adopta o decizie in sensul celor de mai sus in lipsa unei dovezi privind consultarea prealabilă a, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliului şcolar al elevilor de la nivelul U.I. de nivel liceal/postliceal.

Totodată vă solicităm ca prin actul normativ de completare a Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021 să se garanteze desfăşurarea procesului educaţional online pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor.

Solicităm ca actul normativ de modificare a Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate, eficiență dar şi suplețe pentru a realiza îmbinarea caracterului de stabilitate a reglementării cu cerințele de perspectivă ale realității sociale în contextul pandemiei generate de COVID-19.

Totodată, în temeiul art. 3 lit. f) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, vă adresăm rugămintea ca propunerea/draftul de act normativ să fie supus consultării conducerii federaţiei înaintea aprobării.

          Federaţia noastră a susținut permanent necesitatea desfășurării cursurilor cu prezență fizică a elevilor si suntem pe deplin conștienți de dezavantajele școlii online, însă, nu putem pune în pericol sănătatea copiilor și a familiilor noastre.

           În condițiile în care rata incidenței cumulate a cazurilor covid-19 la 1000 de locuitori crește alarmant de la o zi la alta, sistemul medical este suprasolicitat, infrastructura şcolară și resursele existente sunt deficitare, riscul îmbolnăvirii elevilor se mărește exponențial.

          Sunt, deja, peste 17.000 de elevi și personal angajat confirmați cu Covid-19, avem decese în rândul cadrelor didactice și copiilor, secțiile ATI sunt pline iar presiunea pe sistemul medical este uriașă. 

          Chiar și acolo unde școlile dispun de toate resursele necesare, sunt situații în care populația şcolară este numeroasă şi elevii interacționează, inevitabil. Este utopic să considerăm că pot fi respectate, permanent, toate măsurile igienico-sanitare, mai ales când este vorba de copii mici.

          Elevii parcurg distanțe lungi între casă și școală, cu mijloace de transport în comun, la ore de trafic intens, astfel existând un risc uriaș de infectare în timpul mobilității.

          Există numeroși elevi care au afecțiuni cronice sau provin din familii ai căror membri au astfel de  boli pentru care nu pot fi scutiți de prezența fizică în școală. Chiar dacă sunt vaccinați, riscul îmbolnăvirii nu este exclus iar afecțiunile de care suferă pot duce la dezvoltarea unor forme severe.

          Lipsa testării periodice a elevilor cu teste noninvazive, modul deficitar(uneori inexistent) în care se efectuează testarea la cerere, pentru elevii simptomatici sau în a 8-a zi de la data suspendării cursurilor pentru o clasă,  în cadrul cabinetelor medicale școlare, este un alt motiv de îngrijorare cu privire la continuare activității didactice în condiții de siguranță.

          De aceea, Domnilor Ministri, considerăm că este imperios necesar ca, acolo unde se impune, elevii să urmeze cursurile in sistem online și vă rugăm să analizați solicitarea noastră cu toată seriozitatea și responsabilitatea funcțiilor pe care le dețineți, luând în considerare toate motivele expuse anterior.

Cu toată consideraţia,

PREŞEDINTE, Iulian CRISTACHE”


88 comments
  1. De toată jena, cum să comparați mall-urile cu sălile de clasă. Stau 30 de persoane închise în același spațiu, unde trebuie avut în vedere că în pauze, cât mănâncă și așa, masca este dată la o parte, ca să nu zic că este dată și fără să fie nevoie de mâncare. Trebuie luate în vedere și mijloacele de transport în comun care sunt pline peste măsură la orele de vârf, unde pe timpul acesta puțin sunt aerisite corespunzător. Iar decât hibrid, mai bine toți ori acasă, ori la școală. Ar fi de preferat măcar în anotimpul rece, când este vorba de imunitatea scăzută a unora dintre elevi să se facă online, revenindu-se astfel în primăvară poate, când se trece peste acest val. Părinți, nu vă mai îngrijorați de timpul petrecut în fața tabletelor și panicați-vă când vine vorba să-i bombardați cu pastile pentru ca nu se pot ridica din pat. Haideți să prevenim, decât să tratăm. Învățătura se poate recupera, sănătatea mai greu.

  2. Ei cred ca așa ii obliga pe părinți sa se vaccineze, pai suntem vaccinați cu totii, dar degeaba. De o luna de când a început scoala, copii stau ba in carantina cu covid, ba răciți ca iau de la scoala uitându-se pe pereti evident ca nu se face online decât pentru cei cu dosar. Ipocrizie de la cap la coada in învățământ.

  3. “Această “Asociație a părinților” ar trebui să ceară și părerea elevilor.” zicea o eleva.
    Serios?
    Pai sa intrebam si soferii daca vor sa nu sa dea prioritate pietonilor pe zebra, atunci.
    Sa intrebam adultii daca n-ar vrea sa mearga la munca doar o zi pe saptamana.
    Sa intrebam firmele daca n-ar vrea sa nu mai plateasca impozite.
    Dragilor, exista reguli care sunt si trebuie sa fie “nedemocratice” si im democratie.
    Nu poti sa intri intr-o biserica, de exemplu, complet dezbracat, doar fiindca asa te simti “tu insuti” si e democratie.
    Poate am impins prea departe exemplele, dar mintea unora trebuie sa vada “poze” pe care le pot intelege fara efort neuronal prea mare.

  4. Domnilor care poate a-ti trecut prin boala, și eu am trecut și totuși destul de greu, eu cu fetita cea marea am trecut prin multe boli care nu am auzit pana atunci de ele , febra mare tuse , împachetări cu cearșaful, de zăcea ca o leguma, și totuși am trecut capul sus trebuie sa trecem peste orice. NU opriți școlile, lăsați sa funcționeze, doar cei care credeți ca nu doriți sa fie expuși sa stea acasă exista aprobări medicale…Știți ce înseamnă HERPANGINA, MONONUCLEOZA INFECTIOASA, nu cred ca știți unii dintre voi…..pentru mine Covid a fost a fost minciună, la una din boli se umfla organele în corp inclusiv splina, și gândiți-vă la un copil de 5 ani zi sa nu sară, sa nu se lovească. Sa îl scoți dimineața devreme și seara târziu în parc sa nu aibă contact cu copiii, căci la orice lovitura,zdruncinata risca ruptura de splina…TREZITI-VA ROMANI

  5. Îmi cer scuze, care Administrație a părinților, eu cred ca toți avem dreptul la curând în aceasta administrație despre care vorbiți, de obicei primim niște foi pe care sa le semnam,în care sa ne dam acordul sau Nu….sau asta mai este o alta manevra a celor de la minister, părerea mea este ca copii sa meargă la școală., câte îmbolnăviri au fost în rândul copiilor oamenibuni???? De exemplu în scola noastră nu a fost nici un caz de COVID. Si au făcut online , nu știu ce însemna pentru voi ONLINE , dar pentru mine însemna COMODITATEA PROFESORILOR, SI PUTUROSENIA ELEVILOR.Eu zic sa va treziți un pic ,copii când ajung în pragul examenelor știți cum e vorba aceea ” au trecut ca Vodă prin loboda “asa trec și copii noștri, ei au de suferit nu ministerul, nu profesorii cei noi părinții. Care au bani sa își mediteze copii este bine, dar haideți sa vedem și cealaltă latura.

    1. In liceul in care invata copilul meu, in fiecare clasa a fost cel putin cate un caz de covid.Vorbiti in nume personal si nu mai generalizati.

  6. Îmi cer scuze, care Administrație a părinților, eu cred ca toți avem dreptul la curând în aceasta administrație despre care vorbiți, de obicei primim niște foi pe care sa le semnam,în care sa ne dam acordul sau Nu….sau asta mai este o alta manevra a celor de la minister, părerea mea este ca copii sa meargă la școală., câte îmbolnăviri au fost în rândul copiilor oameni buni???? De exemplu în scola noastră nu a fost nici un caz de COVID. Si au făcut online , nu știu ce însemna pentru voi ONLINE , dar pentru mine însemna COMODITATEA PROFESORILOR, SI PUTUROSENIA ELEVILOR.Eu zic sa va treziți un pic ,copii când ajung în pragul examenelor știți cum e vorba aceea ” au trecut ca Vodă prin loboda “asa trec și copii noștri, ei au de suferit nu ministerul, nu profesorii cei noi părinții. Care au bani sa își mediteze copii este bine, dar haideți sa vedem și cealaltă latura.

  7. Sunt părinte și nu sunt de acord cu școala online. Dacă am copilul bolnav il tin acasa, cei care își doresc sa ii protejeze e foarte bine sa învețe online. Copilul meu sa mearga la scoala, alături de ceilalți copii sănătoși. Asociația părinților sa învețe online, sa muncească online și sa mănânce online, sa nu ne reprezinte pe noi parintii, care nu suntem de acord cu școala online. Eu nu am treaba cu nici o asociație.

  8. Cine e și asociația asta? As vrea sa știu și eu dacă ei se gândesc la copii de clasele primare? Ba nenorociților, cum sa stea un copil în fața tabletei 4-5 ore?voi sunteți retardați? Va bateți joc în ultimul hal de copii noștri, nu e destul ca sunt obligați sa stea cu masca 4 ore la școala?idioți dracu.

  9. La școală nu ca este covid dar mall-urile sunt pline . S-a văzut și în valurile precedente. E bine în online ca este timp si de Mall.

  10. Practicați numai dezinformări! In ce comunicat oficial se vorbește de un procent mare de vaccinați infectați??? Vaccinati-va și cu asta basta! Copiii educați sunt viitorul nostru, nu analfabeții! Sănătatea lor depinde de responsabilitatea adulților!

  11. Parntii care vehement sunt impotriva cursurior on line probabil nu s-au confruntat cu sitatia mea.Baiatul meu in varsta de 12 ani s-a infectat de la scoala si am tras cu el 5 zile cu febra,nopti nedormite,dupa care ne-a imbolnavit si pe noi.Acum o sa vina unii sau altii sa zica ,pai de ce nu v-ati vaccinat?Nu m-am vaccinat pt ca sunt unul din cazurile in care nu am voie din punct de vedere medical sa il fac.Si acum cine trage in locul meu?Pana sa anunt eu la scoala ca baiatul meu e pozitiv,lipseau din clasa cate 5-6 copii zilnic,dar erau trimisi la scoala dupa 2 zile de catre parintii inconstienti.Nu mai luati lucrurile atat de usor pt ca nu este cazul.

    1. De acord total,scolile sunt cele mai mari focare,si noi suntem pozitivi si ceilalti copii fara nicio problema merg mai departe la scoala fara ca parintii sa aiba habar ca s-ar putea sa fie infectati si copii lor,dar copii in scoli sunt in siguranta,crede multa lume din pacate

    2. Părinții trimit copiii bolnavi la școală,deși ar trebui sa fie responsabili încât să nu facă asta ,de aici s au înmulțit și mai mult cazurile de covid încât nu mai iesim la liman ,ce era înainte de începerea anului școlar ,dar ce este acum, este dezastru…problema este că ne îmbolnăvim și noi adulții dar din păcate noi nu putem trece așa ușor peste aceasta boala ,asta este lipsa de responsabilitate a unora dintre noi părinții,dar și din partea unor cadre didactice și sunt scoli unde nu exista cadru medical,sa fim serioși,iar în ce privește educația și formarea copiilor noștri este clar că prezența fizică ar fi in avantajul lor,dar acum suntem în situația de a alege între sănătate și educație,cine și ar dori să aibă copilul bolnav ?Până trece toată nebunia asta ar trebui predarea online musai ,asta daca nu se urmărește altceva .Sa ne ajute Dumnezeu să ieșim cu bine din aceasta situație 🙏😔

  12. Eu sunt elevă în clasa a 9-a și nu sunt de acord cu școala on-line. Această “Asociație a părinților” ar trebui să ceară și părerea elevilor.

    1. Nu esti de acord cu scoala online, deoarece mergi la scoala mai mult ca sa socializezi cu colegii tai, eventual chiar in timpul orelor de curs,deranjand cursurile.
      Un elev care are drag de invatatura, invata si pe bancile scolii, si online.

  13. Corect bine spuneți. Nu va ai lăsați manipulați. Noi părinți muncim din greu nu putem doamne ferește aduce covid? La. Magazine cinema moluri? Nu este covid aiurea distrug toți copii oameni ăștia

  14. Cea mai proastă idee! Copiii trebuie sa meargă la școală! Au fost sacrificati destul! Părinții și bunicii iresponsabili să pună mâna să se vaccineze. Ei sunt cei care îmbolnăvesc copiii, nu invers!

    1. am covid din cauza ca am mers la cacatul ala de liceu, e groaznic efectiv tot ce se întâmplă si tu spui sa se vaccineze părinții si bunicii? ai mei au probleme de inima si diabet, vaccinul poate avea ca efect advers trombozele, se formează pur si simplu cheaguri de sânge, cum sa obligi un om care are probleme si marea majoritate dintre bunici sunt pe pastile si insulina. Penibil comentariul tău.

    2. Un foarte mare procent din cei vaccinati s-au imbolnavit si au dat boala… Nu mai vedeti clar realitatea. Copiii sunt in pericol la rata de infectare de peste 6 la mie, care de fapt, in realitate, este mult mai mare. Ganditi cu sufletul de parinte, in cazul in care aveti asa ceva, nu cu ura pe care o aveti fata de nevaccinati. Fiti om! Nu doar un animal vaccinat!!

  15. BUNĂ DIMINEAȚA! V-AȚI TREZIT DLE PREȘEDINTE AL ASOCIAȚIEI PĂRINȚILOR. CÂND ATI PACTIZAT CU MINISTERUL ÎN IDEEA CA NU SE VA AJUNGE LA 6% CUM ATI FĂCUT? AVEȚI PE CONȘTIINȚA ȘI O SA AVEȚI ÎN CONTINUARE COPIII, PĂRINȚII ȘI BUNICII MORȚI, DAR FERICIȚI CA AU MURIT COPIII ȘI NEPOȚII ÎNVĂȚAȚI. TREBUIA SA SUSȚINEȚI ÎNVĂȚĂMÂNTUL ON LINE PT CA MINISTERUL SA SE AGITE ȘI SA PUNĂ LA PUNCT ACEST DOMENIU, NU SA MA PUNĂ PE MINE SA TRIMIT COPILUL LA ȘCOALĂ PT CA NU AU EI RESURSE. BINE CA EXISTA TABLA SMART LA ÎNCHISOARE ȘI LA SCOLI, NICI MĂCAR LA CELE DIN BURICUL TARGULUI NU EXISTA. CU BANII PT TESTELE RAPIDE, NECONCLUDENTE, ÎN SPECIAL ÎN CAZUL COPIILOR, DOTAU FIECARE CLASA CU TABLA SMART DE UNDE SA POATĂ PREDA PROFESORII. MA REFER ÎN SPECIAL LA ȘCOLILE DIN LOCALITĂȚILE AGLOMERATE, NU LA CELE DIN VÂRFUL MUNTELUI UNDE NU MERGEAU LA ȘCOALĂ NICI ÎN CONDITII NORMALE, DAR CE SA VEZI ACUM LE BĂGĂM ÎN FATA, SĂRACII COPII NU AU NET, NU AU TABLETE, NU AU CUM SA ÎNVEȚE. PANA ACUM SE OMORAU PĂRINȚII SĂ-I TRIMITĂ LA ȘCOALĂ. MAJORITATEA PĂRINȚILOR IRESPONSABILI CARE ȚIPAU SA MEARGĂ COPILUL LA ȘCOALĂ CA NU MAI POATE SA NU SOCIALIZEZE CONSIDERA ȘCOALA BABYSITTER. “” SA MEARGĂ LA SCOLA CA NU AU CU CINE SA STEA ACASA”. VAI DE CAPUL VOSTRU!

    1. Aveti dreptate! Sanatatea are prioritate! Ce faci cu niste copii educati, dar bolnavi? Pentru ce sacrificam sanatatea copiilor? Se schimba cumva alfabetul peste noapte si nu il mai pot invata? Sau poate istoria? Sau cine stie, relieful Romaniei.. ?!

  16. Care parinti? Și eu sunt părinte,dar nu am fost întrebata. Cum poate lua cineva decizii în numele tuturor? Doar asa de dragul de a fii în centrul atenției? Eu personal nu sunt deacord sa stea on-line.

  17. Eu as propune sa aleaga fiecare cum sa faca scoala; cine vrea online, nu are decat sa faca online, dar si cine vrea sa faca fizic sa fie lasat sa faca cursurile fizic.
    Eu vreau cursuri fizice indiferent de rata de incidenta ( facuta de ei din pix).

  18. Daca va fi cu referendum, nu se va intra in online. Va fi un haloimes general.
    Procentul celor care nu vor on line e acelasi cu al celor nevaccinati din tara, cu al celor care nu vor sa-si vaccineze copiii si cu al celor cu IQ subunitar.
    Nu zic ca se suprapun ca indivizi, dar statistic asta e realitatea.
    Lacrimile de maine nu vor compensa infatuarea si ignoranta de azi.
    Invatamantul e un “must”, dar au existat si vor exista perioade in istoria omenirii, ca acum, cand trebuie rescrise prioritatile cu riscul de a avea segmente din generatii, cu mai putina educatie la cap.
    De parca nu s-ar fi spurcat lumea destul si pana la pandemia asta.

  19. Atunci sa nu mai mergem nici la munca ca și acolo este mult colectiv ce e de făcut stam închiși în case toți? Sa vedem atunci e mai bine cu ce vom plăti facturi? Copii sa nu meargă la școală sa stam și noi acasă de la muncă dacă tot sau scumpit toate sa murim de foame în casa.
    Dacă aducem acasă covid de la locul de munca nui dam la copil? Prosti pentru ca copii tot nu vor sta acasă vor ieși cu părinți în aglomerație sunt convins.
    De aia am ajuns unde am ajuns de la atâta frica și frica asta o au cei de la orașe mai mult. Vai de ei copi săraci la câțiva anișori le punem calculatorul în fața na și învață.
    Din cauza asta nu mai știe copii sa se joace uni cu alți sta pe la grădinițe retrași ca e mai plăcut pe telefon calculator. Nu jalnic toate pleacă de la astfel de mintalitati.
    Plus ca nu toți au internet sau calculator la ei sa gândit cineva? Când încă sunt persoane care nu au nici lumina în casă.

  20. Solutia echitabila pentru toata lumea ar fi sa se faca scoala la scoala, dar cu transmitere si in online. Deja se practica in unele scoli: copiii vaccinati merg la scoala, ceilalati participa la ore de acasa, nu e complicat deloc, mai ales pentru elevii de liceu, care invata pentru ca isi cunosc interesul, spre deosebire de cei mai micuti, care intr-adevar necesita supraveghere. Ideea e ca se poate! Astfel, parintii nu s-ar mai certa aiurea, fiecare ar fi multumit deoarece poate proceda exact cum isi doreste. Legea trebuie COMPLETATA cu prevederi prin care se se asigure accesul la scoala tuturor copiilor, atat fizic cat si online, la cerere! Fara alte justificari, simplu ca buna ziua.

    1. Sunt total de acord cu propunerea dvs, dar as adauga următorul lucru: la sfârșit de semestru să se susțină câte un test la toate disciplinele, cu prezență fizică în școală!

    2. A completa o lege nu tine loc de o sedinta de magie cu Houdini. Tu te auzi ce vorbesti? Asa ceva e imposibil. Visezi ozn-uri.

  21. Eu personal nu vreau scoala on line ( Si mai lasati-ma cu povestile copiilor educati bine care invata la fel acasa si la scoala. Problema nu e cu invatatul ci cu faptul ca ii chinuim. Pentru copii mei a fost un chin sa stea toata ziua in casa fara colegi. Eu nu vreau sa ii chinui nici de dragul invatatului pt. ca sant copii mai…). Pe de alta parte ii inteleg si pe cei carora le este frica – desi consider ca nici odata din frica nu s-au nascut decizii bune. In consecinta eu cred ca scolile ár trebui sa rezolve probléma in asa fel incat cei care doresc sa fie prezenti fizic sa poata, iar cei care nu sa stea acasa si sa urmareasca cursurile on line.
    Adica fiecare sa aiba ceea ce isi doreste, ca sa nu mai fie tensiuni pe baza opiniilor pro si contra… de altfel consider ca toata treaba asta e despre a crea tensiune.

    1. Exact. Nu sunt conștienti ce înseamnă pt un copil clasele 0-4 întreruperea scolii cu prezenta fizica. Atunci se vor plânge ca profesorii nu si-au făcut meseria..

    2. Cam asa e. Mai ales ca se poate foarte bine si la scoala, si in online. Baiatul meu a fost la scoala, dar de luni va sta in online, impreuna cu o parte din colegi. Sa mai treaca nebunia, sa fim si noi linistiti. Profesorii oricum predau la clasa, dar transmit ora prin intermediul tehnologiei si celor de acasa. Sistemul functioneaza, sa fim uniti, ca se poate!

  22. Soarta românilor se decide doar pe grupul de WhatsApp al CNSU.( Un organism pseudojuridic fără răspundere legală)
    Unde ,, specialiștii” votează deciziile fara sa le citească, fără sa le dezbată…

    Școala nu mai poate continua așa.

    Este ca in comunism. Ba chiar mai rău!
    Se minte zilnic, se ascund cazurile pozitive ale elevilor , “răciți”, nu se face nicio anchetă epidemiologică cu testare a profesorilor, personalului.
    Doar când ajunge cineva in spital află întreaga școală…
    In rest totul e ,,minunat, măreț, sigur, școala are apă caldă, căldură, dotare IT la standarde europene…”

    1. Dar pe cine reprezinta federatia asta ca pe mine nu m-a intrebat ce parere am. Sigur ca in loc de hibrid prefer on-line, dar parerea mea este ca o testare neinvaziva ar permite prezenta fizica a tuturor elevilor sanatosi.

    2. Și nici când un coleg (elev, profesor) ajunge la spital nu este testat nimeni în școală!
      Totul merge înainte ca și când nu s-a întâmplat nimic.
      La oră intră colegii profesori cum pot, prin rotație (neplătiți), nu se aduce înlocuitor de la ISJ, deși cel bolnav are concediu medical….
      Cred că peste tot se plimbă virusul ca la el acasă și nimănui nu-i pasă!

      1. Reglementările minist.invatamantului au fost date sa fie ei absolviți de orice răspundere, aceste norme au creat un haos și mai mare, oare chiar nu le pasa de ce se intampla, până și medicii cer închiderea școlilor.Dar agenda lor e una politică, dramele nu fac parte din agenda lor.

  23. Buna ziua. O întrebare pt dl ministru,cel care știe tot, Cum se poate sa fie într o clasa 29 de elevi și doar 12 prezenți fizic în clasa? . Restul sunt acasă bolnavi. Și 4 profesorii care predau la aceasta clasa sa fie cu covid?. Oare nu trebuia făcut ceva în aceasta privința?

  24. În sfârșit v-ați trezit. Iar cei care nu au avut copii bolnavi, sa ii ferească Dumnezeu, nu fac forme ușoare nici copii, va spun din proprie experienta. Rugați-vă la Dumnezeu sa va tina copii sănătoși.

  25. A cui este aceasta Federatie? Am intrat pe site si apar niste “chestii” pe post de 4 membrii. Pe cine reprezinta? S-a facut un sondaj la nivelul scolilor? A preluat toata mass media aceasta stire, dar cine e?

    1. Manipulare. Nu ne rsprezinta pe noi, parintii. Eu am votat ca ca vreau scoala fizic. Nu stiu ce sondaje sunt acestea, eu stiu ca atunci cand te reprezinta cineva, alegi in cunostinta de cauza. Nu am fost intrebati si este o manipulare grosolana. Toti parintii pe care ii cunosc sunt satui pana in gat de online. Vor sa mearga la scoala copiii.

      1. În caz de nu ai opservat mulți părinți sunt de acord cu școala online.
        Preferați săi trimiteți fizic pe copii ca să scăpați de ei câteva ore. Nu vedeți ce condiții sunt în școlile din România??mai bine să facă online.. până o să poată să le ofere niste condiții.

  26. Lăsați copiii să meargă la școală fizic.Școala online este o glumă proastă. Nu mai aberați.Învățati voi copiii alfabetul online!

    1. E mai usor a nu respecta nimic si a-ti sigila copilul in casa cu ochii in telefon decat a-ti asuma un vaccin sau masca. Prostie? Comoditate? Inconstienta? Naivitate? Sau toate la un loc? Scoli deachissseeee!!!! Nu mai vrajiti lumea cu parinti paranoici din asociatia lui peste. Noi, cei reali, vrem scoala fizic.

  27. Susțin online! Nu doar eu, ci mulți părinți. Mai importantă este sănătatea. Cine vrea să învețe, învață oricum. Puterile se plâng indiferent de cum se desfășoară școala.

    1. Da ,categoric, cea mai importanta este sanatatea. Dar aici este vorba și de sanatatea psihica a copiilor. Fiul meu este elev în cea mai buna clasa din județul nostru(clasament făcut după ultima medie admisa ).In cazul lui ,sistemul de învățare online nu a adus beneficii ,dimpotrivă, a dezvoltat fobii , probleme de comunicare și reintegrare în mediul scolar.Si mai cunosc destule cazuri.Aici nu a fost cazul de lene sau delasare. Testarea masiva a copiilor cred ca ar fi cea mai buna soluție.Oricum ,majoritatea elevilor care învață online timp de doua săptămâni, cum este procedura ,nu stau închiși în casa ci ies ,asa ca unde este beneficiul?

      1. Vreți sa stea toți copiii in spital pentru ca sunt unii bolnavi ? Cata ipocrizie și ciuda pe faptul ca, de fapt, majoritatea sunt sanatosi și fără comorbidități. Pe principiul “sa moara și capra vecinului”. Frustrați fără scoala, părinți inconștienți…

      2. Eu nu stiu ce isi inchipuie unii parinti de zbiara pe aici ca din gura de sarpe: ca daca trimiti elevul in online e cumva ca un caine pus in lant sau pe sarma? Sa va spun eu cum e: se joaca afara sau in parc zeci fara masca, fara distantare, se pupa, se imbratiseaza(am vazut asta azi la scoala), isi imprumuta din seminte, suc, postesc tigara, adolescentii se saruta, se duc in mall, in club, in cafenele. Nu ai cum sa fii cretin si sa vezi inca online ul ca pe o solutie cand vine vorba de copil.

  28. Exclus. Sa se faca un sondaj sau un referendum. Cine vrea on line, ca toti parintii pe care ii stiu, vor scoala fizic. NU SE INVATA NIMIC IN ON LINE! Terminati cu prostiile. Copiii fac forme f usoare de covid, iar mortalitatea la copiii sanatosi e zero!!!!😬😡

    1. Din cauza acestui tip de mentalitate am ajuns unde am ajuns. Doamna Dana Stefan considera ca mortalitatea la copiii sanatosi este zero. Pe bune??? Si cei nesanatosi ce facem cu ei, nu au aceleasi drepturi la educatie si sanatate??? Si habar aveti, cunosc doua cazuri de copii ft sanatosi si care au facut forma grava de covid. Este imprevizibila evolutia si manifestarea bolii la fiecare. Atata timp cat statul nu asigura conditii de protectie sanitara eficienta in scoala, este inuman sa tii copiii fizic si sa-i expui la un risc, un risc ft mare si pt ei si pt cei de acasa, chiar daca sunt vaccinati. Ne dorim copii sanatosi si educati, nu educati si bolnavi. Asta este ordinea in mintea si sufletul oricarui parinte normal la cap.

      1. Deja aveti dreptul sa nu i duceti la scoala daca nu sunt sanatosi. Sunteti slab informata. Elevii cu comorbiditati nu sunt obligati la fizic. Asta nu inseamna sa facem din exceptie regula. Nu putem condamna toti elevii la online pt cei bolnavi, care deja au dreptul de a nu merge fizic. Fiti mai atenta cand cititi ordine de ministru!

        1. Evident, Toni. Condamn un sanatos pentru un bolnav ? Condamn un copil pentru ca parintele colegului crede in 5G implantat ? E alegerea LUI, nu a mea !

    2. Copii sănătoși dar cei cu afecțiuni? Care nu beneficiază de niciun fel de învățământ decât de lecții transmise din mila colegilor pt ca școala nu beneficiază de sistem hibrid! Copii cu afecțiuni care sunt ascunsi sub preș. Acești copii ce beneficii au? Nu se învață online? De ce din 29 de elevii la clasa băiatul meu mai mare toți absolut toți ia bursa de merit(mate-info). Copii care vor sa învețe învață oricunde și oricum! Băiatul meu cel mare la început de pandemie a învățat singur atunci nu se știa nimic de acest virus!!! Meditații nu a mai putut face. Doamna respectiva avea afecțiuni. Școala nu a fost pregătită deloc. Vreți sa va spun cum a învățat băiatul meu cel mare? Singur printre cărți și culegeri(teste de evaluare naționala). Va gândiți doar la copii sănătoși dar la cei cu afecțiuni?care nu au niciun fel de beneficiu cum este?

      1. Nu esti obligata sal duci. Nu stii sa citesti un ordin de ministru? Esti oarba? Nu te obliga nimeni daca e bolnav, nu te mai isterica atata. Mai sunt copii destepti si silitori in tara asta, nu te mai fandosi atata, ca nu ti-s plozii unicat. Minoritatea se supune majoritatii. De cand lumea si pamantul.

    3. Care părinți vor fizic acum, la 15.000 de cazuri???? Ați ajuns sa scrieti și sa vorbiți minciuni precum ministrul comunist? Cine nu învață online, nu învață nici la scoala, mai ales ca părinții nu văd ca in online transparent ce știe și ce nu știe, ce tema avea. Nu vor profesorii sa predea online, de asta. Bieții copii nu au voie sa intre online dacă nu au covid, dacă au doar o viroză spre exemplu, chiar dacă se face pentru alții cu boli grave din clasa, așa ipocriți au ajuns unii profesori, se da linkul doar la cel bolnav cu dosar. Rusine sa va fie ca numai din cauza profesorilor ipocriți și care nu-și fac treaba a ajuns scoala așa, online sau fizica!!! Și acum aveți și susținerea comunistului, sa nu cumva sa vadă părinții cum va purtați. E grea munca, nu-i așa? Mai bine o meditație plătită gras.

    4. Cine vrea sa învețe, învață și online! Cine nu învață fizic, nu învață nici online. Chestia cu “toți părinții pe care ii știu for școală fizic” o fi într-o clasă cu 36 de părinți care, scuze, nu judeca. Iar chestia cu “copiii fac forme ușoare” cred ca ar trebui iarăși sa mai studiați. Și dacă ar fi asa, nu ar fi copii la secțiile de ATI (începând cu bebeluși). Dar cred ca sunteți dintre cei ce nu cred în vaccinare și sunt antivaccinare, din grupul Șoșoaca.
      Dacă vreți sa va expuneți copiii e treaba voastră, a inculților, dar sănătatea lor primează, nu educația! În acest moment!

    5. Dar nu toti copii sunt sanatosi, unii (destul de multi) sufera de diabet, boli cardio-vasculare sau obezitate. Ei pot sa moara?
      Si cei sanatosi, chiar daca nu mor datorita acestei boli, pot ramane cu sechele pe viata, sau pot transmite boala in familie! Cum credeti ca a crescut rata de infectare atat de repede?

    6. Eu nu am copii, am doar cunostinte cu copii. Toti se plang ca nu au unde lasa copiii online, ca sefii nu vor sa le dea liber oe 75 la suta. Sunt epuizati: dupa serviciu se ocupa si de copii, ii trimit prin tara pe la bunici, ca nu au cu cine sta in casa. Sunt copii de gradinita de 3-4 ani, copii de pregatitoare, la inceput de drum..Ati inundat efectiv acest site cu parintii vai, crizati din nu stiu ce organizatie de parinti. NU ESTE ADEVARAT. Nu vrem scoala online. Lasati manipularea!!! Jos minciuna!

      1. Daca nu ai copii nu ai de ce sa-ti dai cu parerea pe acest subiect, pur si simplu nu e treaba ta. Cunosc o gramada de parinti care vor sa-si trimita copii la scoala ca sa aiba timp sa toace seminte pe garduri si sa fumeze. Din punctul meu de vedere, ca tata a doi copii, as vrea sa am posibilitatea sa optez pt scoala online deoarece consider ca cea mai importanta este sanatatea copiilor si oricum copii au invatat f. bine si in online. Trebuie sa recunosc ca dupa ce vin de la serviciu trebuie sa ma mai ocup si de copii, dar asta este….nu i-am facut sa scap de ei si sa nu ma mai intereseze ce se intampla cu ei…

  29. Pana la sarbatori trecem toti prin boala si usuram bugetul de pensii. Fiecare e pe cont propriu, asociatiile de parinti au tinut cont de majoritate nu de specialisti.

  30. Este o solicitare foarte bună. Va rugam sa nu ne expuneti copiii la acestă boală, în mod gratuit. Nu exista condiții și măsuri de prevenire a virusului în școli. Nu vrem să ajungă copiii noștri și familiile lor în spitale, de aceea este imperios sa se treaca la sistemul on line, pentru a fi protejați.

    1. Asa este ! Sunt de acord cu dvs!doamna Otilia.Nu știe nimeni prin ce trec copii care au diferite afecțiuni! Și mai grav părinții care la rândul lor s au infectat și au făcut forme grave! Cei care au probleme și nu se pot vaccina ce facem cu ei? Cine își asuma responsabilitatea???

    2. Ba din contra, exista conditii si masuri de prevenire a virusului foarte bune in scoli. Niciun parinte nu vrea sa recunoasca ca de fapt infectarea nu are loc la scoala, ci in afara ei, in vizitele cu prietenii, in iesirile in oras, in noptile petrecute in club, sustinute financiar si moral de catre aceiasi parinti acuzatori.

      1. Sa se facă online dar sa le dea copiilor calculatoare și ce au nevoie poate nu toți parinti și le permite sunt și familii cu venituri mici. Nu mai merg la școală dar atunci sa nu va înghesuiți cu copii la cinema la moll dacă va este frica de infectare când merg la școală atunci stați cu ei în case

      2. Cum poti sa vorbesti in numele altor parinti?
        Daca tu si copiii tai umblati prin cluburi, si prin oras, nu inseamna ca tori parintii si elevii fac la fel! Copiii care invata (atat in online cat si fizic) nu au timp sa piarda noptile prin cluburi si prin oras.
        Iar masurile de prevenire din scoli sunt sublime dar lipsesc cu desavirsire (vorba lui Caragiale)!

      3. Moga Aniela, sunteți sigura de ceea ce scrieți? Uneori cred ca nu va mai pasa nici măcar de copiii dvs. Important este sa scăpați de ei 6 ore!

    3. În sfârșit o cerere lucidă, serioasă, justificată de realitate!

      Clasele pleacă și vin în online permanent, în oricare zi a săptămànii.

      Școala fizică este complet dezorganizată, cu mulți elevi bolnavi declarați, bolnavi nedeclarați, contacți sau supecți. Mulți elevi nu vin la ore, fără ca situația lor să fie clară.

      Se îmbolnăvesc, mor sau intră în carantină cadre ddactice și nu are cine să-i înlocuiască.

      Scoala, despuiată de cabinete, laboratoare, resurse didactice, oricum nu le poate oferi calitatea din normalitate, iar profesorii, împărțiți între clasele fizice si clasele online, folosind așadar doar resursele disponibile în școală, nu pot asigura calitatea școlii online pentru care s-au dotat acasă.

      Toți au fost expuși celor mai mari riscuri, inclusiv decesului, fără ca elevii să beneficieze de vreun avantaj, dimpotrivă chiar!
      Sarcina testării nu a fost îndeplinită, promisiunea nu a fost onorată, nu există teste în școli, nu are cine, unde, cum și cu ce să testeze. Statul mai mult în școli este un risc la adresa sănătății și vieții elevilor, familiilor și personalului, în timp ce rezultatele sunt categoric mai rele decât cele din online!

    4. Sa se treacă online dar sa nu se înghesuie părinți cu copii pe la cinema și moluri. Va e frica ca se inbolnavesc la școală și la cinema e plin.. Dacă se trec online sa le dea statul copilor ce nu au un calculator poate nu toți parinti și le permite sunt famili cu nevoii mari care abia își plătește facturile și poate nu au aces la internet.
      Cu acești copii ce se întâmplă nu vor mai învață?

      1. Statul s a invatat ca eu, profesorul, elevul, sa frec tot bugetul unei familii pe online. Iata ca nu se mai poate. Gazul, curentul, combustibilul, alimentele de baza si-au dublat pretul aproape. Nu e nimeni nebun sa predea din banii lui dupa ce ne ati taiat salariile. Niciun parinte nu ia de la gura copilului ca sa aiba internet de online. Familiile deja la limita subzistentei cum sa asigure resurse de online? Ei nu au ce manca. Asociatiile de parinti sa coboare din sferele inalte bucurestene si sa cugete. Desigur, cele adevarate. Nu facaturi de-astea bagate in presa sa sifoneze manipulari de 2 lei.

  31. Daca se actiona rapid si nu il lasati pe specialistul Campeanu sa se joace cu ratele de infectare poate se rezolva problema in 2 saptamani. Cu cat vom intarzia mai mult cu cat vom sta mai mult in online, in ritmul asta avem sanse sa prindrem vacanta de iarna in online.

    1. Sustin școala fata in fata…terminati cu prostiile…cine nu vrea scoala in conditii normale sa stea acasa, nu va obliga nimeni sa iesiti din casa daca nu vreti. Asta nu inseamna ca toti copiiitrebuie sa stea inchisi , inteleg cazul celor cu probleme cronice.

    2. Sincer..eu cred că ar fi bine dacă la iarnă ar fi online.. nu știu dacă ai opservat dar școlile nu au o încălzire prea luminate.Din contră unele școli încă folosesc sobe,pe perioada asta de online ar avea timp să mai facă niște lucruri folositoare pentru școli .

    1. Da, din pacate, pentru multi, este mult prea tarziu! Dar sa incercam sa ii salvam pe cei care inca sunt bine! Scoala online nu a omorat pe nimeni pana acum! Putem sa spunem la fel despre covid?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Tineretului din România: Propunerea sectorului de tineret nu se regăsește în forma adoptată a PNRR / “Un pas în spate” pentru mecanismele de reziliență ale României

Consiliul Tineretului din România își exprimă, printr-un comunicat emis vineri, “profunda dezamăgire” față de faptul că propunerile sectorului de tineret pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, intitulate CRESC Tineret,…
Vezi articolul

Concurs de creație literară și teatrală pentru tineri, anunțat de Primăria Municipiului București, la 170 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Dramaturgilor Români și Biblioteca Metropolitană București, anunță lansarea concursului de creație teatrală și literară “Scârța, scârța pe hârtie”, transmite Radio România Cultural. Titlul proiectului este…
Vezi articolul