„Nu există motive de panică”. „Școlile rămân deschise”, declară ministrul sănătății Alexandru Rafila, după recordul de cazuri Covid-19 raportate (peste 34.200): Este extrem de importantă activitatea cadrelor didactice și nedidactice, dimineața, la triajul epidemiologic

4.943 de vizualizări
Foto: Captură video
Ministrul Sănătății a ținut o conferință de presă, în ziua cu cel mai mare număr de cazuri noi Covid-19 în România. El a subliniat că nu există în momentul de față motive de panică și că școlile rămân deschise pe baza algoritmului stabilit – focar cu cel puțin 3 cazuri într-o clasă și continuarea cursurilor în școală până când jumătate din clase sunt în online, transmite G4Media.ro.

Reamintim: școlile vor intra online abia dacă se depășește rata de 75% a ocupării paturilor pentru bolnavii Covid-19 în județ.

Ministrul Sănătății a spus că se bucură că a reînceput testarea elevilor, și a reamintit părinților să nu-și trimită la școală copiii cu simptome.

“Nu există, în momentul de faţă, motive de panică. Important este ca fiecare dintre noi să respectăm regulile, să încurajăm vaccinarea, mai ales în cazul categoriilor vulnerabile la risc. De asemenea, şcolile rămân în continuare deschise. Pe baza algoritmului stabilit legat de existenţa unui focar cu trei cazuri în fiecare clasă. (…) Îmi pare bine că, în sfârşit, Ministerul Educaţiei a reluat programul de testare în şcoli. El poate să fie un bun ajutor, dar mai trebuie lucrat, încât aceste teste să fie efectuate corect de către părinţi, să existe o bună evidenţă a copiilor. Încă un lucru foarte important, l-am auzit în presă, că sunt persoane care îşi trimit copiii cu simptome la şcoală. Un astfel de copil trebuie testat, dar trebuie reţinut la domiciliu şi, din punctul ăsta de vedere, este extrem de importantă activitatea cadrelor didactice şi nedidactice, dimineaţa la triajul epidemiologic sau în cursul zilei, depinde de orar. Copiii cu simptome trebuie să rămână la domiciliu”, a spus Rafila în cadrul unei conferinţe de presă.

“Gradul de ocupare a paturilor COVID este de 32%. Ne aflăm departe de cifra care duce la închiderea automată a școlilor.”

“La copii, din circa 1.400 de paturi avem ocupate circa 655 – 44%. La ATI copii sunt 100 de paturi și ne aflăm la 12%. Nu e o cifră care să pun[ în vreun fel probleme și nu cred că au fost înregistrate decese până acum. Sunt copii care în general au și alte afecțiuni”, a mai spus Rafila.

Ministerul Educației a raportat peste 13.500 de cazuri de Covid-19 în rândul elevilor și peste 2.800 de clase care au trecut în online. Deși cazurile de boală sunt mai multe decât în toamnă, sunt de 4 ori mai puține clase în online decât atunci.

Două județe au un grad de ocupare a paturilor COVID de peste 50% – Cluj și Suceava.

Gradul de ocupare al paturilor COVID, pe județe, în funcție de care școlile trec în online, potrivit Ministerului Sănătății:

JudețRata de ocupare a paturilor destinate COVID 
ALBA28.92 %
ARAD25.13 %
ARGEȘ25.10 %
BACĂU42.05 %
BIHOR41.13 %
BISTRIȚA-NĂSĂUD49.77 %
BOTOȘANI33.03 %
BRĂILA8.19 %
BRAȘOV42.64 %
BUCUREȘTI – ILFOV26.58 %
BUZĂU36.85 %
CĂLĂRAȘI23.80 %
CARAȘ-SEVREIN21.58 %
CLUJ58.47 %
CONSTANȚA36.48 %
COVASNA12.71 %
DÂMBOVIȚA22.08 %
DOLJ15.77 %
GALAȚI36.60 %
GIURGIU30.66 %
GORJ17.78 %
HARGHITA37.91 %
HUNEDOARA34.81 %
IALOMIȚA14.54 %
IAȘI40.74 %
MARAMUREȘ48.76 %
MEHEDINȚI5.30 %
MUREȘ29.41 %
NEAMȚ34.04 %
OLT14.57 %
PRAHOVA31.04 %
SĂLAJ38.22 %
SATU-MARE44.47 %
SIBIU27.58 %
SUCEAVA56.57 %
TELEORMAN15.29 %
TIMIȘ25.99 %
TULCEA48.88 %
VÂLCEA24.38 %
VASLUI21.49 %
VRANCEA24.94 %
NAȚIONAL30.53 %

21 comments
  1. “Este extrem de importantă activitatea cadrelor didactice şi nedidactice, dimineaţa, la triajul epidemiologic.” Hai pe bune?! In nicio scoala nu se face niciun triaj epidemiologic! Ne place mult sa ne mintim singuri, ca sa dam bine pe sticla. Altfel, iresponsabili pina in pinzele albe!

    1. Dat cine esti tu sa te pronunti? In scoala mea se face si chiar cu simt de raspundere. Nu mai baga pe toata lumea in aceeasi oala!

  2. Incepe sa imi placa Rafila,propus si sustinut in Alianta!(stiti de cine..)
    Sustin prezenta fizica in scoli!

    1. Si eu la fel, doar ca regulile tampite ale lui Campeanu, reguli ce au fost deconspirate ca nefiind fondate sau cerute de medici, nu ne lasa sa invatam fizic. Nu mai vem ONLINE!!!!!!

  3. Nepasatorilor, ca sa nu folosesc un limbaj licențios, picam pe capete in scoli…două clase in online, în altele 10 elevi acasa, restul in clasă, unii ies din carantină, alții revin…asta nu e sistemul hibrid mult hulit? Ne logam si pt cei de acasă, facem si fizic cu cei din clasă…Va e frica de online, domnilor? Dacă dvs nu va descurcati, si noi si copiii ne descurcam. Treceți totul in online până trece nebunia! Picam ca popicele. Am inteles ca doriti imunizare in masa, dar chiar asa? Rusine!

    1. Lasa victimizarile si vaccineaza-te, paranoico. Eu online pe banii mei nu mai fac un minut si mai ales pe timp de iarna pe asemenea scumpiri. Ce ti-ai dori, sa dau tot salariul pe intretinere? Numai voua sa va fie bine, la altii niciodata nu v-ati gandi.

        1. Da, iau concediu medical si medicamente gratuite sau compensate, ca doar nu-s boschetar, am card de sanatate, am contribuit la stat. Inca nu am auzit ca statul sa-mi deconteze gazul si curentul. Stau cel putin 8 ore in plus acasa de aproape 3 ani. Mai mult online decat fizic. Am primit factura la gaz, curent si apa 1600 lei. Si mai platesc si net si chirie. Si eu am 2500 lei salariu. Asa ca…ciocul mic! Statul mi-a cerut de toate, dar nu mi-a dat nimic.

  4. Ii trimitem pe copii la scoala prin metrouri cu sute de oameni, ca sa faca fizic două ore: muzica si sportul. Imi expuneti copilul la risc de îmbolnăvire, stand in clasa cu alți 25 de copii, 6 ore, degeaba!!!!!!!! Nu ne puteti scuti de bătaia asta de joc? Cu cine vreti scoala fizică? S-a ales praful si de scoala fizica si de cea online. I-ati îmbolnăvit pe toți si acum se descurcă cum pot. Adică nu se mai face nimic. Nici fizic, nici online. [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  5. Ce glume proaste din partea lui Rafila. După ce a gestionat cu neglijență pandemia, mai și diminuează efectele acesteia. Chiar aveam așteptări mai mari din partea lui.

  6. Daca profesorii din alte scoli si-ar face corect treaba si nu ar mai permite accesul la ore al elevilor cu simptome(mucosi, tusitori sau lesinati de durere de cap) ar fi foarte bine. Doamnele educatoare mai ales care parca nu stiu sa zica nu si primesc orice elev oricum oricand. Si nici masca nu se poarta la gradinita. Numai bun pentru cand gradinita e in scoala sau alipita scolii. Profesorii se chinuiesc sa respecte regulile cu elevii lor si gradinita le freaca tot efortul. Eu nu inteleg ce profesor normal la cap primeste dimineata un elev caruia ii curg mucii si tuseste de nu mai poate intr-un context pandemic? Cei desemnati ar trebui sa-si faca treaba cu strictete la triaj. Si ne mai miram apoi ca luam toate bolile pamantului in scoli.

  7. Ministerele educatiei si sanatatii au nevoie de plangere penala cu despagubiri morale si materiale, din partea tuturor elevilor, parintilor, bunicilor si cadrelor didactice, pentru zadarnicirea combaterii pandemiei . (Onlin- ul nu e bun, pentru ca vor fi prea multe burse ! ).

  8. Oooo, daaaaa… pot ramane deschise daca profesorii se imbolnavesc pe capete si orele se tin prin “suplinire colegiala”. (Pentru cei care nu stiu ce inseamna asta – cei rugati/solicitati sa ii inlocuiasca pe profesorii bolnavi nu fac decat cel mult sa intre la clasa, fiindca sunt profesori de alte specialitati care intra – de buna voie sau nu, in locul celor absenti. Adica stau in clasa cu copiii si copiii stau pe telefoane.) Statul roman nu are bani sa plateasca inlocuitori pentru cei contaminati.
    Ipocriti! Ipochimeni! Triaje epidemiologice, impartit teste, tinut evidenta rezultatelor testarilor, realizat dosare de bursa, trimis zilnic cate un nou document sau cate o noua cerinta de care si-au amintit autoritatile aiurite, din dosarul pentru burse… calmeaza-i pe parinti care rabufnesc – pe rand, fiindca li se pare ca tu ca diriginte le creezi greutati… scoala cand sa mai facem? La ce bun ca stau deschise scolile?!

  9. Am elevi bolnavi , dsp ul a testat parintele si pe elev l a refuzar, elevul e considerat contact are simptome si ia tratamen. si totul ca sa nu se ajunga la 3 pe clasa. Nesimtit mai sunteti.

  10. E mai usor (si mai ieftin) sa previi decat sa tratezi!

    De ce trebuie sa se imbolnaveasca intai un nr mare de copii si adulti si apoi sa se implementeze niste masuri pentru raspandirea virusului?!?

    De ce sunt copiii obligati sa mearga la scoala chiar daca le este periclitata sanatatea?!? Cine raspunde daca se imbolnavesc sau raman cu sechele?!? Dnii Rafila, Campeanu etc?!?

    RUSINEEEEE!

    1. Raspunde ma-sa si ta-su ca sunt retardati mintal si antiwaxxeri paranoici si nu i-au permis copilului sa se vaccineze. Mi se destainuie elevi cum ca s-au rugat de parinti sa-i lase si acestia le-au spus ca mor daca se vaccineaza. Somalia sau Romania? Unde traim de fapt?

  11. Din moment ce ați interzis online pentru copiii care au doar simptome, normal ca ii trimitem la scoala cu toate simptomele, ce sa facă bieții copii cu ochii pe pereti??? Nici online, nici fizic, dacă au gripa sau alte boli transmisiile ii trimitem ce sa facem, daca pot respira, trimitem, oricum se respecta regulile de preventie in toate școlile , nu? Cu tramvai, metrou, autobuz, sper sa va întâlniți cu vreun copil cu simptome căruia i s-a interzis online ca nu știe încă daca are Covid. Sistem imbecil, așa vreti așa facem.

    1. Cu asa mod de gandire nu e de mirare ca suntem unde suntem. Cum adica ii trimiti la scoala cu simptome ca sa nu se uite pe pereti. Pai daca au simptome: 1) esti responsabila si nu-l trimiti sa ia si altii, ca e ea gripa sau covid, ca tu n ai de unde sti, ca nu esti vreo somitate medicala; 2) Pai pe tine scoala si uitatul pe perechi te freaca atunci cand copilul nu se simte bine? 3) ca mama responsabila, din clipa in care are oaresice simptome nici nu trebuie sa ti-l intoarca cineva acasa, esti direct la medic cu el si il poti chiar si retesta la el, daca testul de la scoala nu-ti pare concludent. Ambele teste sunt gratuite si tratamentul este compensat sau gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like