„Fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor”, a declarat astăzi Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor acreditați la Ministerul Educației.
Ministrul Educației a explicat de ce a luat această decizie: „Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății”.
Declarația lui Sorin Cîmpeanu, despre organizarea ultimei zile de școală, înaintea vacanței de iarnă:
„Dată fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus pentru copii și cadre didactice, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic.
Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza de manieră nonformală și informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanța de sărbători”.
- “Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății”, a adăugat Cîmpeanu.
Amintim că ziua de 23 decembrie, care era zi de vacanță în calendarul vechi, acum este zi de școală, fără să existe un anunț al autorităților despre motivele pentru care elevii și profesorii rămân la școală până în Ajunul Crăciunului.
Structura anului școlar este următoarea:
Semestrul I
- Luni, 13 septembrie 2021 — vineri, 22 octombrie 2021 – cursuri
- Sâmbătă, 23 octombrie — duminică, 7 noiembrie 2021 – vacanță forțată
- Luni, 8 noiembrie 2021 — joi, 23 decembrie 2021 – cursuri după noile reguli modificate pe 5 noiembrie.
Vacanța de iarnă:
- Vineri, 24 decembrie 2021 — duminică, 2 ianuarie 2022, vacanță pentru toate clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal
- Vineri, 24 decembrie 2021 — duminică, 9 ianuarie 2022, vacanță pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.
- Luni, 3 ianuarie 2022 — vineri, 14 ianuarie 2022, cursuri pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal
- Luni, 10 ianuarie 2022 — vineri, 14 ianuarie 2022, cursuri pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.
Semestrul al II-lea
- Luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022 – cursuri
- Vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022 – vacanța de Paște (primăvară)
- Luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022 – cursuri
- Sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023 – vacanța de vară
Trei excepții de la prevederile acestea:
- clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022;
- clasa a VIII-a încheie cursurile la data de 3 iunie 2022;
- clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional încheie cursurile la data de 1 iulie 2022.
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.