Revenirea la decizia de suspendare a cursurilor la o rată de infectare de 6 la mie în localitate, solicitată într-un comunicat de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți Edupart. Organizația mai cere ministrului Educației și ca școlile să poată decide singure trecerea în online, cu prioritizarea prezenței fizice a anilor terminali.
„Vă solicităm ca, prin măsurile pe care le veți impune începând cu data de 08.11.2021, să dispuneţi ca școlile să fie închise, imediat, la atingerea pragului de 6 la mia de locuitori, prin decizie CJSU/CMBSU și, în funcție de infrastructură și alte particularități, școlile să poată decide suspendarea activității cu prezența fizică, acordând prioritate prezenței fizice la cursuri elevilor din ani terminali şi din învățământul primar, prin decizia consiliului de administrație al unităților de învățământ, cu informarea ISJ/ISMB”, se arată în comunicat.
Reprezentanții asociațiilor de părinți cer și „implementarea testării în masă, a elevilor şi personalului din învăţământul preuniversitar, cu teste non invazive, reglementată printr-un protocol sanitar clar”.
- De asemenea, este solicitată ministrului și renunțarea la teze, cu argumentul că „fără un ritm neîntrerupt al învățării, fără posibilitatea parcurgerii materiei într-un ritm coerent și unitar, tezele nu reprezintă ‘ultimul bastion al unei evaluării obiective’”.
Federația Edupart susține că „este necesară o flexibilizare a sistemului de predare, profesorii fiind lăsați să decidă modul în care îşi vor organiza şi reorganiza materia, în funcție de particularitățile clasei, în așa fel încât să poată fi de ajutor tuturor categoriilor de elevi, în mod special a celor din categoriile vulnerabile”.
Redăm solicitarea reprezentanților asociațiilor de părinți:
”Stimate Domnule Ministru,
Federația Națională a Părinților este consternată de atitudinea și deciziile pe care le luați în ultima perioadă, fără consultarea partenerilor de dialog social. Sunteți unicul ministru al educației care a spus răspicat că nu aveți nevoie să vă consultați cu părinții și elevii deși Legea educației naționale prevede, imperativ, obligativitatea dialogului social.
Domnule ministru, politicile educaționale şi proiectele ministeriale se elaborează în cadrul grupurilor de lucru, nu în studiourile TV. Dacă ați fi înțeles acest lucru și ați fi lăsat deoparte ambițiile personale, nu am fi ajuns în situația de a elabora „pe genunchi” acte normative confuze, contradictorii, de a modifica peste noapte ordine de ministru (inclusiv prin note informative ce s-au vrut obligatorii dar lipsite de suport juridic), în neconcordanță cu hotărâri de guvern, Legea educației naționale și alte acte normative ierarhic superioare, nu ne-am afla în situația de a se impune modificarea unor acte normative la câteva zile de la emiterea lor.
Învățământului românesc se află în mijlocul celei mai grave crize din ultimii 20 de ani. Lipsa de politici publice, de măsuri coerente și aplicate la nivelul sistemului de învățământ au dus la o lipsă totală de predictibilitate, aruncând educația în haos.
Faptul că evoluția pandemiei a fost și este imprevizibilă este un fapt şi nu poate fi o scuză pentru degringolada generală din sistem. Ați avut și aveți, permanent, acces la informații clasificate, informații de la organisme de specialitate, prognoze, fiecare val al pandemiei a fost prevăzut și anunțat, alte state ale lumii confruntându-se cu ele înaintea noastră. Cu toate acestea constatăm că de fiecare dată decidenţii sistemului au fost luaţi prin surprindere, nereuşind elaborarea unui set de măsuri aplicabile în orice situație. Permanent s-a improvizat din mers și nu s-a învățat nimic din experiența primelor „valuri” pentru a ne pregăti într-un mod profesionist pentru cele următoare, având falsa impresie că România a învins pandemia.
Într-o situație de criză ca cea actuală, generată de pandemia cu SARS-CoV-2, nu putem continua să ne raportăm la învățământul tradițional, să ținem morțiș să facem şcoală în sistem clasic. Din contră, este imperios necesar să dezvoltăm o nouă paradigmă educațională, să găsim soluții pentru a ne adapta actualului context, să conștientizăm că, în secolul 21, educația și tehnologia trebuie să meargă mână în mână.
De mai bine de un an, Ministerul Educației nu a făcut nimic în direcția aceasta, deși era clar că digitalizarea, asigurarea infrastructurii necesare pentru învățarea online trebuiau să continue. Pregătirea profesorilor, achiziția de dispozitive electronice, îmbunătățirea rețelei naționale de internet, crearea mult așteptatei biblioteci şcolare virtuale, adaptarea programei de învăţământ n-au mai constituit o prioritate.
Ne-am fi dorit ca, de fiecare dată când ați fost într-un studio TV, încercând să justificați decizii eronate, să fi mers într-o şcoală din mediul rural, fără surle și trâmbițe și să cunoașteți realitatea învățământului românesc. Poate că, astfel, am fi avut toate șansele să avem un învățământ online așa cum ni-l dorim cu toții și pe care, culmea, îl blamați deși n-ați făcut nimic ca să îl îmbunătățiți. Poate că, astfel, n- am mai fi ajuns în situația de a îi pedepsi și pe cei care au făcut eforturi uriașe pentru a asigura condițiile necesare predării online, în loc să îi aducem și pe ceilalți la același nivel.
Domnule ministru, peste câteva zile se încheie „vacanța suplimentară”, cea pe care ne-ați impus-o deși era clar că nu va fi de niciun folos, din contră -situația epidemiologică nu s-a îmbunătățit!
Federația Națională a Părinților vă cere în mod public să renunțați la orgolii și ambiții personale, să incetati cu experimentele pe ani din viaţa copiilor, să renunţaţi în a vă mai jucați cu viețile elevilor, părinților și profesorilor, să încetaţi joaca de-a educația, privând elevii de dreptul la o educație.
Şcoala nu poate fi ruptă de contextul social, ATI-urile sunt pline, sistemul de sănătate e sufocat și aproape de colaps. În România, şcoala reprezintă un catalizator epidemic datorită particularităților sociale şi modului de organizare a sistemului școlar. Foarte mulți elevi nu merg la şcoala de proximitate, parcurgând distanțe lungi cu mijloace de transport în comun, iar elevii de vârstă școlară mică sunt aduși de părinți și bunici ceea de presupune o mobilitate crescută, riscul infectării crescând semnificativ.
Nu cunoaștem motivele reale, argumentele bazate pe dovezi științifice pentru care s-a renunțat la scenariile stabilite la începutul pandemiei, creșterea ratei de incidență de la 3 la 6 la mie pentru suspendarea activității didactice cu prezență fizică și, ulterior, decuplarea scenariilor de funcționare a şcolilor de la rata de incidență.
Specialiștii în epidemiologie precum domnul Octavian Jurma, ne spun că „pragul maxim până la care școlile pot fi menținute deschise este de 3 la mie şi închiderea claselor trebuie să înceapă progresiv de la 1 la mie, conform scenariilor adoptate de guvern în februarie 2020. După pragul de 6 la mie, riscul devine catastrofal atât pentru părinți cât şi pentru copii, pentru că probabilitatea de apariție a unui caz de COVID- 19 în fiecare clasă la 14 zile după depășirea acestui prag devine 100%. Menținerea școlilor deschise după 6 la mie a dus la decesul a zeci de profesori şi sute de părinți și bunici. Povara umanitară pe termen lung devine incomparabil mai gravă decât pierderea școlară. Școlile se închid ultimele trebuie să însemne că totul se închide pentru a se păstra școlile deschise şi nu invers, păstrăm școlile deschise pentru că nu vrem să închidem nimic.”
În acest sens vă solicităm ca, prin măsurile pe care le veți impune începând cu data de 08.11.2021, să dispuneţi ca școlile să fie închise, imediat, la atingerea pragului de 6 la mia de locuitori, prin decizie CJSU/CMBSU și, în funcție de infrastructură și alte particularități, școlile să poată decide suspendarea activității cu prezența fizică, acordând prioritate prezenței fizice la cursuri, elevilor din ani terminali şi din învățământul primar, prin decizia consiliului de administrație al unităților de învățământ, cu informarea ISJ/ISMB.
Pentru ca școlile să poată funcționa în condiții de siguranță epidemiologică este obligatorie asigurarea condițiilor igienico-sanitare și a materialelor necesare, implementarea testării în masă, a elevilor şi personalului din învăţământul preuniversitar, cu teste non invazive, reglementată printr-un protocol sanitar clar.
Având în vedere modul cum s-a desfășurat până în prezent, dar și incertitudinea modului în care va continua desfășurarea anului şcolar 2021-2022, vă solicităm să eliminați susținerea tezelor ca instrument de evaluare. Fără un ritm neîntrerupt al învățării, fără posibilitatea parcurgerii materiei într-un ritm coerent și unitar, tezele nu reprezintă „ultimul bastion al unei evaluării obiective”. Nu putem vorbi de o evaluare obiectivă în condițiile unei perioade atât de scurte de predare, fragmentată de o vacanță neprevăzută, cu un ritm diferit de la o şcoală la alta, mai ales acolo unde predarea s-a făcut când cu prezență fizică, când online, nerespectându-se parcursul firesc de predare-învățare-aprofundare.
Prioritar, în contextul dat, este asigurarea condițiilor unei educații de calitate. Este necesară o flexibilizare a sistemului de predare, profesorii fiind lăsați să decidă modul în care îşi vor organiza şi reorganiza materia, în funcție de particularitățile clasei, în așa fel încât să poată fi de ajutor tuturor categoriilor de elevi, în mod special a celor din categoriile vulnerabile.
Dacă ne dorim o evaluare obiectivă, dacă ne dorim să cunoaștem pierderile de învățare pe care actuala generație de elevi le-a suferit în perioada pandemică, Ministerul Educației poate organiza spre sfârșitul semestrului al II-lea o evaluare națională, cu subiecte unice, la materiile la care se susțin teze și examene naționale. Astfel vom avea o imagine reală a asupra gradului de cunoștințe dobândite, a decalajelor dintre urban și rural, Ministerul Educației urmănd să elaboreze un plan de măsuri care să vină în sprijinul profesorilor pentru acțiuni remediale.
Domnule ministru, Federația Națională a Părinților a fost permanent un partener de dialog al Ministerului Educației, din dorința de a construi împreună. Cu toții ne dorim același lucru: un sistem performant de învățământ, o educație de calitate pentru copiii României. Consultarea, dialogul social sunt parte a procesului democratic și cheia succesului pentru a reuși, împreună, să avem România Educată.
Rog acceptaţi expresia înaltei noastre consideraţii, PREŞEDINTE,
Iulian CRISTACHE”
33 comments
Acest ministru este o catastrofa!! Adica se deschid scolile in functie ce cati profesori sunt vaccinati?!!! Pai de elevi nimic?? Nu vorbim?? Scoala…nu este si DESPRE elevi??? Copilul in scoala nu trebuie protejat?? Un ministru prost!! Un ministru demis!! Un om fara gandire,fara gram de judecata!! Copiii nostrii sunt trimisi la scoala fara o minima protectie! Acest individ merita calcat in picioare!
Sa se duca d… Federatia asta! Cred ca sunt niste bogatasi plini de fite! Scoala se face FIZIC!
Părinții care sustin școală on-line nu știu ce fac odraslele lor și nici dascălii,iar elevilor le convine să stea în pijamale la ora. Scoala on-line generează prosti!
În România, de foarte mulți ani, scoala gennereaza 95% prosti…
Vorbesti in numele tau!!! Daca tu esti iresponsabila, nu inseamna ca asa sunt toti parintii!!
De-aia nu om fi ajuns noi la facultate care am sustinut examenul de bacalaureat anul trecut dupa 1 an si jumatate de online.. ca genereaza prosti😂😂
Stimabila doamna, cand esti un elev silitor, esti atat in mediul online, cat si in cel fizic. Daca vrei sa inveti, inveti oricum. Pui mana pe manual(ca doar nu ni-l dadeau degeaba) si ce nu intelegi de la clasa gasesti acolo. Daca se face online si copilul nu intra, sau daca se face fizic si copilul chiuleste tot acelasi lucru e 🤗
Sunt eleva,iar scoala fizic in acest moment nu este alegerea cea mai potrivita avand in vedere situatia in care suntem. Am profesori,cat si colegi/prieteni/elevi/stundenti care nu tin cont de reguli.
Mai mult,un alt criteriu este faptul ca majoritatea dintre noi,dar si cadrele didactice,circula cu mijloace de transport in comun si nu va pot explica ce este in acestea.
Conchid prin a spune ca scoala se poate face oriunde! Scoala online e echivalenta cu cea fizic,DEOARECE carte poti sa inveti oriunde atat timp cat esti dornic.
Susțin școala online!
E suficient să știi citi un grafic pentru a observa că rata de incidență creștere până la cer la două săptămâni după deschiderea școlilor și scade la fel de brusc atunci când acestea se închid.
Anul trecut,au fost copiii băgați in online când aveam record de 10.000 de cazuri in 24 de ore si incidenta de 4 ,anul acesta cu rata de infectare 16 si 19.000 de cazuri in 24 de ore toata lumea vrea fizic la școală…Cum explicăm?
Nu se poate ca rata sa creasca de 4 ori si nr cazurilor mai putin de 2 ori. Ati ales exemplu gresit sau ceva e putred.
Susținem CATEGORIC școala ON LINE ❗❗❗, la rata de incidență 6 !! Sănătate , educație , dialog social ❗❗❗; FELICITĂRI D- LUI PREȘEDINTE IULIAN CRISTACHE ( FNP) !! …Argumente solide , redare clară , concisă a situației socio- medicale și național – educaționale actuale , promptitudine decizional- acțională, respect față de partenerii de dialog socio- instituțional !!
Lăsați copiii sa meargă la școală!
Du te draga tu in locul lor.Vezi sa nu te îmbolnăvești.
Pentru toți comentatorii de față… dragilor spuneți sincer, făcură careva dintre domniile voastre măcar 10 minute de online de când a început circul ăsta?? Dacă nu, vă rog să vă abțineți. Știu, știu toți suntem experți în a da din gură darrrr… Ce ne facem cu cei din mediul rural unde semnalul GSM (date mobile) e la pământ, nu mai vorbesc de dezinteresul elevului de a participa la ora și colac peste pupăză ce facem cu elevii cu CES dragilor??
Minciuni, semnalul e foarte bun, poate prin cine stie ce sat de munte să nu fie, dar acolo nici incidența nu e mare și se pot face ore fizic.
Spuneti ca ar trebui prioritizat accesul la invatamant cu prezenta fizica pentru invatamantul primar. Exact pentru acestia ar trebui invatamant online atunci cand situatia epidemiologica este grava. Uitati ca acesti copii sunt cei mai expusi la imbolnavire. Pentru categoria lor de varsta nu exista vaccin. Ca sa nu mai vorbim de cum tine un copil de clasa 0 masca….mai mult sub nas, de cum nu se spala pe maini dupa ce merg la baie….
Scoala trebuie sa functioneze fizic doar daca profesorii si mai ales personalul auxiliar (care sterge banca cu carpa de la toaleta) sunt vaccinati. Tarile europene civilizate si-au vaccinat si copiii. Numai ca in Rromanistan parintii isi trimit copiii la scoala ca sa scape de ei, evident ei insisi fiind daci liberi, nevaccinati. Copilul meu a invatat foarte bine de acasa, in online. De altfel in online asa zisii profesori se mai abtin sa jigneasca copiii si mai fac si ore. Cat despre acest minoritar agramat, ajuns presedinte de federatie fantoma nu pot spune decat ca pe mine nu ma reprezinta…
Dacă ești așa de “deștept” ,TATAIE, predă tu copiilor tăi și educa-i tu singur și vaccineaza-ti-i in continuare până vor apărea reacțiile adverse, poate vrei sa le vezi la copiii tăi că eu nu vreau să le văd pe pielea mea!
Reacțiile adverse de la nurofen sau ce alte pastile mai dati copilului, le-ați citit? Bănuiesc ca nu, ca nu ar fi luat nimic pana acum…
Susținem școala fizic!!!
Tocmai am vazut ce se intampla in scoli deschise pana la 6 la mie:dezastru.
E f clar ca in scolile aglomerate 6 la mie e un prag mult prea mare(fmulti copii bolnavi,profesori bolnavi si chiar decedati din pacate).Va amintesc ca si profesorii sunt oameni,au familii si copii!
O inchidere la 3 ar fi normala si sigura pt toti!
On linul e foarte bun pt cei ce vor sa invete.
Se plang doar cei care isi trimit copiii la scoala sa scape de ei!
Ar trebui scolile inchise pana scade rata de incidenta sub 1 la mie. Si asa se duc degeaba fizic la scoala si elevii si profesorii, doar ca sa treaca timpul. Macar acasa sunt supervizati de parinti si elevii, dar mai ales profesorii, care nu se mai pot face ca predau, fiind online! Si obligatoriu doar SINCRON, ca asincron poate sa faca cu ei si paznicul de scoala!
Asa nume, asa gandire.
Ce treaba are numele meu cu ipocrizia voastra!?? Majoritatea profesorilor freaca menta, sunt doar niste beneficiari de bani cu prestanta la minim absolut, de aia sunt atatia prosti in tara absolventi! Ca voi profesorii mergeti la scoala doar sa treaca timpul si pe 14 sa va luati salariul, sa faceti vechime si sa iesiti la pensie, va doare la banana de elevii vostri!
Asa este. A ajuns școala o bătaie de joc. Toti, profesori și elevi, merg la școală ca să aibă de unde sa se întoarca.
Eu nu înțeleg cum a ajuns acest domn Cristache sa reprezinte părinții. Cine l-a votat/ales? Eu nu știu sa se fi organizat nimic de acest gen, ca sa ma reprezinte cineva ca parinte într-un ong. De ce vorbiți in numele părinților, dnule Cristache? Educația este mai importanta decât ce vreți dvs, tezele trebuiesc date, deoarece multora le convine sa “fure” notele in online, iar in viitor nu o sa aibă cine sa ne mai plătească nici pensiile. Eu susțin scoala fizica, deoarece se invata mai bine si copiii sunt si ei stimulați sa își pună mintea la contribuție.
Scoala se face fizic pentru un viitor mai bun, nu in online! Online-ul este bătaie de joc la adresa tuturor și nu trebuie susținut așa ceva dacă vrem sa avem generații bune și mai târziu!
Suatinem scoala fizic.
In numele cui vorbeste? In numele parintilor care au un creier,care isi vreau binele copiilor.
>> o rată de 6 la mie
Asta e cifra inventata de tractorist impreuna cu al sau consilier. Cum au inventat-o se stie. In prostia lor au zis ca nu va fi atinsa. Prostia lor face sa avem acum vacanta fortata, cu ajutorul faraonului jucator de golf.
Prostia si incompetenta ar trebui oprite, nu perpetuate. Scoala poate fi facuta offline acolo unde se poate mentine siguranta.
Ce se intampla la 6 /1000 am vazut. Se imbolnavesc si cei vaccinati cu familiile lor cu tot.
Buna ziua!
Puteti sa ne explicati cum ati ajuns la concluzia ca 6 la mie este pragul la care trebuie intervenit?
Stiti care sunt pragurile la care intra in vigoare noi restrictii in alte tari europene?Care este gradul de vaccinare si care este capacitatea sistemului medical de a face fata cazurilor grave in acele tari?
Multumesc!
Toate bune, in afara de prezenta fizica a celor din anii terminali
Nu poti obliga profesorii sa vina la școală si sa tina o ora fizic(eventual hibrid daca sunt si contacti de covid in clasa) pentru cei de a opta de exemplu, si n ore online in clase goale cu cei de acasa.
De ce pragul asta de 6 are atata sex-appeal imi e greu sa inteleg pe deplin 🙂 Doar pentru ca un inept a rostit cifra asta atunci cand nu doarea nimic altceva sa ne prosteasca nu trebuie sa ne faca sa o luam in serios de parca ar insemna ceva in sine.
Pragurile trebuie stabilite de experti, insa doar in urma unei analize cat mai serioase ( ce ar trebui, ideal vorbind, sa implice, bunaoara, modele matematice complexe si supercomputere) Noi suntem in Romania, nu avem asa ceva – nici experti, nici modele, nici supercomputere. Putem insa sa reflectam, pe datele pe care le avem, daca e potrivit sa ne intoarcem la scoala la o rata de 6. Probabil ca nu este, deoarece indica o prezenta prea mare a celor infectati in comunitate. Poate ca este o cifra buna pentru a intra in online, dar nu cred ca e buna pentru a reveni la scoala si ar trebui sa asteptam ca rata sa mai scada pana la valori mai reduse, sa zicem 3 sau chiar mai mici.
Nicio prioritizare. Dreptul la educatie, odata prioritizat pentru unii se cheama discriminare. Sa inceapa toti fizic sau macar cum propuneti, sub 6 la mie si cu decizia descentralizata a scolii. E hilar sa bagi in online scoli din localitati cu 3 la mie ca sunt cativa dintr-o familie bolnavi, cot la cot cu o scoala din localitate cu 14 la mia de locuitori. Nicio scoala nu se aseamana, nicio localitate nu are aceeasi rata.